Fii sare! Oferă lumii gustul credinţei! (Duminica V)

0
1256

O familie de ţestoase a plecat la picnic, astfel au plecat la drum în căutarea unui loc potrivit. În al doilea an de călătorie, în sfârşit, l-au găsit. Timp de şase luni au curăţat locul, apoi au despachetat coşul cu mâncare şi au aranjat masa. După ce au făcut toate acestea au descoperit că uitaseră sarea. Un picnic fără sare ar fi fost un dezastru, au concluzionat cu toţii.

După o lungă discuţie, cel mai tânăr dintre copiii familiei de ţestoase a fost ales să se întoarcă acasă după sare. Neavând încotro, a acceptat să meargă după sare dar cu o condiţie: nimeni să nu mănânce până când nu se va întoarce şi el. Familia a fost de acord, aşa că ţestoasa a luat-o la drum.

Au trecut trei ani şi ţestoasa nu se întoarse încă; cinci ani, şase ani, iar în al şaptelea an de absenţă, cea mai vârstnică dintre ţestoase nu a mai putut răbda foamea. Astfel a anunţat că va începe să mănânce şi şi-a desfăcut un sandwich. În acel moment, ţestoasa trimisă după sare a scos repede capul de după un copac şi a început să strige:

– Vedeţi! Ştiam eu că nu veţi aştepta! Acum nu mă mai pornesc după sare!

Sarea… Cât de importantă este sarea! Sarea este necesară, sarea dă gust alimentelor pe care le consumăm la masă, sarea conservă, sarea dezinfectează. Sarea este, cu adevărat, un element chimic vital vieţii umane. Ce ar fi oare viaţa fără sare? Înţelegem importanţa sării mai ales în momentul în care medicul ne spune că nu mai avem voie să consumăm mâncare cu sare…

În Evanghelia de astăzi, Isus le spune ucenicilor că ei sunt sarea pământului, ei sunt lumina lumii. Aceste cuvinte ni le adresează Isus şi nouă, celor de astăzi, dar numai acelora dintre noi care au urcat pe munte, care au părăsit Cafarnaumul şi s-au dus pe munte lângă Isus. Cei care au înţeles logica fericirilor evanghelice proclamate de Isus duminica trecută şi au ales să-şi conformeze viaţa după programul lor, doar pe ei îi numeşte Isus sare a pământului şi lumină a lumii. Pentru că ucenicul poate da gust şi poate lumina lumea doar în măsura în care acceptă să trăiască noul stil de viaţă adus şi propus de către Isus.

Să încercăm în continuare să înţelegem mai bine aceste două imagini foarte bogate care, spune Isus, trebuie să ne caracterizeze. Şi aş vrea să pornim de la calităţile sării pentru a înţelege şi calităţile creştinului.

1. În primul rând, sarea este necesară, este esenţială pentru viaţă! La fel şi noi, creştinii suntem necesari, suntem esenţiali lumii în mijlocul căreia trăim. Lumea are nevoie de noi, are nevoie de mărturia noastră de credinţă. Aşa cum mâncarea are nevoie de sare, la fel lumea are nevoie de noi, de exemplul nostru, de mărturia noastră. Fiecare dintre noi are rolul său, fiecare este chemat să aducă aportul său pentru că ceilalţi au nevoie de noi. Lumea are nevoie de mine, de dumneavoastră, de fiecare dintre dumneavoastră. Fiecare putem face ceva pentru ceilalţi care cerşesc de la noi ajutorul, indiferent de ce natură ar fi el. Sarea este necesară, iar noi creştinii suntem cel puţin la fel de necesari lumii.

2. În al doilea rând, sarea are un gust şi dă gust! La fel se întâmplă şi în cazul nostru, al creştinilor: putem fi de folos celorlalţi doar în măsura în care avem un gust, gustul credinţei, gustul lui Dumnezeu. Sarea dacă îşi pierde gustul nu mai este bună la nimic. La fel şi noi: dacă ne pierdem acele proprietăţi, acele calităţi de creştin, nu mai suntem buni la nimic, nu le putem fi de folos celorlalţi şi, deci, nu-i mai putem ajuta. Dacă nu credem şi nu îmbrăţişăm acele valori şi principii proprii credinţei noastre, atunci nu putem da gust lumii.

Vedeţi d-voastră, trăim într-o lume tot mai banală, consumistă şi hedonistă, o lume care a devenit astfel tocmai pentru că a pierdut gustul, simţul lui Dumnezeu. Misiunea noastră în această lume este aceea de a săra, de a da gust, aducându-i-l pe Dumnezeu omului de lângă noi care l-a pierdut. Este misiunea noastră cea mai importantă, aceea de a aduce lumii gustul lui Dumnezeu, frumuseţea de a trăi cu el, de a te număra printre membrii familiei sale şi de a beneficia de milostivirea şi de ajutorul său. Fiecare dintre noi are locul său unde poate şi trebuie să săreze, să dea gust: în familie, la şcoală, la serviciu, în ambientele în care trăim; fiecare are locul său unde este necesar, esenţial pentru a-l duce pe Dumnezeu.

3. În al treilea rând, sarea este formată din cristale care trebuie să se topească pentru a da gust! Dacă sarea rămâne în solniţă nu ajută cu nimic pentru că ea nu poate săra. Ea dă gust doar dacă se amestecă, dacă se topeşte în alimente. Aşa se întâmplă şi în cazul nostru: putem săra, putem duce acest gust al credinţei noastre doar în măsura în care ne amestecăm, ne topim în mijlocul lumii. Nu ne va folosi la nimic să avem gust, gustul credinţei, atâta timp cât rămânem în solniţă. Concret, nu ne foloseşte la nimic să venim în fiecare duminică la biserică, nu ne foloseşte la nimic să credem în Dumnezeu şi să avem o relaţie particulară exclusivă doar cu el. Atâta timp cât nu ne amestecăm cu lumea, atâta timp cât nu dăm mărturie în mijlocul lumii, nu ne va folosi la nimic. Ni se cere, deci, să ne topim, să arătăm prin viaţa noastră de credinţă trăită în afara bisericii că suntem ai lui Cristos. Dar, atenţie, să ne topim, dar fără să ne pierdem gustul. Dimpotrivă să ducem cu noi acele valori în care credem, să le promovăm prin viaţa noastră, prin mărturia noastră. Putem da gust doar în măsura în care ne topim în mijlocul lumii, dar nu devenind ca ea, ci ducând cu noi gustul credinţei, gustul lui Dumnezeu. Nu este suficient să am o relaţie foarte strânsă personală cu Dumnezeu. Este nevoie ca această relaţie să devină vizibilă şi eficace în mijlocul celorlalţi pentru a deveni cu adevărat sare a pământului.

4. Şi nu în ultimul rând, sarea folosită în cantităţi prea mari sau prea mici poate să dăuneze alimentelor şi să le facă chiar imposibil de consumat! Este un risc care ne paşte şi pe noi, acela de a ne trăi credinţa într-un mod care nu atrage sau care scandalizează. Atunci când, de exemplu spunem că suntem creştini, ne afişăm ca şi creştini, dar faptele noastre, viaţa noastră de fiecare zi ne contrazic, pentru că trăim exact pe dos. Sau atunci când prezentăm o altă imagine despre Dumnezeu şi despre credinţa noastră. Isus nu sperie pe nimeni, el ne atrage cu iubirea sa, cu darurile sale. Pe acest Cristos care este iubire şi dar trebuie să-l prezentăm noi lumii; să facem în aşa fel încât viaţa noastră să atragă, nu să sperie. Şi viaţa noastră va atrage dacă vom trăi aceeaşi iubire pe care ne-a arătat-o el.

Iată patru calităţi care fac din sare ceva important, patru calităţi care fac şi din noi, creştinii, persoane importante cu responsabilităţi înalte: suntem necesari lumii; suntem chemaţi să dăm gust; putem da gust doar dacă ne topim în mijlocul lumii, păstrându-ne gustul; şi să folosim dozele corecte: să nu scandalizăm şi să nu speriem prin viaţa noastră, ci să trăim iubirea pe care ne-a adus-o Cristos. Doar trăind astfel vom putea deveni lumină pentru ceilalţi, doar astfel vom putea lumina viaţa semenilor noştri, vom putea să-i scoatem din întuneric la lumina care este Cristos şi care luminează şi în viaţa noastră.

Cred că este cazul, acum la final, să ne întrebăm: ce fel de sare suntem noi? Avem gust, gustul credinţei, gustul lui Dumnezeu? Şi dacă avem acest gust specific creştin, ne topim noi în mijlocul fraţilor noştri sau rămânem în solniţă? Care este doza de sare pe care o dizolv în lume: nu cumva e prea puţină, sau poate prea multă; scandalizez sau sperii?

Doamne ajută-ne să fim o sare care să ducă gustul tău în mijlocul fraţilor noştri! Ajută-ne să dăm gustul tău lumii, luminându-i pe oameni pentru ca prin noi să te vadă pe tine! Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.