Fericirea – la o alegere distanţă… (duminica IV)

0
825

Mahatma Gandhi spunea despre textul fericirilor pe care tocmai l-am ascultat că el cuprinde cele mai frumoase cuvinte care s-au rostit vreodată: „O creştinilor, spunea el, de-aţi cunoaşte voi bogăţia acestor cuvinte”! Vă invit, de aceea, să încercăm în cele ce urmează să descoperim o parte din bogăţia acestor cuvinte pe care le-a rostit Isus în urmă cu 2000 de ani şi pe care Biserica ni le propune spre aprofundare în această duminică.

Este vorba, aşadar, despre fericire. Nu întâmplător cuvântul pe care l-am ascultat de cele mai multe ori în Evanghelia de astăzi este: „Fericiţi”. Şi cred că este consolator pentru noi să ştim că Dumnezeu se implică în această problemă, că lui Dumnezeu îi pasă de fericirea noastră, cu atât mai mult cu cât aceasta este cea mai mare problemă cu care ne confruntăm noi, oamenii. „Toţi oamenii, chiar şi cei care se spânzură, caută fericirea”, spunea Blaise Pascal. Prin tot ceea ce facem, prin tot ceea ce nu facem, prin tot ceea ce căutăm sau dorim să realizăm, noi toţi urmărim, practic, acelaşi scop, acela de a fi fericiţi, de a ajunge fericiţi. Isus cunoştea, cu siguranţă, că acesta este visul oricărei fiinţe umane şi vine astăzi şi ne spune că este normal acest vis, că este bine să ne dorim fericirea, că ea se poate obţine, este posibilă chiar în această viaţă.

Până aici totul este ok. Însă reţeta sau secretul pe care ni-l descoperă Isus cu privire la fericire pare să nu mai fie chiar atât de ok pentru noi, oamenii mileniului trei care trăim într-o lume consumistă şi hedonistă, care promovează o cu totul altă cale pentru a ajunge la fericire decât cea pe care ne-o prezintă Isus în Evanghelia de astăzi. El ne spune astăzi: Atenţie, să nu vă înşelaţi. Fericirea e posibilă, dar nu o veţi găsi dacă o căutaţi acolo unde vă invită mentalitatea de astăzi să o căutaţi. Banii nu aduc fericirea. Plăcerea nu înseamnă fericire. O viaţă lipsită de griji nu înseamnă fericire. Confortul nu este egal cu fericirea. Aveţi nevoie de ceva în plus. Aveţi nevoie de mine, aveţi nevoie de Dumnezeu pentru a ajunge la fericire. Este convingerea cea mai profundă pe care ne-o insuflă Cuvântul lui Dumnezeu ascultat astăzi: fericirea e posibilă doar dacă mergem cu Dumnezeu, dacă mergem după el; pe măsură ce ne distanţăm de el, ne îndepărtăm şi de visul nostru comun, de fericire.

Cred de aceea că cheia pentru a înţelege Evanghelia de astăzi se află în aceste cuvinte: „Isus, văzând mulţimile, s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii săi. Atunci a început să-i înveţe”. Atunci, după ce ucenicii au venit lângă el, atunci a început să le vorbească despre fericire, şi doar lor, nu tuturor, doar celor care au mers pe munte lângă el. Dacă vă mai amintiţi, duminica trecută Isus începuse să predice în Cafarnaum, un oraş mare plin de oameni. Le vorbea tuturor, îi invita să accepte Evanghelia, vestea cea bună, şi îi chema pe oameni să-l urmeze. La predică, am insistat foarte mult asupra acestei chemări pe care Isus ne-o adresează şi nouă de a-l urma, de a merge după el, de a merge pe drumul pe care ni l-a arătat el. Ei bine, în duminica aceasta, Isus nu mai vorbeşte în centrul oraşului, nu mai vorbeşte mulţimilor prezente acolo, ci le vorbeşte doar celor care l-au urmat, le vorbeşte doar celor care au urcat cu el pe munte. Nu mai strigă în mijlocul oraşului, ci vorbeşte încet doar celor care s-au decis să meargă după el, le vorbeşte la ureche, doar lor le descoperă această cale a fericirii, pentru că deja, urmându-l pe el, au făcut un pas spre fericire, pasul cel mai important.

La fel se întâmplă şi în cazul nostru. Aceste cuvinte rostite de Isus în Evanghelia de astăzi li se vor părea paradoxale doar celor care au preferat să rămână în Cafarnaum, în aglomeraţie, în gălăgie. Dar celor dintre noi, care am acceptat duminica trecută să-l urmăm pe Isus, să meargă după el, celor care au urcat pe munte după Isus, lor nu li se vor părea paradoxale, dimpotrivă vor descoperi în aceste cuvinte adevăratul secret al fericirii promise de Dumnezeu.

Aşadar, condiţia pentru a înţelege Evanghelia de astăzi este aceea de a merge după Isus, de a urca după el pe munte, pe muntele tăcerii, pe muntele reculegerii, pe muntele interiorizării. Acolo vom descoperi bogăţia acestor fericiri.

Cele 8 fericiri ascultate astăzi sunt de fapt 8 calităţi ale omului care merge după Isus. Astfel, putem descoperi, în primul rând, 4 fericiri sau calităţi pasive pe care le dobândim în momentul în care ne-am decis să-l urmăm pe Isus, să mergem după el. Acestea sunt:

Fericiţi cei săraci cu duhul: Nu este vorba aici de sărăcia materială (fericiţi cei ce nu au ce mânca, fericiţi cei care nu au cu ce să-şi achite ratele). Nu! Este vorba de o altfel de sărăcie. De a recunoaşte că, oricât de mari am fi, oricât de multe am avea, oricât de înaltă ar fi poziţia socială pe care o deţinem, suntem nişte creaturi care avem nevoie mereu de susţinerea Creatorului nostru. Aceasta este sărăcia la care se referă Cristos: a recunoaşte că suntem dependenţi de Dumnezeu, de ajutorul său. Dacă nu ne asumăm această sărăcie nu vom face paşi însemnaţi spre fericire.

Fericiţi cei ce plâng: cei ce plâng momentele de nerecunoştinţă faţă de iubirea lui Dumnezeu, momentele de cădere, de necorespundere la harul lui Dumnezeu.

Fericiţi cei blânzi: cei care trăiesc în iubire, în iertare, în pace, în înţelegere cu ceilalţi.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate: cei care promovează dreptatea şi trăiesc în dreptate.

Cei care trăiesc aceste patru fericiri sau posedă aceste patru calităţi sunt beneficiari ai fericirii. Dar ştim foarte bine că fericirea este o realitate dinamică pe care o putem avea la un moment dat şi să o pierdem mai apoi. Tocmai de aceea, Isus mai adaugă alte trei calităţi care ne ajută să păstrăm în noi fericirea şi să înaintăm tot mai mult în dobândirea ei:

Fericiţi cei milostivi: Creştinul este chemat să manifeste milă, adică să fie un om iertător cu cei din jurul lui, să fie gata să-i înţeleagă pe fraţii lui şi astfel să întreţină o bună relaţie cu aceştia.

Fericiţi cei cu inima curată: cei care depun efort pentru a nu-şi păta sufletul.

Fericiţi făcătorii de pace: cei care trăiesc în armonie cu ceilalţi.

Şi în final, Isus mai rosteşte o fericire care este mai mult o consolare, pentru că este posibil, trăind aceste 7 fericiri, să fim arătaţi cu degetul de ceilalţi care nu au urcat pe munte după Isus. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este Împărăţia Cerurilor. Vrea Isus să spună că dacă vom trăi după acest program de viaţă, vom avea parte de fericirea deplină şi în ceruri, alături de el.

Acesta este drumul fericirii propus de Isus în Evanghelia de astăzi. Fericirea este deci posibilă, însă ea nu este un bun câştigat cu propriile puteri, nu este un ceva care se poate obţine cu formule abracadabrice, cu bani sau cu alte reţete inventate de mintea umană. Fericirea deplină pe care o căutăm este, înainte de toate, un dar pe care îl primesc cei care fac pasul spre Isus, cei care-l urmează. A fi, sau a nu fi fericit, nu mai este o întrebare pentru cei ce urcă pe munte după Isus, pentru cei care îl urmează. Aşadar, rămânem în Cafarnaum, în aglomeraţie, în gălăgie, sau urcăm pe munte pentru a fi lângă Isus? Acceptăm calea spre fericire propusă de mentalitatea de astăzi sau îmbrăţişăm logica fericirii propusă de Isus? În Cafarnaum sau pe munte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.