Astăzi sfânta Biserică celebrează solemnitatea: Cristos, Regele universului.
La data de 25 iunie 2009 toate posturile de radio şi de televiziune din lumea întreagă anunţau o veste care a îndurerat milioane de oameni de pe toată planeta: Michael Jackson, regele muzicii pop, murise. Înmormântarea lui a fost numită de unii înmormântarea secolului. S-au vărsat multe lacrimi atunci, în toată lumea au existat oameni care au păstrat momente de reculegere, inclusiv în ţara noastră. Era normal pentru acei oameni, le murise regele…
Dar nu e singurul…rege. Hagi este supranumit şi el simplu Regele, concursurile de miss oferă la final titlul de regina frumuseţii şi lista ar putea continua…
Toţi sunt regi în felul lor. Sunt astfel pentru ca s-au facut remarcati porin anumite calitati, pentru ca au fani care îi admiră şi îi apreciază. Dar pseudoregalitatea lor este total diferită de cea pe care o are Cristos.
Istoria a cunoscut şi ea regi puternici, regi duri care s-au remarcat prin violenţa lor, prin grandoarea lor. Regi care au purtat o sumedenie de războaie, care au omorât mulţi oameni, regi care aveau mulţi servitori şi slugi. Şi regalitatea lor a fost total diferită celei pe care o are Cristos.
De ce? Pentru că Isus nu s-a remarcat prin violenţă, nu a purtat războaie, nu a avut slugi, nu a fost nici măcar admirat de mase de oameni. Dimpotrivă, Evanghelia de astăzi ne prezintă sfârşitul acestui Rege, un sfârşit umilitor: singur pe cruce, părăsit de toţi, dispreţuit de toţi, aparent fără putere. Acesta este Regele Cristos.
Într-adevăr poate părea paradoxală la prima vedere alegerea Bisericii de a reflecta în sărbătoarea lui Cristos Regele universului asupra acestui pasaj care ni-l prezintă pe Cristos răstignit între doi răufăcători, o moarte umilitoare, aşa cum era ea privită în acea perioadă. Cu toate acestea, este textul cel mai potrivit pentru această sărbătoare, deoarece aici, pe cruce, se manifestă Cristos ca Rege în toată splendoarea sa.
Suntem pe Calvar. Isus este răstignit pe Cruce între doi tâlhari. Deasupra capului său se află inscripţia: Acesta este Regele iudeilor. Acestea sunt practic semnele regalităţii sale. El nu domneşte din înălţimea unui tron de aur, ci se află pironit pe o cruce. Nu e înconjurat de slugi care se închină la picioarele sale, dar se află în faţa unor persoane care-l insultă, care îl iau în râs. Nu e îmbrăcat în haine preţioase, ci e complet gol. El nu ameninţă pe nimeni, nu porunceşte, din contra, foloseşte cuvinte de iubire şi de iertare pentru toţi. La coasta sa nu se află miniştrii săi, generali de armată, ci sunt doi tâlhari.
Cât de ciudată este regalitatea lui Cristos! Ea este complet diferită de cum şi-o imaginează oamenii. Un rege pe o cruce… Cristos este rege acolo, pe cruce. Ceea ce pentru noi oamenii ar putea însemna un eşec, o moarte ruşinoasă, un simbol al neputinţei, pentru Dumnezeu este tocmai contrarul: nu este rege când intră în Ierusalim şi este aclamat de toţi, nu este rege după ce a săturat mulţimile cu 2 pesti şi 5 paini, iar mulţimile voiau să-l ia cu de-a sila şi să-l facă rege, nu este rege atunci cand face minuni, ci el este rege pe cruce.
Iată identitatea regalităţii sale: un rege care foloseşte ca arme iubirea şi iertarea, un rege care moare pentru supuşii săi. Dar şi un rege care a format un regat, o împărăţie în sânul căreia domnesc aceleaşi legi: iubirea, iertarea, pacea. În definitiv, un rege, un rege care vrea să fie şi regele nostru, un rege care ne vrea parte din regatul său, din împărăţia sa.
Se spune că trăia odată un om. Traia singur printre multi asemeni lui. Viata i se parea lipsita de sens si de rost, si asta cu toate ca avea bani multi, casa frumoasa si curata, multi servitori etc. Adeseori se uita la servitorii sai. Ii parea rau de ei, simtea mila fata de ei in inima sa, si isi spunea, ce grea trebuia sa fie viata de sclav… El se bucura zi si noapte de libertatea sa, de banii sai…. chefuia cu prietenii, avea femei frumoase, manca mancarurile cele mai alese.
Asa isi traia el viata, in vreme ce servitorii lui duceau o viata grea… locuiau in case modeste, saracacioase… zi si noapte trebuiau sa lucreze… dar cu toate acestea, pe chipurile lor se intrezarea mai mereu un zambet. Dar odata, la o petrecere, omul nostru s-a intalnit cu un vechi prieten. Si acel prieten, s-a uitat in ochii sai, si l-a intrebat:
-Amice, eşti trist… Ce îţi lipseşte? Si omul nostru nu a stiut ce sa ii raspunda…
Pe zi ce trece, aceste cuvinte ii rasunau tot mai des in minte… ce îi lipseşte de nu se simte fericit…avea de toate, si totusi ii lipsea ceva.Nu reusea sa isi dea seama ce ii lipseste, si astfel s-a dus sa caute un sihastru, si sa ii caute povata. L-a găsit până la urmă. A intrat în chilia sa si sa asezat in fata ascetului, pe care l-a intrebat asa:
-Ce imi lipseste mie, parinte? Sihastrul s-a uitat in ochii sai, si i-a spus:
-Îţi lipseşte un Stăpân…
Dacă în sinceritatea inimii încercăm şi noi sentimente asemănătoare de descurajare, lipsă de chef pentru nimic, dacă ni se pare că toate corăbiile ni s-au înecat şi parcă nimic nu mai are culoare şi rost, explicaţia este aceeaşi: „ne lipseşte un stăpân”. Şi putem înţelege această propoziţie în toate conotaţiile sale: fie că nu ne mai suntem demult propriul nostru stăpân, fie că ne lăsăm manipulaţi şi acceptăm alţi pseudoregi care nu ne dau nimic, aşa cum aminteam la început, fie că, pur şi simplu, dorim să trăim într-o independenţă absolută, de capul nostru, fără a ne supune unor eventuale reguli de viaţă care ne-ar putea ajuta… Avem nevoie de un stăpân. Se spune, într-adevăr că tinerii sunt reticenţi faţă de tot ce vine din exterior, nu le place să fie conduşi, să li se spună ce şi cum să facă. Dar în realitate, problema este că, probabil fără să-şi dea seama, şi-au ales un alt stăpân Altcineva/altceva îi conduce, influenţează, motivează îi determină să facă ceea ce fac şi să fie cei care sunt. Ei nu sunt liberi pentru că stăpânul pe care l-au ales îi constrânge să trăiască după legile impuse de el. Iar acest stăpân, acest rege, poate primi diferite nume: şi aici putem înşira toate viciile pe care le cunoaştem şi care stimulează în noi plăceri de scurtă durată. Aceasta este problema: ne alegem greşit stăpânul, regele…
Aşadar, care este Stăpânul nostru? Ce anume ne influenţează cel mai mult în viaţă? Este oare Cristos sau altcineva sau altceva? Să nu uităm, totuşi, Cristos este singurul stăpân care ne face liberi, este singurul stăpân care ne poate ajuta să devenim oameni în cel mai profund sens al cuvântului. Cristos trebuie să fie Regele nostru. Ceilalţi stăpâni nu ne dau nimic, dar ne iau totul; Cristos ne dă totul şi nu ne ia nimic. El nu ne constrânge, nu ne limitează libertatea, el nu ne umileşte, el nu profită de noi. El e regele care ne împlineşte. El trebuie să fie regele fiecăruia dintre noi. Dar să nu uităm: în împărăţia sa sunt alte legi, iar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea necondiţionată pe care trebuie să o proiectăm asupra tuturor.
Rege al iubirii, Rege al păcii, Rege al iertării ajută-ne să te acceptăm ca Rege al nostru pentru a deveni şi noi adevăraţi cetăţeni ai Împărăţiei tale, o Împărăţie a iubirii, a păcii, a iertării. Amin.
