Cine e Cristos pentru mine?
Cântec: SPERÃ MEREU
1. Când te-ndoieşti cã Domnul te iubeşte,
Când te gândeşti cã Domnul te-a uitat,
Opreşte-te o clipã şi priveşte
La calea dreaptã ce-o ai de urmat.
Ref : Vino, Doamne-ntre noi
Când sunt vânturi şi ploi,
Ca şi-atunci când suntem ferici…..iţi.
Dă-ne pace şi har,
Căci muncim în zadar
De nu suntem de tine ocrotiţi.
2. Când lumea ce te înconjoarã-i rece,
Când orice-ai face n-are un folos,
Învinge viaţa asta care trece
Şi cere ajutorul lui Cristos.
3. Când, în sfârşit, îţi pare noaptea mare,
Când totul pare cã se nãruie,
Nu-ţi pune multe semne de-ntrebare;
Ridicã-te, şi crede, şi iubeşte!
Tânăr: Suntem în faţa lui Cristos; îl privim iar el ne priveşte şi ne arată iubirea sa. Nu putem pătrunde toată profunzimea iubirii sale, dar să rămânem în faţa lui într-o atitudine de umilinţă şi simplitate, de contemplaţie şi veneraţie. Să privim Crucea din faţa noastră! Acel om a fost străpuns pentru rănile noastre, a murit pentru noi… să lăsăm să ne vorbească tăcerea…Nu e nevoie de multe cuvinte pentru a ne înfăţişa înaintea Sa. Poate de multe ori rugăciunea noastră este o moară de cuvinte care sună în gol, care se înşiruie mecanic fără participarea inimii…. Suntem în faţa Lui: inimă la inimă… sub privirea Sa. Fără gânduri, fără cuvinte, doar cu El…
Tăcere …
Tânăr: În tăcere vom auzi cu siguranţă glasul lui Cristos…: E timpul să te opreşti, măcar şi pentru o clipă. Ştiu, problemele de zi cu zi nu-ţi dau pace. Alergi mereu, câteodată chiar fără ţintă, iar la sfârşitul fiecărei zile eşti tot mai ostenit. N-ai vrea să te odihneşti puţin? Ştiu, probleme tale sunt importante, şcoală, servici, viitor, prieteni…
De multe ori, dacă nu neîncetat, îţi doreşti să fii lăsat în pace, să nu-i mai auzi şi să nu-i mai vezi pe cei din jur: fiecare cu problemele lui. Poate că eşti sătul de vorbe, de toţi cei care vorbesc prea mult… şi te închizi încetul cu încetul într-o „carapace” comodă; devii pasiv, doar un spectator şi începi să priveşti lumea cu ochi reci şi nepăsători.
Văd bine, uneori ochii tăi sunt trişti, dar nu te gândi numai la problemele tale, la viitorul care ţi se pare atât de nesigur…
Eu sunt aici pentru a împărtăşi cu tine problemele pe care de atâtea ori le ţii numai pentru tine şi nu vrei să mi le împărtăşeşti…. Sunt aici pentru a-ţi spune: « Curaj ! Eu sunt, nu te teme ! » Lasă deoparte atâtea gânduri pentru a rămâne câteva clipe cu mine, opreşte-te din această căutare frenetică şi obositoare. Vino şi odihneşte-te puţin pe umărul Meu.
Eu nu sunt numai un om Răstignit acum 2000 de ani, dar vreau să fiu şi prietenul tău…
Eu nu sunt numai Dumnezeul care dă porunci, dar sunt şi fratele tău.
Eu nu sunt doar o doctrină, dar sunt o Persoană.
Eu nu sunt patronul care acordă audienţe doar duminica şi în anumite momente din zi, dar sunt slujitorul disponibil orice minut din noapte şi din zi.
Nu sunt doar magicianul care rezolvă orice problemă cu bagheta magică…
Eu sunt Cel Ce sunt cu tine, Dumnezeu răstignit şi totodată om, coborât pe pământ pentru ca să nu-ţi mai fie frică să te apropii de mine, pentru ca să îmi vorbeşti asemenea unui prieten, şi pentru a mă lăsa să te iubesc, să intru în viaţa Ta. Nu vreau să te deranjez, nu vreau să te forţez să mă primeşti, nu vreau să îngreunez viaţa ta. Nu vreau să-ţi fiu povară, aşa cum crezi adeseori. Dimpotrivă, vreau să te ajut, să îţi dăruiesc viaţa, să îţi uşurez sufletul, pentru că te văd atât de trist!
Dacă ştim acum că Isus este prezent aici, înaintea noastră, El care poate lua asupra sa toată povara noastră, să-i încredinţăm Lui fiecare în mod particular toate gândurile, preocupările, neliniştile noastre. Să-l recunoaştem pe El ca Domn al întregii noastre fiinţe, ca Domn asupra vieţii, ca Stăpân asupra tuturor problemelor şi greutăţilor.
Tăcere …
Cântec: TINERI VOI
1. Tineri, voi, ce aţi crescut
Şi pe Domnul l-aţi cunoscut,
FericiŢi astãzi sã fiţi
Şi din inimã sã-I mulþumiţi.
Pe Isus ce-l iubiţi
Lumii, voi sã-l vestiţi.
R: Cãci Domnul mare şi sfânt
În misiune azi ne trimite
S-aducem pacea pe pãmânt
Şi sã vestim al sãu cuvânt.
2. Nu uitaţi cã-n alte pãrţi
Oamenii, pe Domnul nu-l cunosc.
Nu-l cunosc, nu-l iubesc
Unii, dupã el se ofilesc
Haideţi, noi sã-l vestim,
Pe Isus ce-l iubim
3. De la noi, Isus ar vrea
Lumea s-o-ndreptãm spre calea sa.
Oriunde-am fi, unde-am pleca,
Sã vestim mereu iubirea sa,
Pacea şi slava sa. (bis)
Tânăr: Noi, oamenii, ne închidem de multe ori inima înaintea lui Dumnezeu pentru că nu putem să înţelegem logica Sa, atât de departe de a noastră. Ne este greu să înţelegem tainele Împărăţiei. Şi Isus, înţelegând această dificultate umană, recurge adesea la parabole pentru a-i face pe ascultătorii săi să pătrundă în taine greu de înţeles. Să ascultăm o parabolă despre prezenţa şi iubirea lui Dumnezeu…este doar o parabolă, însă ea exprimă un adevăr veşnic: Dumnezeu este cu noi, în mijlocul nostru.
Tânăr: Pe vârful unui munte trăia un Dumnezeu blând şi generos. În satul aflat jos în vale trăiau oamenii. Ei erau foarte ocupaţi, aveau multe cărţi de citit, multe jocuri de jucat, şi multe întâlniri la care trebuiau să participe. Arareori aveau timpul să se gândească la bunul şi blândul Dumnezeu, aflat atât de departe după cât se pare. De fapt nimeni nu i-a văzut faţa. Mulţi chiar se îndoiau că a existat vreodată.
Totuşi, zi după zi, bunul Dumnezeu privea în jos de la înălţimea sa şi ar fi vrut ca oamenii să-i fie prieteni. „Trebuie – gândea el – să fac ceva cât de puţin ca să le arăt că-mi pasă de ei”.
Şi astfel, în fiecare zi trimitea un mesager jos în sat cu un sac în spate, iar în sac punea un dar deosebit pentru fiecare om de la câmpie.
În fiecare zi darurile soseau. În fiecare zi oamenii alergau cu braţele deschise pentru a aduna darurile. Dar în curând oamenii s-au crezut foarte îndreptăţiţi să primească tot mai mult. Mulţi au început să înşface darurile din pachet, alţii luau mai mult decât li se cuvenea, iar alţii se plângeau că darurile erau prea mici. În cele din urmă, nimeni nu-şi mai aduceau aminte de unde veneau de fapt darurile.
Şi nimănui nu-i trecea prin cap să se intereseze.
Sus în depărtare pe muntele său stătea Dumnezeu. Din zi în zi mai singur el aştepta o vorbă bună, un semn de prietenie sau numai un „Bună Dumnezeu. Ştiu că te afli acolo.”
Dar nu sosea nici un cuvânt. Oamenii luau darurile ca şi cum era un drept firesc al lor, Dumnezeu? Ei bine, El se afla departe. Şi mulţi spuneau „Ce-a făcut pentru mine?” Iar câţiva, „Nu cred că există”.
„Dacă nu pot să le spun că există” – gândea Dumnezeu – cum pot să le spun că le sunt prieten?
Apoi ochii i s-au luminat – ştiu a spus, le voi oferi o petrecere prietenilor din vale şi-i voi invita pe toţi. Şi dacă vor petrece cu mine câtva timp, cu siguranţă vor şti cât de mult îmi pasă de ei şi vor dori să fie cu mine.”
Invitaţiile au fost trimise. A fost lipită o listă pe turnul primăriei, pentru toţi cei care erau dornici să participe, şi trebuiau să semneze pe listă.
Lumea a văzut invitaţia. Câţiva chiar au râs şi au spus: „Asta nu-i pentru mine!”. Alţii au spus: „Să petrec o zi cu Dumnezeu? Nici vorbă!”
Iar alţii foarte ocupaţi cu corurile şi alte activităţi religioase au spus: „Poate altă dată, dar nu azi”. Unii au fost tentaţi „poate este adevărat şi Dumnezeu vrea să fie prietenul nostru. Şi au semnat cu sfială. Dar când ceilalţi au râs batjocoritor, ei s-au simţit ruşinaţi şi au găsit scuze pentru a nu participa.
Ziua petrecerii a sosit, dar nimeni n-a venit. Dumnezeu stătea la locul său de pe munte. „Eu voiam numai să le ofer dragostea mea. Cum pot să le-o ofer? Cum să-i fac să înţeleagă? Nu este nimeni care să-mi fie prieten?
Şi în satul din vale, lumea râdea, plângea şi muncea, se distra şi murea. Arareori se gândea la bunul Dumnezeu care îi iubea foarte mult.
Să ne întrebăm acum: Cine este Dumnezeu pentru mine?
În viaţa mea, ce primează, relaţia cu Dumnezeu prin rugăciune sau activităţile?
Nu ne numărăm oare printre aceia care, ocupaţi chiar de activităţi religioase, uităm de prezenţa Domnului?
Tăcere …
Tânăr: Recunoaştem Isuse acum că am greşit, că nu suntem vrednici de iubirea ta… Recunoaştem că personajele negative din Evanghelie, pe care le condamnăm de multe ori, suntem chiar noi…
Măcar de m-aş putea mângâia cu gândul că numai un singur sărut ţi-am dat, ca Iuda…
Măcar de m-aş putea consola că numai într-o noapte m-am lepădat de tine!
Măcar de aş putea spune că numai o dată am dormit în timp ce trebuia să veghez şi să mă rog…
Măcar de aş fi fugit doar o dată din Ghetsemani unde, privindu-mi nelegiuirile, asudai sudori de sânge…
Măcar de m-aş fi încălzit numai o singură noapte la foc în curtea patimilor mele!
Măcar de aş fi legat prietenie numai cu un singur Irod care te-a îmbrăcat în haină de nebun!
Măcar de aş fi strigat doar într-o singură zi din viaţă „Răstigneşte-l!”
Măcar de l-aş fi lăsat liber numai o dată pe Baraba – drum liber păcatelor mele!
Măcar de aş fi pierdut la zaruri o singură dată sfânta ta cămaşă primită la Botez; măcar de n-aş fi sfâşiat-o!
Măcar de nu m-aş fi alipit de Cezarul acestei lumi niciodată!
Dar tu şi pentru mine te-ai rugat când ai spus: „tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!””
Oare să nu fi ştiut ce fac?!… E foarte posibil ca omul să nu pătrundă răutatea păcatelor sale. Cred că dacă am vedea păcatul nostru şi gravitatea lui reală, am muri!
Isuse, Domnul şi Dumnezeul nostru, iartă-ne că suntem atât de îndărătnici şi că te confundăm adesea cu puterea, plăcerea şi banii noştri. Iartă-ne că ne-am ales adesea alt stăpân în viaţă, că altcineva guvernează asupra inimii noastre!
Cântec:
1. Tu eşti viaţa noastrã, alta nu avem;
Tu eşti calea noastrã, adevãru-ntreg.
Vom rãmâne pururi în cuvântul tãu,
Pânã când vom fi în viaţã, pânã când vei vrea
Nu ne este teamã dacã eşti cu noi.
Te rugãm, rãmâi cu noi.
2. Cred în tine, Doamne, nãscut din Maria,
Fiu preasfânt şi veşnic eşti om ca şi noi;
Mort doar din iubire, viu azi între noi,
Una eşti cu Tatãl veşnic şi cu toţi ai tãi.
Pânã când, odata, tu vei reveni,
Paradisul sã îl deschizi.
3. Creator al vieţii în tine sperãm;
Pe tine, Cristoase, noi te lãudãm;
Suflu al iubirii, vino între noi.
Tu, din mii de cãi greşite, pe toţi ne aduni,
Ca în unitate-apoi, oriunde vei vrea,
Sã fim razã din iubirea ta.
