1. Astăzi, la ora 11:00, înalt preasfințitul Aurel Percă va celebra liturghia de mulțumire și de rămas bun. Îl însoțim cu prețuirea, rugăciunea și recunoștința noastră pentru slujirea sa devotată;
  2. Astăzi, în sărbătoarea Sfintei Familii, felicităm toate familiile din comunitatea noastră și într-un mod cu totul special pe acelea care au împlinit anul acesta 25 sau 50 de ani de la căsătorie. Domnul să le ajute să fie în continuare statornice în iubire și în credință;
  3. Marți, 31 decembrie, dimineață vor fi cele două liturghii, la 6:30 și 7:30. După amiaza, la ora 17:00, va fi Liturghia cu Te Deum la care vă invităm să participați pe cât mai mulți fiind ultima din acest an. Îi vom aduce mulțumire Domnului împreună pentru tot ce am primit pe parcursul anului și, din câte știm cu toții, sunt multe cele primite. După Sfânta Liturghie vom primi urătorii, așa cum este datina. La cumpăna dintre ani, începând cu ora 23:45, vom fi prezenți în catedrală pentru un moment de rugăciune. Vă așteptăm pe toți cei care veți putea veni;
  4. Miercuri, 1 ianuarie, avem solemnitatea Sfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, Anul Nou și a 53-a Zi Mondială a Păcii. Programul sfintelor liturghii este cel de duminică: 8:00, 9:15, 11:00, 16:00 și 18:00;
  5. Vineri, 3 ianuarie, începem binecuvântarea familiilor și sfințirea locuințelor dumneavoastră conform programului stabilit. Dacă nu ați reușit să intrați în posesia plicului cu scrisoarea noastră și cele necesare la momentul rugăciunii, la ieșirea din biserică veți găsi aceste plicuri. Programul este disponibil și AICI;
  6. Mulțumim celor care au dirijat anul acesta, prin formularul 230, cei 2% din impozitul pe salariu sau pensie către parohia noastră, ajutând astfel la susținerea activităților pastorale și social-caritative. De asemenea mulțumim tuturor binefăcătorilor și sponsorilor care, pe parcursul anului, ne-au ajutat să facem multe fapte bune. Vă mulțumim și vă încurajăm să ne susțineți și în anul care vine.

Vă dorim o trecere liniștită în Noul An 2020.

Binecuvântarea Domnului să vă însoțească mereu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.