Anunțuri: Duminică, 6 noiembrie 2016

0
981

sadducei-int_thumbsmoauto_366x01. Iubiţi credincioşi, miercurea viitoare, 9 noiembrie, la ora 19.00, în aula „Fericitul Anton Durcovici”, va avea loc un eveniment deosebit. Doamna Gabriele Kuby, renumit sociolog, autor şi expert în studiul teoriei gender la nivel internaţional, va ţine o conferinţă-dezbatere cu tema „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Vă aşteptăm în număr cât mai mare!

2. Sâmbăta viitoare, 12 noiembrie, la ora 15.00, vom începe pregătirea pentru Prima Sfântă Împărtăşanie, iar la ora 16.00 încep repetiţiile la Corul de copii „Îngeraşii”. Dacă mai sunt persoane care vor să se înscrie, mai au posibilitatea până atunci.

3. Duminica viitoare, 13 noiembrie, la ora 11.00, va fi celebrată o Liturghie solemnă cu Te Deum, în cadrul căreia se va desfăşura ritualul închiderii Porţii Sfinte, moment ce marchează încheierea Anului Jubiliar al Milostivirii. În acest sens, pe parcursul săptămânii viitoare, ne vom ruga împreună la toate Liturghiile ca să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate harurile primite pe parcursul acestui an.

4. Tot duminica viitoare, la Liturghia de la ora 16.00, va avea loc Adeziunea la Asociaţia Studenţilor Catolici din Iaşi.

5. De asemenea, duminica viitoare, începând cu ora 19.00, Centrul Diecezan Caritas Iaşi organizează, aici, în curtea catedralei, campania „Un milion de stele”.

6. La biroul parohial puteţi găsi deja calendare pentru anul viitor.

 Mai multe detalii despre unele dintre aceste evenimente

găsiţi la afişier sau pe site-ul episcopiei.

Vă dorim tuturor o duminică frumoasă

şi o săptămână binecuvântată!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ