Vorbe în vânt… sau BÂRFA

0
473

„Fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” (Fil 4,8.9)

La început a fost cuvântul. Pentru ca să ne fie dezvăluite învățăturile divine, aveam nevoie de cuvinte care să le exprime. Pentru a ne putea face cunoscute sentimentele, dorințele și faptele, avem nevoie de cuvinte. Nu ar fi fost de ajuns pentru existența noastră un limbaj nearticulat așa cum îl au celelalte făpturi. Atât de mult bine putem face cu ajutorul limbii! O vorbă încurajatoare, de alinare poate schimba o viață și ne costă puțin…

Se povestește, că în fiecare zi când ieșea din biserică, o doamnă dădea de pomană unui sărac. Într-o zi își uită punga acasă și îi spuse cerșetorului: „Azi nu am ce să-ți dau, dar îți doresc să fii fericit” și i-a întins mâna. Săracul a răspuns: „Azi mi-ați făcut cea mai mare pomană pentru că mi-ați dăruit cuvântul și mila dumneavoastră”. Poate că și în celelalte zile simțise această compasiune, dar nu o exprimase niciodată în cuvinte.

Cuvintele sunt purtătoare de emoții, de trăiri de tot felul, de sentimente frumoase, cât și de furii, ură și întreg arsenalul de răbufniri negative, de distrugere.

O legendă spune că, atunci când s-a urcat la tron, un rege și-a adunat supușii și le-a cerut să îi aducă ce era mai prețios în regatul său.

Supușii s-au adunat, s-au gandit, au vorbit între ei și s-au întrors cu o limbăî pe o tavă de aur. Regele a rămas mirat și i-a intrebat: „De ce o limbă?” Și supușii i-au răspuns: „Cu limba se aduce laudă lui Dumnezeu, se exprimă iubirea, se face dreptate și pace între popoare… Atunci, regele le-a cerut: „Aduceți-mi acum ce e mai periculos și mai vătămător pentru regat”. Supușii s-au adunat dinou și s-au întors cu cu o altă limbă tot pe o tavă de aur. Și au adăugat: „Maiestate iată limba care răspânește discordie, răutate, neânțelegere și războiul”. Depinde doar de noi ce vrem să răspândim prin cuvintele noastre. Deși e atât de mică, limba e responsabilă și de multe răutăți.

Există o buruiană ca pirul sălbatic, care se cheamă „bârfă”. De câte ori nu ne sădim această buruiană în grădinile vieții noastre și nici nu știm cum de a apărut acolo?

Bună! Vă mai amintiţi de mine? Numele meu este „Vorbirea de rău” sau „Bârfa”. Eu nu am nici o lege, ucid fără să am vreo armă de război, zdrobesc inimi şi ruinez vieţi. Sunt deosebit de vicleană, cu cât îmbătrânesc, cu atât puterea mea în loc să scadă, creşte. Am trecere la toate păturile sociale; sunt prezentă atât în casa săracului, cât şi în cea a bogatului, atât la şcoală cât şi la birou, dar cel mai bine mă simt în Biserică. Acolo par cea mai nevinovată, dar reuşesc să fac mari ravagii. Victimele mele sunt sortite pieirii, deoarece sub masca anonimatului, eu nu am o faţă care să fie văzută şi e imposibil să mi se dea de urmă. Eu nu am nici un prieten adevărat. Pe toţi cei care m-au acceptat, i-am distrus. Mie atât îmi trebuie, să arunc o pată asupra cuiva şi acela nu mai e niciodată ce a fost. Am ruinat Biserici, am distrus familii, am dezbinat prieteni. Eu aduc nopţi albe, intrigi, certuri şi dureri de cap. Dacă nu pot distruge, sunt mulţumită şi să creez doar suspiciune şi astfel obiectivul îmi e pe jumătate atins.

Cu multă plăcere vă stă la dispoziţie oricui, oriunde şi oricând, a voastră iubită Vorbire de Rău, Bârfă, Clevetire, Defăimare sau cum mai vreți să-mi spuneți.

Bârfa este un mare păcat, care, după cum vom vedea, aduce după sine multe neplăceri şi suferinţe. Uneori, rănile ei adânci se vor regăsi şi după ani de zile, după cum şi o maximă spune că „Bârfa este ca noroiul pe un perete proaspăt vopsit. Poate că nu se lipeşte, dar lasă urme”. Efectele acestui păcat sunt dăunătoare şi reale.

Motivele sunt următoarele:

1) Pe cel pe care îl vorbesc de rău, nu îl vorbesc din dragoste, ci din sentimentul opus acesteia;

2) Procedând astfel, din ură şi ranchiună, sunt un ucigaş. (1In 3,14-15) Bârfa este sâmburele răului într-o comunitate.

3) Sunt egoist şi nemilos, atâta timp cât nu îmi pasă că omul va auzi şi va suferi (Mt 5,7);

4) Nu sunt temător de Dumnezeu şi cu inima curată (Mt 5,8);

5) Subestimez Cuvântul lui Dumnezeu, care îmi cere ca atunci când mă întâlnesc cu cineva să iniţiez şi să întreţin o părtăşie sănătoasă si demnă de un creştin (Ef 5,19).

6) Bârfa este o dovadă de lașitate. Este posibil să ne simţim chiar ușurați când intră în discuție viața altcuiva, căci, așa cum se spune, „răul altuia face ca răul nostru să pară mai mic”, dar apoi simțim că bârfa e o dovadă de lașitate, înseamnă să îl ataci pe celălalt pe la spate, fără să îi lași ocazia să se apere.

Viciul Clevetirii sau al Vorbirii de Rău, un alt păcat făcut cu limba, constă în a dezvălui, fără un motiv bun, “defectele şi greşelile altora” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2477). Potrivit sfântului Toma de Aquino, a rosti cuvinte defăimătoare cu intenţia de a dezonora pe cineva este un păcat. Cuvintele care dezvăluie greşelile cuiva în detrimentul onoarei acestei persoane trebuie aşadar să fie în general evitate. Doar pentru că o anumită afirmaţie este adevărată nu înseamnă că trebuie să o spunem. Dacă le-aş spune celorlalţi despre greşelile ascunse ale unei persoane – chiar dacă sunt slăbiciuni reale ale ei – aceasta ar fi în detrimentul onoarei sale, deoarece aceste greşeli vor fi în minţile majorităţii oamenilor când se vor gândi la ea, şi vor umbri respectul pe care i-l datorează. În loc să îi acorde respectul pe care îl merită, ceilalţi ar putea acum să se gândească mai mult la greşelile şi defectele acestei persoane.

Un alt păcat cu cuvântul este Vorbirea pe la Spate, care neagă sau subapreciază punctele bune ale cuiva: vorbim de rău despre o altă persoană atunci când ea nu este prezentă, “pentru a-i păta renumele” Potrivit sfântului Toma de Aquino, vorbirea pe la spate este un păcat de moarte mai grav decât furtul. El citează Proverbe 22,1: „Un nume bun este mai de preţ decât bogăţia”. A leza renumele cuiva este o ofensă mai gravă decât a lua proprietatea unei persoane.

În fine, un alt mod de a păcătui chiar mai grav decât vorbirea pe la spate care caută să compromită renumele cuiva este atunci când o facem cu intenţia specifică de a rupe prietenii. Ecclesiasticul se referă la acest fel de păcat atunci când spune: „Pe bârfitor şi pe cel cu două limbi blestemaţi-i, că pe mulţi care aveau pace i-au pierdut” (Ecclesiastic 28,14). Potrivit sfântului Toma de Aquino, acest păcat este mai grav decât clevetirea sau vorbirea pe la spate în general, deoarece prietenia este un bun mai mare decât onoarea sau renumele cuiva.

Deşi bârfa, clevetirea, vorbirea pe la spate pot aduce prejudicii renumelui celorlalţi şi pot despărţi persoanele, Dumnezeu a dorit ca noi să ne folosim vorbirea pentru bine.

Și dacă alții ne vorbesc de rău?

Bârfele nu pornesc întotdeauna de la noi. De multe ori suntem ținta răutăților altora și nici măcar nu le dăm motiv. În asemenea situații e necesar să ne păstrăm mintea limpede și să acționăm cu înțelepciune și mărinimie.

Dacă vecinul tău te vorbește de rău, nu e normal să îi răspunzi cu aceeași monedă. La urma urmei, legea talionului care cere „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” a fost anulată de legea iubirii pe care am învățat-o de la Isus. La fel și înțeleptul Socrate ne îndeamnă să primim o informație trecând prin trei filtre: adevăr, bine și utilitate.

Se spune că la înteleptul Socrate a venit odată un om, gâfâind de atâta grabă și foarte iritat: – Ascultă, Socrate, trebuie să-ți povestesc că prietenul tău… – Oprește-te! l-a întrerupt înțeleptul, ai cernut ceea ce vrei să-mi spui prin cele trei site? – Trei site? a întrebat acesta, mirându-se și apoi tăcând. – Da, bunul meu prieten, trei site. – Prima sită este adevărul. Ai probat tu dacă sunt adevărate toate câte vrei să-mi spui? – Nu, am auzit vorbindu-se și… – Așa, dar sigur le-ai cernut prin a doua sită? Aceasta este sita binelui. Dacă ceea ce dorești să-mi povestești, cum nu s-a dovedit că e adevărat, e măcar bun? – Nu, asta nu, ci dimpotrivă… – Hm, hm, l-a întrerupt Socrate din nou. Să folosim atunci a treia sită și să ne întrebăm dacă e de trebuința să-mi povestești ceea ce dorești și care te-a tulburat așa de mult? – Ei, nu e chiar așa de trebuință acum… – Prin urmare, a surâs înțeleptul, ceea ce dorești să-mi spui nu e nici adevărat, nici bun, nici de trebuință; rămâne atunci să stea îngropat și să nu te împovărezi nici tu și nici eu cu el!

„Clevetirea face rău la trei inşi deodată: celui bârfit, celui care ascultă şi, mai cu seamă, celui care bârfeşte.” (Sf. Vasile cel Mare) De aceea, sfântul apostol Paul ne îndeamnă: „Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (Col. 3.13).

Rugãciune în timpul ispitei (Psalmul 140)

Strig către tine, Doamne, vino degrabă în ajutorul meu, pleacă-ți urechea la glasul meu când te chem. Rugăciunea mea să se înalțe spre tine ca fumul de tămâie, ridicarea mâinilor mele să fie în fața ta ca jertfa de seară. Pune, Doamne, strajă gurii mele și păzește ușa buzelor mele.Să nu mi se plece inima spre vreun lucru rău, spre uneltiri nelegiuite, împreună cu fãcătorii de rele; să nu mă înfrupt din bunătățile lor! Amin.

Un filmuleț despre Bârfă

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ