Prietenul meu, Toma

0
374

Un predicator îşi începea predica, din această duminică, cu afirmaţia: „Dacă sfântul Toma nu ar fi existat, el trebuia inventat!” Nu mai este nici o duminică din an care să poarte numele unui apostol, ca cea de azi: Duminica Tomei.

Dacă Ioan este apostolul cel iubit, dar şi curajos care stă sub cruce, ne uimeşte cu iubirea lui, dacă Petru este principele apostolilor (deşi e mai trădător ca Toma) ne uimeşte prin puterea primită de la Isus, dacă Matei e apostolul care ne uimeşte prin convertirea lui, Toma ne uimeşte prin naturaleţea lui.

Toma, mai mult decât toţi apostolii, este imaginea omului obişnuit, normal, care trăieşte drama căutării, a îndoielii, a întrebărilor, a raţionalistului.

            E supranumit necredinciosul. Oare de ce?

 

           Mai întâi pentru că el acceptă greu mărturia despre vestea învierii.

            Ioan, în dimineaţa învierii, merge la mormânt şi ajunge primul. Nu intră, dar de la intrare vede giulgiurile. El vede şi crede. Ioan, apostolul iubirii nu are nevoie de argumente. E semn că iubirea e mai tare decât toate argumentele. Dar am o teamă că iubirea mea, adesea afectată de egoism şi de condiţiile secolului XXI, nu va avea totdeauna puterea şi puritatea lui Ioan cel curat şi preaiubit de Domnul, cel care a avut puterea de a sta sub cruce.

            Maria Magdalena şi ucenicii de la Emaus, îl văd pe Isus, dar nu îl recunosc, la prima vedere. Stau lângă el, îl ascultă, dar, pentru ei, un timp Isus rămâne necunoscut. E nevoie de cuvinte (în cazul Mariei, care se aude strigată pe nume) sau de euharistie (în cazul de la Emaus). Şi pentru mine rămâne dezavantajul unei întâlniri fizice cu Isus sau al unui strigăt explicit.

            Toma are un dezavantaj: la prima apariţie, din Duminica Învierii, Toma nu a fost. I-a lipsit pacea şi Duhul Sfânt pe care Isus le-a oferit celor zece apostoli.

            Toma are o săptămână întreagă în care se întreabă şi se contrazice cu ceilalţi apostoli.

            Toma cere să vadă rănile: “Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”  De ce oare rănile? Nu ajunge să vadă chipul lui Isus? Nu-i este suficientă privirea Învăţătorului? Interesantă pretenţie. Adevărul este că cicatricele, care sunt semne, urme ale suferinţelor, sunt mai grăitoare.

            În această privinţă interesantă este experienţa lui Richard Wurmbrandt, un evreu convertit, devenit, mai apoi, pastor evanghelic. Născut în anul 1909, în anul 1938 se botează în Biserica Luterană. În anul 1945 a fost singura voce care s-a ridicat împotriva lui Petru Groza, care voia să îngenuncheze totalmente cultele în faţa unui guvern totalitar. Arestat în 1948, va rămâne 14 ani în puşcăriile comuniste, iar în anul 1965 va fi răscumpărat de o organizaţie creştină din Norvegia şi va părăsi ţara. După 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde depune flori la mormintele torţionarilor săi.

            În anul 1966 este invitat în Statele Unite. Pe când se afla în Philadelphia, tocmai atunci avea loc cel mai mare miting „pro-stânga” din SUA la care au participat mai mult de 60.000 de persoane.

Un pastor prezbiterian s-a adresat mulţimii, lăudându-i pe comunişti. Apropiindu-se pentru a auzi mai bine, refugiatul Wurmbrand, de mai puţin de 5 zile pe Noul Continent, singur, fără nici o ezitare, a sărit pe podium, s-a dus direct la microfon, l-a dat la o parte pe vorbitor şi a început să strige la microfon. „Fraţii voştri creştini suferă sub comunism şi dumneavoastră, un pastor, în loc să lăudaţi martirajul creştinilor, îi lăudaţi pe torţionarii lor. Sunteţi un Iuda. Nu ştiţi nimic despre comunism. Eu sunt doctor în comunism.” Şocat, pastorul prezbiterian a început să râdă, „Nu există un astfel de lucru, ‘doctor în comunism’!” „Îţi voi arăta referinţele mele,” a replicat Wurmbrand. Apoi şi-a dat jos cămaşa pentru a le arăta cicatricele adânci de pe pieptul său, rezultat al tratamentului aplicat de torţionarii comunişti în anii lungi de încarcerare. „Vi se pare corect că, în închisorile comuniste, mi-au fost provocate astfel de dureri şi cicatrice mie  ca slujitor al lui Cristos?”

Şi astfel, pastorul Wurmbrand şi-a continuat discursul şi s-a încheiat protestul. Poliţia a intervenit şi l-a rugat să se îmbrace. Mulţimea de reporteri l-a înconjurat, rugându-l să le acorde un interviu. A trebuit să îşi prelungească şederea la prietenul din Philadelphia. În următoarea zi peste 80% din ziarele importante din America aveau pe prima pagină o fotografie cu martirul Wurmbrandt fără cămaşă şi un articol despre ceea ce l-a determinat pe pastorul luteran să îşi dea jos cămaşa şi să încheie mitingul „pro-stânga”.

Cicatricele lui Wurmbrandt au impresionat dar au şi convins.

Să revenim la Cenacol. Toma dorea să atingă urmele rănilor, uremele suferinţei. Şi vine a opta zi. Ucenicii sunt împreună, chiar dacă fricoşi, cu uşile închise. Oare ceilalţi ucenici chiar erau convinşi de înviere? Greu de zis.

            Isus se întâlneşte din nou cu apostolii. Dar Toma este cel căutat cu privirea şi cu întrebările de către Isus. El îi citea inima, gândurile, dar şi căutările. “Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios” Mai pune Toma mâna? Ar fi dorit să intre în pământ de ruşine. Toma trece, în prezenţa celui înviat de la dubiu la credinţă, de la nesiguranţă la adoraţie: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, cuvinte care vor rămâne peste veacuri ca cea mai spontană şi adoratoare rugăciune, pe care o găsim pe buzele tuturor care îl recunosc în trăirea lor pe Isus ca Dumnezeu.

            Unde a greşit Toma? Nu a avut încredere în mărturia colegilor săi, a martorilor care l-au întâlnit pe Isus. Aceasta e o greşeală pe care o putem vedea la mulţi care se îndoiesc de dumnezeirea lui Isus: nu cred în mărturia vizionarilor învierii, nu cred în mărturia Evangheliilor, nu acceptă mărturia martirilor care de două mii de ani îl mărturisesc, cu sângele lor, pe cel Înviat, nu acceptă mărturia scrierilor sfinţilor părinţi, nu acceptă mărturia din predica preoţilor. Cred că adesea, într-o măsură mai mare sau mai mică ne regăsim şi noi în greşeala lui Toma.

            Pe de altă parte, oare de ce ceilalţi apostoli, nu au reuşit să-l convingă pe Toma? Oare vorba lor era credibilă? Ei credeau ce spun? Dacă credeau, de mai erau fricoşi? De ce mai erau trişti?

            Scriitorul francez Georges Bernanos, un foarte bun catolic, stătea într-o zi la geamul apartamentului său, care era chiar faţa bisericii. Se uita la toţi credincioşii care ieşeau de la liturghie. Fiecare, destul de singuratic, fără să schiţeze vreun zâmbet, pleca spre casă sau spre ocupaţiile lui. Şi spune Bernanos: „Îmi venea să mă duc la fiecare, să-l iau de guler şi să-l întreb: Unde-i, creştinule, bucuria că ai participat la liturghie? Unde-ţi este mulţumirea de pe chip că l-ai întâlnit aici pe Dumnezeu? De ce rămâi atât de abătut după ce te-ai împărtăşit cu pâinea cerului?”

            Tristeţea şi incoerenţa s-ar putea să nu convingă, aşa cum frica şi tristeţea apostolilor nu l-au convins pe Toma. Oare, azi,  motivul că atâta lume nu îl cunoaşte încă pe Cristos e din cauza lipsei de consistenţă a mărturiei  creştinilor? Cum să creadă un tânăr în Învierea lui Isus, dacă părinţii au rupt legătura cu liturghia sau merg doar dintr-o tradiţie sau obligaţie? Cum să creadă lumea când creştinii diferitor Biserici nu mai încheie cu divergenţele şi lipsa de dialog? Cum să fie mesajul învierii credibil când creştinii mileniului trei celebrează acelaşi mister şi pe acelaşi Isus la date diferite? Şi am putea continua…

            Nu doar Toma trebuie învinovăţit! Ba chiar trebuie felicitat pentru ataşamentul său ulterior faţă de Isus cel Înviat.

            Şi mai e ceva: în Evanghelia de azi Isus ne adresează o frumoasă felicitare. După ce subliniază transformarea lui Toma, Isus spune „Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut”. Aici intrăm noi toţi care am credem în înviere. Noi am crezut fără să vedem. Isus ne numeşte fericiţi şi ne felicită pentru credinţa noastră.

            O duminică frumoasă tuturor şi CRISTOS A ÎNVIAT!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.