Isus în mijlocul furtunilor din viaţa noastră!

0
386

a. Isus numai ce înmulţise pâinile pentru mulţimile înfometate… Pentru cei care erau acolo, acest gest a fost unul extraordinar. Ei erau siguri că îl găsiseră pe cel care îi va elibera de ocupaţia romană şi le va rezolva toate problemele. Era regele de care aveau nevoie. Isus îşi dă seama de această capcană şi nu vrea să-i introducă şi pe ucenici în acest joc; tocmai de aceea, îi trimite pe celălalt mal. El îi obligă să plece înainte ca mulţimile să se împrăştie.

Este clar, Împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta. Ea nu corespunde ideii pe care şi-au format-o oamenii despre ea. Pentru a ajunge acolo, trebuie să părăsim confortul nostru, certitudinile noastre, obiceiurile noastre. Cristos ne invită pe malul celălalt, acela al necunoscutului.

b. După ce a dat drumul mulţimilor, Isus se retrage singur pe munte pentru a se ruga. Cunoaştem cu toţii intensitatea acestei rugăciuni. El vorbeşte inimă la inimă cu Tatăl său pentru a cere lumină şi putere pentru a-şi continua misiunea sa.

 

Această perioadă de vară este un moment favorabil pentru a ne asocia la această rugăciune a lui Isus. Este un timp de resuscitare care ne va permite să ne ajustăm la chemarea lui Dumnezeu. În rugăciune vom găsi puterea şi curajul de a da mărturie despre speranţa care ne animă. O plantă care rămâne în întuneric va muri în cele din urmă. Dar dacă o vom pune la lumina soarelui, ea va rămâne vie. Contactul regulat cu Dumnezeu nu poate decât să ne transforme, să ne ajute să prindem mai multă viaţă. Rugăciunea este capabilă să purifice credinţa.

c. În timp ce Isus era pe munte pentru rugăciune, discipolii traversau marea.

Viaţa noastră de astăzi ar putea fi, de asemenea, comparată cu o traversare a mării. Suntem în drum spre „ţărmul celălalt”, acolo unde Isus ne-a dat întâlnire. Suntem pe ambarcaţiuni de mici dimensiuni. Atâta timp cât Isus nu este cu noi pe barcă, traversarea este expusă multor pericole care ne încolţesc. Marea furioasă simbolizează moartea. Primii creştini au cunoscut această realitate din plin. Ei au avut de suferit de pe urma persecuţiilor. Erau urmăriţi, arestaţi, torturaţi şi ucişi. Această relatare ascultată astăzi a avut menirea de a le hrăni speranţa şi curajul primilor creştini. Dar şi lumea noastră de astăzi se confruntă cu tot felul de furtuni: violenţă, sărăcie, nedreptate… Noi, creştinii, trăim într-o lume dominată de necredinţă, de idei greşite, de indiferenţă. Ba chiar în unele ţări este periculos să deţii o Biblie sau diferite însemne religioase.

d. Dar vestea cea buna a duminicii de astăzi este dată de prezenţa lui Isus care umblă pe apele mării furioase. Nu este un act magic, menit să ne impresioneze prin caracterul său senzaţional. Nu trebuie să uităm că în lumea Bibliei, marea este locul în care locuiesc puterile răului. Isus vrea doar să ne arate că aceste puteri ale întunericului nu au nici o putere asupra lui. Când totul merge spre rău, el e acolo si ne spune: „Vino”! El vede momentele noastre de îndoială şi teama care ne cuprinde atunci când ne simţim extrem de singuri în furtuna nopţii. Asemenea ucenicilor, el ne învaţă să sperăm. Domnul este acolo, ne ia de mână şi ne salvează. Noi nu ştim că este el, ci credem că este imaginea unei fantome. Certitudinile noastre cele mai bune dispar şi ne scufundăm.

Dar dacă Domnul vine la noi, este pentru a ne salva. Lui i se face milă de noi şi ne ia de mână, asemenea unui prieten care nu refuză niciodată să ne ofere ajutorul său; apoi ne adresează cuvintele cele mai liniştitoare: „Aveţi încredere, eu sunt, nu vă temeţi”! Da, trebuie să ne rugăm lui pentru a ni se face ascultat glasul: Vino în barca noastră pentru că fără tine pierim! Ajutaţi-ne să te recunoaştem, mergând cu noi, prezent şi activ în noi! Da, el este acela care face mereu primul pas spre noi. Cel mai important lucru este să avem încredere în această prezenţă.

e. Şi apoi, pe această mare, există toţi fraţii şi surorile noastre, toţi aceia pe care îi iubim şi cei pe care nu îi simpatizăm prea mult. Şi ei, la fel ca noi, se confruntă cu tot felul de furtuni. Pentru mulţi dintre ei, viaţa este o luptă crâncenă. Este important să ne ajutăm şi să fim solidari cu ei. Există oameni care îşi consacră întreaga viaţă pentru a-i ajuta pe deţinuţi sau pe tinerii de pe stradă să-şi recapete demnitatea lor. Prin ei, practic, Cristos este acolo pentru a salva pe cei care sunt pe punctul de a fi pierduţi. Să nu uităm niciodată că el este „plin de milă” faţă de mulţimile care sunt „ca nişte oi fără păstor”. Şi nu doar că este plin de milă, dar face totul pentru a-i repune pe oameni pe picioarele lor.

Domnul ne vrea solidari unul cu altul. El se bazează pe noi pentru a ne susţine şi ajuta reciproc. Dacă ne-am adunat pentru a celebra Euharistia, asta înseamnă că ne-am alăturat lui pentru a cere putere să ne continuăm drumul, hrăniţi fiind de Trupul şi Sângele său. Din păcate, mulţi nu vin spre a striga către Domnul şi a-i cere ajutorul. Ei nu ştiu că Cristos doreşte să li se alăture pentru a-i salva din mijlocul furtunii. Ieşind din biserică, suntem trimişi pentru a fi martori şi mesageri ai veştii celei bune.

Toţi împreună vom fi în stare, după ce vom descoperit acest mare adevăr al prezenţei lui Cristos în barca vieţii noastre, să rostim profesiunea de credinţă a lui Petru: „Cu adevărat, tu eşti Fiul lui Dumnezeu„.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.