Riscurile lumii şi avantajele urmării lui Isus!

0
371

Pentru ei mă rog, nu mă rog pentru lume… (Io.17.9)

Prima parte a rugăciunii sacerdotale din pericopa Evangheliei de astăzi, este compusă, la rândul ei, din două părţi, legate între ele de tema darului din partea Tatălui, pe care l-a făcut Isus tuturor oamenilor.

A-l cunoaşte pe Dumnezeul lui Isus Cristos, a-l cunoaşte pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, a-i cunoaşte nu numai cu mintea ci şi cu inima, a-i cunoaşte fiind în comuniune cu ei, a-i cunoaşte în modul de a uita de tot altceva, aceasta este viaţa veşnică.

Restul aparţine lucrurilor trecătoare, vanităţii, a ceea ce nu are consistenţă, a ceea ce este efemer, de care nu are rost să te prinzi.

Viaţa mea trebuie să progreseze în cunoaşterea unui Dumnezeu viu şi adevărat, să progreseze în sublima cunoaştere a lui Cristos, trebuie să umble potrivit Spiritului, pentru că doar această viaţă este veşnică.

Dar această viaţă este adeseori puţin apetisantă, deoarece condiţia umană este văzută în trup şi în sânge, pentru că acestea mă înfăşoară şi mă condiţionează, pentru că credinţa mea este încă nesigură şi incertă.

Uneori îmi este suficient că mă opresc pentru puţin să reflectez asupra cuvintelor Domnului, îmi este suficient să invoc Spiritul Sfânt, pentru a relua drumul spre lumea lui Dumnezeu şi reuşesc să-mi dau seama de norocul pe care l-am avut şi azi de a asculta cuvintele care mă unesc cu Tatăl şi cu Fiul.

În timpul scurtei noastre existenţe, întrebarea care orientează în cea mai mare măsură comportamentul nostru este: „Cine suntem?” Poate că ne punem rar această întrebare la modul formal, dar o trăim la modul cel mai concret prin deciziile noastre din fiecare zi. Cele trei răspunsuri care, în general, se dau sunt: „Suntem ceea ce facem, suntem ceea ce alţii spun despre noi, suntem ceea ce avem” sau, în alte cuvinte: „Suntem succesul nostru, popularitatea noastră, puterea noastră”.

Este important să ne dăm seama de fragilitatea unei existenţe care depinde de succes, de popularitate şi de putere. Fragilitatea acestei existenţe derivă din faptul că sunt factori externi, factori pe care îi putem controla limitat. A pierde locul de muncă, a pierde faima sau bogăţia, adeseori depinde de evenimente ce depăşesc controlul nostru, dar atunci când depinde de noi, suntem vânduţi lumii pentru că suntem ceea ce lumea oferă.

Moartea este cea care ne ia totul. Şi atunci afirmaţia finală devine: „Când suntem morţi, suntem morţi” pentru că, atunci când murim, nu putem să facem nimic altceva, lumea nu mai vorbeşte despre noi şi nu mai avem nimic. Ceea ce suntem, făcuţi de lume, nu mai putem fi după ce am lăsat această lume.

Isus a venit să ne anunţe că o identitate bazată pe succes, pe popularitate şi pe putere este o identitate falsă, este o iluzie! El ne spune cu glas răspicat: „Nu sunteţi ceea ce lumea face din voi, ci sunteţi fiii lui Dumnezeu!

Pericopa evanghelică de azi este locul unde Isus apare cel mai preocupat de puterea lumii şi de posibila sa influenţă asupra ucenicilor şi, implicit, asupra noastră.

Şi pentru că în lume operează răul prin duhul minciunii, contrar adevărului lui Isus Cristos, poziţia ucenicilor este delicată: trebuie să rămână în lume dar, fără să fie contaminaţi. Ei vor fi susţinuţi de rugăciune, de cuvântul şi de Spiritul Sfânt. Nu ar trebui, prin urmare, să se teamă. Şi Sfântul Augustin completează spunând: „Ce vrea să însemne pentru ei mă consfinţesc pe mine însumi dacă nu, eu îi sfinţesc în mine în măsura în care ei sunt eu? El vorbeşte în fapt de cei ce sunt membrele trupului său”.

Toate acestea ne conduc să reflectăm, încă odată, nu numai asupra puterii lumii, dar şi a neputinţei sale: putere asupra celor care se lasă seduşi, neputinţă faţă de cei ce se lasă conduşi de cuvântul lui Isus şi de Spiritul Sfânt.

Poate că în ultimii ani am subevaluat „lumea”, cuvânt devenit ambiguu, dar care acum indică locul unde acţionează Spiritul Sfânt şi al semnelor timpurilor, loc veşnic de conflict între cel rău şi Isus.

Doar cuvântul lui Isus şi Spiritul său ne ajută să discernem multele chipuri ale lumii, să distingem apelurile Spiritului de subtilele capcane ale răului, mesajele lui Dumnezeu de minciunile duşmanului.

Mă uimeşte, Doamne, insistenţa ta asupra pericolului lumii. Şi îmi dau seama că şi astăzi avem nevoie de această punere în gardă. Eu, personal, înaintea tuturor.

Lumea libertăţilor, a posibilităţilor concese tuturor, a tuturor religiilor, a tuturor opiniilor, a tuturor modurilor de viaţă, are fascinaţia ei, pentru că este, (nu-i aşa?), o lume a toleranţei, a laicilor, a libertăţii pentru toată lumea.

Dar, este şi lumea unde toate „transgresiunile” sunt admise, unde toate modele, chiar şi cele mai perverse şi mai detestabile, sunt oferite ca şi lucruri normale, unde toate revistele au dreptul de a circula…

Încredinţează-mă, Doamne, cuvântului Tău. Adu-mi aminte că eu nu sunt din lumea aceasta, că eu îţi aparţin Ţie. Consfinţeşte-mă în adevărul Tău, aseamănă-mă mentalităţii Tale, vieţii Tale! Tu, care Te-ai rugat pentru mine, ajută-mă să fiu sfânt prin adevărul Tău, pentru ca eu să pot umbla mereu pe căile Tale şi să mă folosesc de toate din lumea aceasta doar aşa cum te-ai folosit Tu. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.