Suntem chemaţi la Lumină! (Duminica a IV-a din Post)

Pentru a înţelege bine această Evanghelie nu trebuie să uităm un indiciu important pe care ni-l oferă sfântul Ioan: episodul pe care l-am ascultat are loc la scăldătoarea din Siloe. Acest nume înseamnă: „Trimisul”. Aceasta pentru a ne reaminti că evanghelia orbului din naştere este, în primul rând, centrată pe persoana şi misiunea lui Isus. Multe persoane din jurul său se întrebau dacă el este într-adevăr trimis de Tatăl sau este un impostor. Această importantă dilemă o găsim pe parcursul întregului său minister: Isus este Mesia sau nu este?

Este adevărat că suntem în faţa unor oameni care rămân orbiţi de convingerile lor şi care sunt incapabili să accepte un adevăr care vine din altă parte. Astfel, încearcă prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie să-l prindă la colţ. Modul în care se prezintă Isus nu face decât să-i agraveze situaţia în ochii lor: el vrea să vindece un orb în zi de sâmbătă. În această zi trebuia respectată odihna în modul cel mai absolut şi fiecare să se dedice rugăciunii şi studiului Bibliei. Isus, însă, vrea să-i ajute să iasă din orbirea lor. Problema pentru ei este că, prin cuvintele sale, el vorbeşte ca un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu sau chiar ca Dumnezeu însuşi.

La ieşirea din templu Isus întâlneşte un orb. Vindecarea lui are loc în trei etape:

În primul rând Isus face tină pe care o aplică pe ochii orbului. Acest act ne aminteşte de relatarea creaţiei din Cartea Genezei: Dumnezeu l-a modelat atunci pe om din ţărâna pământului. Este un mod de a arăta că actul creator al lui Dumnezeu continuă cu Isus. Acest noroi, ne reaminteşte, de asemenea, de păcatul nostru: el perturbă privirea noastră şi ne împiedică să-l recunoaştem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru. Din cauza lui, nu-i mai vedem pe ceilalţi ca apropiaţii noştri, nici ca fraţi şi surori iubiţi de Dumnezeu.

În a doua etapă, bărbatul merge să se spele în scăldătoarea Siloe şi îi reapare vederea. Este acţiunea vindecătoare a lui Cristos care se manifestă în el. Evocând această acţiune, noi trebuie să ne gândim la Botezul nostru, atunci când s-a realizat acelaşi lucru.

Într-o a treia etapă, orbul vindecat intră într-o nouă lumină, cea a credinţei. Dar, din nou, acest lucru se realizează treptat: după ce a fost vindecat, vorbeşte mai întâi „despre acest om care se numeşte Isus”; pentru ca apoi să spună că a fost un profet, un om al lui Dumnezeu. În sfârşit, el îl recunoaşte ca Domn şi se închină în faţa lui.

Lumina îi luminează şi pe apostoli. Iniţial, ei aveau o concepţie greşită despre Dumnezeu. Ei şi-l imaginau pe Dumnezeu ca fiind cel care-i pedepseşte pe cei răi şi îi răsplăteşte pe cei buni. Isus respinge această imagine. El îl prezintă lor şi ni-l prezintă astăzi şi nouă pe Dumnezeu ca fiind iubire, ca fiind cel care doreşte să-i salveze pe toţi oamenii. Şi Dumnezeu realizează acest plan prin Isus. Toată Evanghelia ne spune că el a venit să caute şi să salveze ceea ce era pierdut.

Iată vestea cea bună care ajunge astăzi la noi toţi. Cristos nu s-a schimbat. El continuă să dorească să ne vindece de orbirea noastră. El vrea să ne deschidă spre lumina credinţei. Dar citind acest pasaj din Evanghelie, remarcăm un lucru foarte important: credinţa nu vine ca urmare a raţionamentelor noastre intelectuale sau spirituale, oricât de profunde ar fi ele. Credinţa vine din întâlnirea noastră cu Cristos însuşi. El este cel care acţionează în inima oamenilor pentru a le conduce spre lumina credinţei.

Acest orb ne reprezintă pe fiecare dintre noi. Evanghelia de astăzi ne descoperă această tină care ne împiedică să recunoaştem faţa iubitoare a lui Dumnezeu; din acest motiv nu ne vom mai putem bucura de prezenţa sa în viaţa noastră sau nu vom mai putem percepe mâna sa ocrotitoare până când nu vom ieşi din mlaştina păcatelor noastre, a slăbiciunilor noastre. Suntem cu adevărat orbi pentru că prea de multe ori nu mai ştim să privim prin ochii lui Dumnezeu.

Dar unde s-a înmulţit păcatul acolo a prisosit harul. El este mereu acolo pentru a ne vindeca, pentru a ne descoperi şi a ne da puterea şi curajul de a ne continua drumul în sus. „Luând condiţia noastră umană, el conduce spre lumina credinţei umanitatea care zace în întuneric”. Aceasta este misiunea Fiului, el care „l-a văzut pe Tatăl: a elimina din privirea noastră interioară ceea ce contaminează şi împiedică privirea noastră să vadă minunile lui Dumnezeu”.

Orbul vindecat de Isus a devenit un martor al credinţei. Domnul dă lumina sa celor care şi-au pus în el încrederea pentru ca ei să devină la rândul lor lumini care să dea mărturie despre iubirea lui Dumnezeu. Omul vindecat s-a confruntat cu neîncrederea oamenilor de atunci, deoarece nu voiau să se compromită cu cineva vinovat, şi urmăreau să-l elimine, să-l izoleze. Noi, creştinii de astăzi, ne confruntăm cu indiferenţa, cu rea-credinţa şi neîncrederea. Dar este astfel în această lume pentru că noi suntem trimişi pentru a duce cu noi experienţa care ne animă. Asemenea orbului vindecat, noi suntem chemaţi să spunem: „EU CRED”. Astfel, primind lumina lui Cristos, noi devenim lumină pentru ceilalţi. Putem să adresăm această rugăciune: „Tu care eşti Lumina, tu care eşti Iubire, trimite în întunericul nostru Duhul tău de iubire”.