Dela cititori: Rugăciune, rozariu şi… mister

0
706

Am venit în Iaşi în urmă cu 35 de ani. Mirajul unui loc de muncă mai bun decât în agricultură se găsea în inima multor tineri. El se găsea şi în inima mea. Era perioada comunistă.

Pe măsură ce înaintam în viaţă, greutăţile de tot felul şi încercările tot mai complexe pe care le întâmpinam mi-au scos în cale…Biserica  Am descoperit, în suferinţe şi încercări, propriile limite şi asta m-a ajutat să descopăr altceva: rugăciunea care oferă consistenţă întregii noastre vieţi. Chiar l-am descoperit pe Dumnezeu care este atât de aproape de cei care-l caută!!! Dacă în anii trecuţi „nu rupeam uşa bisericii”, după ce l-am găsit pe Dumnezeu, am început să vin cât mai des pentru a mă întâlni cu el. Veneam pentru că aveam nevoie de acele momente de intimitate cu el, veneam pentru că primeam putere să merg mai departe, primeam speranţă, încredere…

Mă rugam, chiar şi din cărţi, citeam meditaţii şi cărţi religioase, dar cu toate acestea o rugăciune nu reuşeam să o înţeleg deloc, deoarece mi se părea depăşită, de neînţeles, greoaie – era rugăciunea rozariului. Da, aşa e, chiar dacă îmi vine greu să accept acest lucru, dar acesta e adevărul: nu puteam accepta rozariul pentru că mă obosea…

 

Când mă întorceam în casa părintească, o vedeam mereu pe mama cu rozariul în mână: „Mamă, ţi-am adus cărţi, lasă rozariul, e depăşit…!”, îi spuneam eu. Dar ea îmi răspundea mereu cu nişte cuvinte pe care nu le voi mai putea uita niciodată: „Dragul mamei, într-o zi ai să-l iubeşti şi tu, dar până atunci mă voi ruga şi în locul tău…”

De atunci au trecut ani, au trecut probleme şi încercări de tot felul… Într-o seară, în Catedrala Catolică, împreună cu un grup mic de credincioşi, majoritatea femei mai în vârstă, am participat şi eu la… un rozariu. După câteva săptămâni am fost invitat să conduc eu această rugăciune. Vocea îmi tremura, privirea era aţintită asupra crucifixului, apoi asupra icoanei Mariei… Simţeam credinţa celor din jurul meu care chiar iubeau rozariul…

La terminarea rugăciunii, un val de căldură mi-a inundat inima, iar privirea Măicuţei parcă-mi spunea: „Vezi, n-a fost greu, nu-i aşa”? A fost, într-adevăr ca o revelaţie pentru mine. Descoperisem, în sfârşit, valoarea acestei rugăciuni unice pe care acum o recit, o respect, ba chiar o preţuiesc enorm.

După câteva zile de entuziasm am primit şi o lecţie: după terminarea sfintei Liturghii de la ora 7.30, toată lumea a ieşit din Biserică… Rămăsesem doar 2 persoane. I-am spus celeilalte persoane că aş fi vrut să fac un rozariu, dar am rămas doar doi… Răspunsul ei m-a încurajat mult: „Păi, e suficient…”

Mi-am cerut iertare, am început rozariul şi din dimineaţa aceea, rugăciunea atât de plăcută Maicii Domnului a continuat să fie recitată, indiferent de numărul persoanelor prezente…

Uşor, uşor am făcut şi un program de intenţii:

–        luni şi marţi: intenţii personale;

–        miercuri: pentru familii;

–        joi: pentru episcopi, preoţi şi persoane consacrate;

–        vineri: pentru bolnavi;

–        sâmbătă: pentru răposaţi;

–        duminica seara: ca mulţumire pentru toate darurile primite.

Nu-i aşa că e minunat?  Într-o lume tot mai dezorientată, rozariul poate aduce echilibrul şi ne poate orienta spre scopul nostru ultim: cerul…

Rozariul e bucurie şi înălţare…

Rozariul e lumină şi desfătare…

Rozariul e dialog şi comuniune…

Rozariul e speranţă şi încredere…

Rozariul e viaţă… e viaţa mea!

Pentru toate cele primite îţi mulţumesc Doamne, ţie şi Maicii tale!

 

{jcomments on}

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ