Dragii noştri credincioşi ai Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Iaşi, totdeauna marile sărbători ne ajută să ne întâlnim cu Dumnezeu şi între noi. Crăciunul vrea să ni-l aducă pe Isus în inimi şi în case, iar aceste rânduri vor să fie o solie şi un gând bun de sărbători din partea noastră, a preoţilor Dumneavoastră.
Ne-am dori ca aceste sărbători să fie şi o mulţumire pentru anul care a trecut, cu bune şi rele, cu împliniri şi cu speranţe care îşi aşteaptă încă împlinirea.
Începem prin a ne bucura că în aceste ultime luni am primit marea veste că PS Anton DURCOVICI va fi ridicat la cinstea altarelor, lucru care se întâmplă şi datorită rugăciunilor Dumneavoastră. Vă aşteptăm pe toţi la marea sărbătoare din luna mai când va fi beatificat.
Ne bucurăm că am putut colabora şi în acest an împreună, preoţi şi credincioşi, străduindu-ne să fim, după puterile şi priceperea noastră, în slujba lui Dumnezeu şi a Dumneavoastră.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru anul care tocmai ne părăseşte, iar Dumneavoastră vă mulţumim pentru înţelegere şi vă cerem iertare dacă, vreodată, nu am corespuns suficient de bine aşteptărilor şi încrederii pe care le-aţi investit în noi.
Cred că aceste rânduri pot fi şi un program pastoral pentru anul viitor, când am vrea să fim şi mai aproape de poporul încredinţat, adică de Dumneavoastră, şi să răspundem mai bine aşteptărilor pe care le aveţi de la noi.
Iată câteva propuneri ce vin din partea noastră:
1. Pentru copii, prin grija a părintelui Pavel Beşleagă, în anul 2014, avem un program de cateheze pentru elevi (mai ales cei care nu au religia la şcoală) iar la 15 iunie, în Solemnitatea Sfintei Treimi, va fi Prima Sfântă Împărtăşanie (pentru copiii care sunt acum în clasa a II-a). Nu vom neglija nici activitatea corului de copii Îngeraşii, care cântă în fiecare duminică la liturghia copiilor şi invităm cât mai mulți copii să facă parte din acest cor. Şi mai avem o invitaţie pentru băieţi: să binevoiască a sluji la altar ca ministranţi.
2. Pentru tineri este program de cateheze sâmbăta, iar liceenii au oră de religie duminica, prin grija părintelui Cristian Bîrnat, care a sosit la Iaşi în anul 2013. Alţi tineri sunt mai implicaţi în viaţa Bisericii prin diferite asociaţii, însă, poate, cel mai mult se implică tinerii din corul Juvenes Eccelsiae, format şi dirijat de Maximilian Husaru, care cântă în fiecare duminică şi de alte multe ori când sunt solicitaţi.
3. Tinerii care vor să se căsătorească, trebuie să ştie că sunt obligaţi să participe la pregătirea pre-matrimonială şi să se înscrie la aceasta cu cel puţin trei luni înainte de căsătorie. Cu această pregătire la căsătorie se ocupă părintele Eugen Robu. Tot părintele Eugen Robu face invitaţia tinerilor căsătoriţi, adică noilor familii, să rămână într-o legătură de prietenie şi de colaborare şi după căsătorie. În acest sens părintele organizează diferite întâlniri cu tinerele familii.
4. Am vrea să evidenţiem pe toţi aceia care, dirijaţi şi organizaţi de părintele Florin Spătariu, constituie Corul Mare al Catedralei, care, săptămână de săptămână, marţea şi joia, participă la repetiţii, pentru ca duminica să înfrumuseţeze liturghia de la ora 11.00, iar în prima duminică din lună liturghia de la Radio Iaşi. Un merit mare îl are pentru cor acompaniamentul organistului nostru Octavian Bişoc.
5. Vrem să mulţumim persoanelor care, adesea cu eforturi mari, oferă o oră săptămânal pentru adoraţia perpetuă din catedrală. Am dori ca la această adoraţie să participe cât mai multe persoane.
6. Dacă ambele noastre catedrale sunt atât de frumos împodobite de sărbători, se datorează măiestriei sorei Maria Lucaci.
7. Vă propunem abonamente la publicaţiile care apar aici la noi: Lumina Creştinului şi broşura liturgică De la Răsărit la Apus.
Cu ocazia Crăciunului 2013 şi a Noului An 2014, noi, preoţii de la Parohia Adormirea Maicii Domnului, vă dorim sărbători binecuvântate în casă şi în suflet, şi mult har de la Pruncul ceresc!
LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI!
Cu multă preţuire pentru dumneavoastră:
Pr. Iosif DORCU, Pr. Eugen ROBU,
Pr. Pavel BEŞLEAGĂ şi Pr. Cristian BÎRNAT