1. Marți, 15 august, vom celebra solemnitatea Adormirii Maicii Domnului și hramul comunității noastre parohiale. Data de 15 august este importantă și pentru că reprezintă sărbătoarea întregii noastre dieceze. Sfânta Liturghie pontificală de hram va fi la ora 18.00 și va fi prezidată de către episcopul nostru Iosif Păuleț. Vă invităm și la rugăciunea mariană de la ora 17.15 în cadrul căreia vom medita misterele de slavă ale Rozariului și vom cânta litania în cinstea Sfintei Fecioare Maria.

 

  1. Fiind o sărbătoare de poruncă, programul Sfintelor Liturghii de pe 15 august va fi ca în zi de duminică: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00, 18.00. Sfânta Liturghie de la ora 11.00 va fi celebrată în catedrala Adormirea Maicii Domnului, întrucât este și ziua în care se împlinesc 234 de ani de la sfințirea catedralei noastre istorice (1789-2023).

 

  1. În aceste zile de sărbătoare toți creștinii catolici sunt invitați să participe cel puțin prin rugăciunea personală la pelerinajul diecezan de la Cacica. Întrucât comunitatea noastră are și sărbătorește hramul, pelerinajul nostru la Cacica va avea loc în prima sâmbătă după 8 septembrie. Începem așadar înscrierile pentru pelerinajul comunității noastre la Cacica, care se va desfășura sâmbătă, 9 septembrie, iar contribuția pentru transport este de 80 de lei. Cei care doresc să participe sunt rugați să se înscrie la biroul parohial.

 

 

 

 

Să aveți o duminică și o săptămână pline de iubirea maternă a Sfintei Fecioare Maria!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.