ORICE DESPĂRŢIRE de prieteni minunaţi înseamnă să mori puţin.
ORICE DESPĂRŢIRE înseamnă o lacrimă în colţul ochiului, chiar dacă ai vrea să nu o vadă nimeni.
ORICE DESPĂRŢIRE trebuie să fie un mulţumesc pentru cei pe care i-ai avut alături.
ORICE DESPĂRŢIRE înseamnă şi o speranţă de mai bine pentru cel care pleacă.
Acestea ar fi, cred eu câteva din sentimentele care mă încearcă pe mine în aceste momente, şi cu siguranţă, şi pe mulţi dintre ieşeni.
Deşi vestea ne-a parvenit cu mai mult timp în urmă, în aceste zile s-a concretizat: DOI PRIETENI, părintele Vasile PETRIŞOR şi părintele Cătălin FARCAŞ, cu care am împărţit atâtea bucurii şi zâmbete, atâtea împliniri dar şi eforturi, azi îşi iau „zborul” spre alte zări. Au primit din partea Sfintei Biserici noi misiuni, posibilităţi de a sluji pe Dumnezeu în Sfânta Preoţie.
Trebuie să spun că prea ne-am obişnuit cu verva logosului a lui Vasile şi cu disponibilitatea de „hei-rup-ist” a lui Cătălin; prea ne-am obişnuit cu delicateţea zâmbetului lui Vasile şi cu minuţiozitatea lucrului bine făcut a lui Cătălin; prea ne-am obişnuit cu cuminţenia creativă a lui Vasile şi cu entuziasmul în a fi lângă omul suferind a lui Cătălin; prea ne-am obişnuit fraza bine ticluită a lui Vasile şi cu seninătatea privirii lui Cătălin. Prea ne-am obişnuit cu prietenii şi cu prietenia lor.
Mai mult nu pot spune decât: VA MULŢUMESC, DRAGI PĂRINŢI, PRIETENI DRAGI!
Dar ne bucurăm pentru perspectivele cu care Dumnezeu vă răsplăteşte pentru oferta voastră.
Azi în momentul despărţirii, când drumurile voastre se îndreaptă spre Roma sau spre Bacău, vă doresc doar atât: să nu se schimbe în voi nici disponibilitatea, nici bunătatea, nici cuminţenia, nici capacitatea de a împrăştia în jur bucurie şi seninătate!
Oriunde veţi merge, să vă însoţească harul divin şi ocrotirea Maicii Sfinte!
Drum bun, şi vă mai aşteptăm la Iaşi!
