Zi de reculegere – Din nou în mijlocul său…

Isus ne-a adunat din nou în mijlocul său. Ajutaţi de harul său sfânt noi, tinerii din Acţiunea Catolică, Scout sau pur şi simplu tineri dornici de a sta mai mult în preajma lui Dumnezeu, alături, bineînţeles de prietenul şi îndrumătorul nostru spiritual, Pr. Vasile Petrişor, am reuşit să ne detaşăm pentru câteva ore de activităţile noastre zilnice şi să acordăm mai mult timp sufletului nostru.

Împreună am trăit momente de odihnă, momente sfinte de comuniune strânsă cu Dumnezeu şi cu ceilalţi tineri.

Scopul acestei zile a fost acela de pregătire pentru sărbătoarea  Zilei Tineretului la nivel mondial din Duminica Floriilor. Dar mai mult decât atât, cred că scopul acestei zile a fost şi acela de a ne regăsi liniştea sufletească, de a ne înzdrăveni rădăcinile, de a ne da seama că fiecare dintre noi am primit nespuse daruri pentru care trebuie să mulţumim bunului Dumnezeu şi pe care trebuie să le fructificăm pentru binele nostru şi al semenilor noştri.

Programul zilei de azi a cuprins momente de cunoaştere, de reflexie personală, de joc şi voie bună, de discuţii în grup, precum şi un moment liturgic… Momente frumoase de caldă întâlnire cu Tatăl ceresc.

Cuvintele cheie ale acestei zile au fost: odihnă, hrană, valuri…, cuvinte aparent nesemnificative, dar pline, de fapt, de înţelesuri profunde prin care Isus ne vorbeşte şi ne arată că îi pasă de noi.

Isus ne îndeamnă să-l urmăm, să mergem la El pentru a ne odihni în braţele Sale mângâietoare, pentru a lăsa deoparte problemele şi pentru a-i împărtăşi şi lui trăirile, bucuriile şi tristeţile, reuşitele şi eşecurile noastre. Isus ne oferă hrana spirituală, cea care “întreţine” şi menţine sufletul mereu tânăr, plin de viaţă… Se oferă pe sine din iubire şi cu iubire. Şi după toate acestea, Isus ne dă curajul şi puterea să ieşim în lume şi să înfruntăm valurile vieţii, ce pot zdruncina atât de uşor o credinţă bazată pe superficialitate şi egoism, şi nu pe dăruire, sinceritate.

Sunt extrem de frumoase aceste momente de unire în rugăciune, de împărtăşire, chiar dacă nerostită, a unor gânduri, trăiri, speranţe… Important e să învăţăm să ne deschidem inima pentru a primi şi a dărui.

Ceea ce simţi în astfel de momente e greu de exprimat… Realizezi că nu eşti singur, că Dumnezeu îţi stă alături şi că e gata oricând să-ţi sară în ajutor… Realizezi că viaţa e într-adevăr frumoasă şi că ai mii de motive pentru care merită să o trăieşti… Realizezi că, prin simplul fapt de a fi TU, poţi aduce bucurie, speranţă şi mângâiere celorlalţi. Aceasta înseamnă să fii un misionar care se foloseşte de toate mădularele sale, de toate “armele” bune de care dispune spre-ai ajuta pe cei care au nevoie de un suflet alături.

În încheiere aş dori să adresez aceeaşi întrebare pe care ne-a adresat-o părintele la începutul acestei zile… Dar mai întâi puţină imaginaţie…

Sunteţi îmbarcaţi pe Titanic. La un moment dat aflaţi că, în curând, vasul se va lovi de un iceberg. Există însă o singură barcă de salvare, aşa încât nu toţi cei de pe vas vor putea fi salvaţi. Ce motiv a-i invoca, dragă tinere, spre a-i convinge pe ceilalţi că TU eşti cel care merită să urci în acea barcă, că TU eşti cel care merită să trăieşti?

Lăsând la o parte orice urmă de egoism, răspunsul e simplu şi valabil pentru toţi:

Pentru că fiecare dintre noi e special…, pentru că suntem indispensabili acestei lumi… pentru că ceilalţi au nevoie de noi!

Haideţi să dăruim şi altora din ceea ce suntem si avem!