Duminică, 24 octombrie 2010 s-a celebrat în Biserica Universală cea de-a LXXXIV-a Zi Mondială a Misiunilor. Tema propusă anul acesta de Suveranul Pontif papa Benedict al XVI-lea a fost „Construirea comuniunii ecleziale este cheia misiunii”. În Iaşi evenimentul a fost marcat de rugăciuni şi sfânta Liturghie cu intenţia specială
ca Dumnezeu să binecuvânteze activitatea pastorală a misionarilor de pretutindeni şi ca tot mai mulţi oameni să trăiască cu bucurie credinţa în Dumnezeul cel Viu şi Adevărat.
Prin opera sa de mântuire, Isus Cristos a purificat şi a stabilit o nouă relaţie dintre om şi Dumnezeu. Biserica devine astfel „comuniune” ce îşi are seva în Taina Sfântă a Altarului, în care Mântuitorul său este prezent sub chipul pâinii şi al vinului, cu jertfa sa de iubire care zideşte Biserica trup al său, ce ne uneşte cu Sfânta Treime şi între noi (cf. 1Cor 10,16 ş.u.). Întâlnirea omului obosit, rănit şi strivit sub propriile păcate, cu Fiul Tatălui ceresc în comuniunea eclezială, îl transformă total prin primirea sacramentelor care îi redă demnitatea de fiu şi de moştenitor al Împărăţiei cerului.
Această sărbătoare misionară a început sâmbătă, după sfânta Liturghie de seară, printr-o oră de rugăciune în catedrala „Adormirea Maicii Domnului”. Preoţi, credincioşi şi tineri, imitând pe pelerinii greci de acum două mii de ani şi pătrunşi de dorinţa de a sta în preajma Învăţătorului, prezent în Preasfântul Sacrament expus pe Altar, au oferit pentru fiecare continent câte un mister de bucurie.
În faţa altarului, un rozariu format din lumânări a făcut posibil ca împreună cu flacăra lor să se reaprindă şi să ardă credinţa, speranţa şi iubirea faţă de Cuvântul divin. Prin rugă şi cânt s-a implorat binecuvântarea de Mamă a sfintei Fecioare Maria, Regina Misiunilor, asupra Bisericii şi asupra tuturor celor care cuceriţi de Evanghelie, au părăsit toate, fără să privească înapoi şi au oferit tinereţea, bucuria şi generozitatea lor şi s-au angajat în răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Duminică, 24 octombrie 2010, sfânta Liturghie a tinerilor de la ora 16.00, a fost celebrată în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” de pr. Vasile Petrişor şi animată de corul de tineri „Juvenes Ecclesiae”.
La omilie pr. Vasile Petrişor i-a provocat pe credincioşii şi tinerii prezenţi la o examinare a conştiinţei şi a modului în care trăiesc Sfânta Liturghie. Astfel o participare activă la Jertfa Euharistică devine un moment de întâlnire cu Dumnezeu şi împărtăşire cu Hrana dătătoare de viaţă eternă.
Amplasând faţă în faţă cele două personaje din evanghelia zilei (Lc 18, 9-14) fariseul, omul lui Dumnezeu şi vameşul, omul păcătos, părintele predicator a scos în evidenţa greşeala făcută de fariseu în conversaţia cu Dumnezeu: a venit la Templu pentru a se lăuda: „stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta»” (Lc 18,11) în timp ce „vameşul, stând departe, nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii spre cer, ci îşi bătea pieptul zicând: «Dumnezeul meu, ai milă de mine, păcătosul!»” (Lc 18,13). Dacă prin atitudinea sa, fariseul nu recunoaşte starea de creatură, de om supus greşelii şi nu cere nimic, vameşul se lasă cuprins de prezenţa lui Dumnezeu şi recunoaşte dependenţa de El. Vameşul ne-a dat tuturor o lecţie de umilinţă: nu să fii umilit ci să te umileşti, căci acest lucru din urmă face să ne întoarcem acasă „îndreptăţiţi”.
Părintele la sfârşitul cuvântului de învăţătură a subliniat ideea că prin sacramentul Botezului fiecare om devine un misionar, un trimis în lume pentru a vesti Vestea cea Bună.
La momentul ofertoriului, tinerii au prezentat în faţa Altarului hostiile şi vinul, cele 5 icoane care o reprezintă pe Fecioara Maria ca „Stăpâna popoarelor”, „Regina Africii”, „Regina Americii”, „Regina Oceaniei”, „Regina Americii”, lumânarea, simbolul luminii lui Isus Cristos în lume; pălăria de cowboy, specifică oamenilor care locuiesc dincolo de Atlantic; Biblia, Învăţătura divină şi rozariul, arma împotriva păcatului şi a celui rău.
Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru că şi din dieceza noastră a ales lucrători pentru via sa, fie preoţi fidei donum, persoane consacrate, cateheţi sau laici misionari şi îi încredinţăm sub mantia Sfintei Maria, Ajutorul creştinilor, pentru ca binecuvântarea şi iubirea sa de Mamă să fie revărsată în inimi şi să fie simţită de ei nu numai în momentele de bucurie dar într-un mod mai special în clipele de singurătate, de neadaptare la condiţiile nefavorabile ale mediului sau în lupta împotriva obstacolelor şi barierelor impuse de cei care s-au înstrăinat de Biserică.
Gânduri ale misionarilor
„Abundenţa secvenţelor şi imaginilor misionare din diferite surse, nu poate reda decât o parte infimă din potenţialitatea realităţii experienţei în mijlocul acestor oameni, iar abilitatea persoanelor avizate de a vorbi despre munca misionară, de cele mai multe ori ne impresionează, dar rămânem marcaţi doar la nivel afectiv-emoţional, ceea ce nu este constructiv pentru lucrarea reală la opera misionară, referindu-mă exclusiv la cei care trăiesc cotidianul ivorian în ambient misionar în plinătatea nevoii lui. A trăi nevoia cu aceşti oameni, presupune a fi cu ei încă de la răsăritul soarelui, când te trezeşti cu sentimentul de sufocare din cauza umidităţii şi a căldurii excesive, până la apusul soarelui când, la luminiţa unei lumânări, împărtăşeşti cu celălalt confruntările cotidiene.
Concret, după această experienţă minunată, deşi foarte dură, pot afirma, cu toată deschiderea şi libertatea, că a trăi vocaţia misionară, în toate accepţiunile ei, înseamnă a deţine un set de valori indispensabile: educaţie creştină, sensibilitate, adaptabilitate, înţelepciune, inteligenţă şi, peste toate, dăruire”. Teodora Lenuţa Lungu (fostă misionară laică în Coasta de Fildeş)
„Parohia noastră este destul de tânără (a fost înfiinţată pe 28 ianuarie 2007) şi are încă entuziasmul de la început. Activităţile cu copiii sunt cele mai rodnice şi mai frumoase. Activităţile cu tinerii sunt frumoase dar şi delicate. Tinerii trăiesc un adevărat conflict de valori: tradiţionale şi creştine. Au nevoie de multă formare; din păcate dorinţa legitimă de a munci pentru a-şi construi un viitor nu le permite, deseori, să participe la întâlnirile de formare. Avem nevoie de multe rugăciuni şi idei pentru ca tinerii noştri să poată deveni adevăraţi creştini”. Pr. Gabriel Cimpoeşu, „Adormirea Maicii Domnului” Djebonoua
„Eu unul mă declar un mare admirator al acestui tip de viaţă, dar mai ales al filosofiei care guvernează ierarhia valorilor la care se raportează aceşti oameni. De vreme ce bogăţia lor nu slujeşte la a cumpăra funcţii, confort, un alt stil de viaţă, vacanţe în locuri exotice sau parcele de teren pe Lună…că există sau că nu există e tot una. Fericirea nu depinde de avere ci de comuniunea cu cel de lângă tine. Localnicii din Maikona nu au nevoie să huzurească pentru a fi bine dispuşi, nu au nevoie de plecări departe de casă, de programe de divertisment la televizor sau de cine ştie ce escapade, pentru a fi bucuroşi. Atunci când nu ai nimic, ai, de fapt, tot ce-ţi trebuie, pentru că fericirea nu stă în posesia de lucruri, ci în tine!” Pr. Victor Osoloş, misionar în Maikona
„Misionarul nu are casă. Casa lui este orice adăpost în care o persoană deschisă vrea să-l primească: am fost străin şi m-aţi primit. Nu trebuia decât să merg pas la pas cu ei. Să mergem împreună pe un drum pe care Isus ne-a chemat împreună, să intrăm în comuniune şi să împărtăşim speranţe, bucurii, dureri, nervi şi tot curcubeul de sentimente… Să fiu misionară, am înţeles mai târziu că presupune, de fapt, un drum spre mai multă ascultare, umilinţă, observaţie şi tăcere. Laicul misionar vorbeşte despre Dumnezeu şi despre darul credinţei lui prin participarea activă la viaţa comunităţii în care trăieşte şi prin aptitudinile lui profesionale. Trebuie să fim utili celor din jurul nostru şi să dăm ceea ce am dobândit prin studiu şi experienţe”. Gilberta Hobincu, fostă misionară laică în Maikona
„Dorinţa noastră de ale fi alături semenilor noştri a făcut ca toată atenţia să se concentreze spre a-i cunoaşte pe ei, a le înţelege cultura şi tradiţiile şi, mai mult a-i iubi slujindu-i prin munca noastră. Îi mulţumesc Celui care mi-a condus paşii pe această cale şi nu m-a lăsat nici o clipă nesupravegheată, făcând ca cei doi ani de misionariat să fie doar spre creşterea mea spirituală. Vă mulţumesc, dumneavoastră, dragi „inimi de mamă”, pentru că ne-aţi fost alături prin rugăciune şi vă asigur că harurile dobândite nu au fost irosite. Le doresc tuturor categoriilor de persoane şi grupurilor misionare din România să experimenteze iubirea prin dăruire arătând lumii că varietatea slujirii este un condiment care dă gust vieţii şi nu un motiv de neînţelegere sau conflict”. Alina Cojan, fostă misionară laică în Maikona
A consemnat Lăcrămioara Boroş
