Ministranţi
Rugăciunea ministrantului
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai chemat să fac parte din grupul ministranţilor. Îţi promit să fiu prompt şi generos în a sluji cu bucurie la celebrările liturgice. Promit, de asemenea,
că la biserică, acasă, la şcoală şi în orice alt loc voi avea o conduită conformă exemplului tău. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
În celebrările liturgice sunt diferite roluri pe care le îndeplinesc: celebrantul, diaconul, dascălul, lectorul şi ministranţii.
Ministranţii sunt copii sau tineri care slujesc la Liturghie, îndeplinind unele servicii care îi conferă acesteia solemnitate: împodobirea altarului, purtarea focului şi a lumânărilor, sunatul din clopoţei, prezentarea darurilor la Ofertoriu etc.
Ministranţii nu trebuie doar să slujească la altar, ci să se şi comporte conform Evangheliei la şcoală, acasă, la joacă; să fie un exemplu pentru colegii şi prietenii lor, vorbindu-le despre Cristos; să facă fapte bune şi acţiuni caritabile, mai ales pentru persoanele care sunt în nevoi; în sfârşit, să aibă un comportament conform învăţăturii date de Domnul Isus.
Sfântul Părinte papa s-a adresat de foarte multe ori ministranţilor, pe care îi iubeşte într-un mod deosebit. Iată ce frumos i-a încurajat el odată pe ministranţi: „Dragii mei, să nu uitaţi niciodată că Isus este prietenul nostru cel mai apropiat, cel care ne însoţeşte mereu; Isus este prietenul pe care să nu-l părăsiţi niciodată. Isus vă cunoaşte pe fiecare în parte, vă ştie numele, vă însoţeşte, vă ajută, merge cu voi pe drum, participă la bucuriile voastre şi vă mângâie în clipele de durere şi de tristeţe. Fiţi mesagerii şi mărturisitorii bucuroşi ai prietenului Isus în familiile voastre, între prietenii voştri, la locurile voastre de joacă şi în vacanţe”.
Biserica este casa noastră
Într-o cuvântare a sa, în 1986, cardinalul Carlo Martini, îi încuraja pe ministranţii din dieceza sa spunându-le: „Voi, ministranţilor, puteţi spune: Biserica e casa noastră. Să zicem că într-o zi mama vă caută şi nu vă găseşte. Imediat va spune: „Băiatul meu sigur e la biserică sau la parohie”.
Iată patru motive pentru care vă spun aceasta, continuă cardinalul.
Mai întâi pentru că aici e casa Tatălui şi simţim că aici e cineva care ne vrea doar binele. Acasă la noi e tata, mama, fraţii, care ne vor doar binele. Dar chiar şi binele pe care ni-l doresc ei tot de la Isus provine. Oare nu tot binele din lumea aceasta ne vine de la Isus? Aşadar, când suntem în biserică, suntem în casa aceluia care ne vrea binele din totdeauna, mereu şi pentru totdeauna.
Al doilea motiv: biserica este casa noastră pentru că aici suntem activi, aici facem lucruri importante, mai ales ministranţii. În biserică şi în parohie voi aveţi o slujire importantă. Mă bucur să văd adesea ministranţi foarte activi şi gata de a ajuta oricând.
Al treilea motiv: aici învăţăm de la Isus să fim buni, să ajutăm pe alţii, să nu ţinem supărare, să ne facem prieteni, să ne rugăm şi o mulţime de alte lucruri minunate. Este casa unde ne facem temele pentru cer.
Cred că mai este şi un al patrulea motiv. Aici mulţi copii au auzit chemarea lui Isus. În timp ce slujesc la altar, ministranţii sunt mai aproape de Isus şi el le vorbeşte ca unor prieteni foarte apropiaţi.
Eu însumi, când eram ministrant lângă altar, am auzit în sufletul meu această întrebare: Carlo, n-ai vrea să rămâi mereu în casa mea? Şi eu am zis: „Da, Doamne, vreau!”
