- În această seară la ora 19:00 va avea loc în catedrala Sfânta Fecioară Maria Regină concertul de muzică sacră al corului Viventi.
- Luni, 1 iunie, la ora 18:00 se va celebra prima sfântă Liturghie în biserica în construcție din Miroslava care o are ca patroană pe Sfânta Rita. Cinstitorii sfintei Rita sunt invitați să participe având ca semn al devoțiunii lor câte un trandafir.
- Începând de pe 1 iunie vom începe înscrierile copiilor la Campusul de vară ce se va desfășura în perioada 30 iunie – 11 iulie. Se pot înscrie copiii care au terminat clasa pregătitoare până la absolvenții clasei a VIII-a.
- Joi, 4 iunie, este solemnitatea Trupul și Sângele Domnului – Joia Verde. Întrucât este sărbătoare de poruncă programul sfintelor liturghii este ca în zi de duminică: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00 și 18.00.
- Vineri și sâmbătă sunt primele din luna iunie cu devoțiunile în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus și a Inimii Neprihănite a Mariei. Vineri vom vizita bolnavii.
- Duminica viitoare, 7 iunie, după amiază se va celebra o singură Sfântă Liturghie, la ora 17.00, după care se va face Procesiunea cu Preasfântul Sacrament pe străzile Iașului. Vă invităm pe toți să participați pentru a da astfel mărturie publică despre credința noastră în Isus Cristos prezent în Sacramentul Altarului. Așadar se suspendă Sfintele Liturghii de la orele 16.00 și 18.00. În timpul procesiunii copiii vor arunca petale de flori înaintea lui Isus Euharisticul. Vă invităm pe cei care aveți posibilitatea să oferiți petale de flori să le aduceți vineri sau sâmbătă la biroul parohial.
VĂ DORIM TUTUROR O SĂPTĂMÂNĂ BINECUVÂNTATĂ!