- Duminică, 2 februarie, vom celebra sărbătoarea Întâmpinarea Domnului. La fiecare liturghie vor fi sfințite lumânările. În cadrul Liturghiei de la ora 11:00, prezidată de preasfințitul Petru Sescu, se va marca Jubileul Speranței pentru Persoanele Consacrate cu participarea călugărilor și călugărițelor din întreaga dieceză.
- Săptămâna aceasta am încheiat vizita la familii pentru sfințirea caselor. Până când vom aduna toate datele statistice ale parohiei noastre și vom trage concluziile acestei perioade atât de intense, ținem să vă mulțumim înainte de toate pentru că ne-ați primit pentru a ne ruga împreună. De asemenea, vă suntem recunoscători pentru ajutorul financiar acordat activităților noastre parohiale și bisericii. Cine dorește să sprijine în continuare activitățile educative și caritative ale parohiei poate să direcționeze procentul de 3,5 la sută din impozit completând formularele care se află la intrarea în catedrală.
VĂ DORIM O SĂPTĂMÂNĂ BINECUVÂNTATĂ!