1. Vineri, 27 septembrie, calendarul nostru îl amintește pe Sfântul Vincențiu de Paul, un sfânt al carității și al grijii față de aproapele. De mai bine de un an avem în parohia noastră un grup caritativ care se inspiră din activitatea acestui mare sfânt. În sărbătoarea sa de vineri, acest grup caritativ se va constitui ca și Conferință a Sfântului Vincențiu de Paul, iar membrii săi vor depune pentru prima oară adeziunea. La Sfânta Liturghie de la ora 18.00, care va fi prezidată de către episcopul Iosif Păuleț, vor participa și alți membri ai Conferințelor Sfântul Vincențiu de Paul din țară și din străinătate. Vă invităm să luați parte la acest eveniment important al comunității noastre.

 

  1. Duminică, 29 septembrie, va avea loc deschiderea anului pastoral 2024-2025. Tema acestui an, „Discipoli misionari ai lui Cristos”, ne va ajuta să reînnoim angajamentul de a oferi celorlalți bucuria evangheliei în viața de zi cu zi. Episcopul Iosif Păuleț va prezida la ora 11:00 Sfânta Liturghie la care vor participa reprezentanți ai tuturor parohiilor din dieceză. Vă așteptăm să trăim în spirit de credință acest moment de har pentru Biserica noastră locală.
  2. Duminica viitoare parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus își va sărbători ocrotitoarea. Sfânta Liturghie de hram va avea loc la ora 11:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.