1.- Colecta din Noaptea și Ziua de Paști este pentru Seminariile diecezane. Vă mulțumim pentru generozitatea dumneavoastră;
2.- Vă așteptăm să împărtășim bucuria Învierii Domnului și pe parcursul acestei săptămâni, Săptămâna Luminată, luând parte la sfintele liturghii care se vor celebra după următorul program:
–Luni și Marți a doua și a treia zi de Paști: 8:00, 9:15, 11:00, 16:00 și 18:00;
–Miercuri, Joi, Vineri și Sâmbătă: 6:30, 7:30 și 18:00;
3.- Duminica viitoare este duminica Albă și totodată duminica Divinei Îndurări. Pe parcursul acestei săptămâni, prin devoțiunea la Divina Îndurare, vă îndemnăm să implorați cu toată încrederea milostivirea divină pentru mântuirea personală și a lumii întregi;
4.- Tot duminica viitoare se încheie și acțiunea Cutia Speranței prin care, în timpul Postului Mare, cei care ați binevoit, ați depus o mică speranță în acea cutiuță destinată ajutorării copiilor din misiuni. În fața altarului va fi o cutie mai mare în care vă rugăm să puneți cutiuțele dumneavoastră sau, cine dorește, le poate lăsa la biroul parohial oricând în timpul săptămânii;
5.- Vă recomandăm în continuare postul de radio al diecezei noastre, ERCISFM, ca tovarăș de nelipsit la drum, la serviciu sau acasă. Radioul poate fi ascultat pe internet accesând pagina www.ercisfm.ro sau pe telefon prin intermediul aplicației care poate fi descărcată și instalată pe orice smartphone.
Vă dorim tuturor Sărbători Pascale
binecuvântate de prezența lui Cristos cel Viu
în familiile și în casele dumneavoastră!
CRISTOS A ÎNVIAT!
– * * * –
Celebrările și predicile din Postul Mare 2021 le găsiți AICI