1.- Miercuri, 17 februarie, este Miercurea Cenușii, zi de Post (se mănâncă o singură dată până la săturare) și de Abstinență (nu se consumă preparate cu carne). Programul sfintelor liturghii este cel din timpul săptămânii: 6:30, 7:30 și 18:00. La fiecare sfântă liturghie va fi impusă cenușa celor prezenți în semn de acceptare a invitației la convertire și la penitență. Anul acesta, întrucât sărbătoarea Sfântului Iosif din 19 martie cade în zi de vineri, în acea zi va fi dezlegare de la abstinență. În rest, în toate vinerile din post, abstinența este obligatorie.
2.- Pe toată durata Postului Mare, miercurea și vinerea, înainte de sfânta liturghie de seară, se va celebra Calea Sfintei Cruci iar la predicile din aceste zile părintele Lucian Păuleț, profesor la Seminarul din Iași, ne va împărtăși un cuvânt de meditație și de învățătură care să ne dispună la trăirea cu folos a timpului sfânt de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui. Întrucât vinerea se celebrează Calea Sfintei Cruci, Adorația euharistică se va face joia.
3.- În fiecare joi din Postul Mare, Preasfințitul Iosif Păuleț va celebra sfânta liturghie de seară și va ține cateheza în diferite parohii din dieceză. Joia aceasta, 18 februarie, va fi la Bacău, în parohia Sf. Nicolae.
4.- Centrul Misionar Diecezan ne oferă și anul acesta posibilitatea de a dirija pomana noastră către misiuni prin intermediul Cutiuței Speranței. Acestea pot fi găsite la intrarea în biserică. Vă rugăm să le luați și să le aduceți în prima duminică după Paști.
VĂ DORIM O SĂPTĂMÂNĂ BINECUVÂNTATĂ
ȘI UN TIMP AL POSTULUI MARE PLIN DE ROADE SPIRITUALE!