1. Astăzi se încheie ciclul liturgic al Adventului și al Crăciunului iar de mâine începem Timpul de Peste An. Această nouă perioadă liturgică va fi întreruptă de Timpul Postului Mare și al Paștelui care începe cu Miercurea Cenușii, pe 26 februarie, și se încheie pe 31 mai, în Duminica Rusaliilor;
  2. Sâmbătă, 18 ianuarie, începe Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor care se va încheia sâmbătă, 25 ianuarie. Celebrările vor avea loc în fiecare zi, începând cu ora 17:00. Vor debuta la Institutul Teologic Romano-Catolic și se vor încheia aici, la Catedrală. Programul celorlalte zile se găsește la afișiere;
  3. Continuăm sfințirea caselor și binecuvântarea familiilor după programul stabilit. Mulțumim celor care ne-au primit deja și sperăm să-i găsim sănătoși și binevoitori și pe cei care urmează de acum să fie vizitați. În cazul în care cineva și-a schimbat adresa ori este nou-venit pe teritoriul parohiei noastre este rugat să se anunțe la oficiul parohial. Programul sfințirii caselor pentru anul 2020 se găsește și AICI;
  4. Vă reamintim că există posibilitatea de a dirija cele două procente din impozitul pe salariu sau pensie către parohia noastră. Formularele de completat se găsesc la biroul parohial sau pot fi solicitate de la preotul care ajunge la dumneavoastră cu sfințirea casei;
  5. Vacanța elevilor s-a încheiat, astfel încât reluăm activitățile de sâmbăta: ora de religie, cateheza, pregătirea la Prima Împărtășanie și repetiția la cor;
  6. Vă recomandăm numărul pe luna ianuarie al revistei Lumina Creștinului care apare în noul format, mai mare și mai ușor de citit.

O săptămână binecuvântată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.