giovanni-battista-predicatore(Evanghelia – Ioan Botezătorul predicând in pustiu)

1. Iubiţi credincioşi, marţea viitoare, 6 decembrie, la ora 19.00, în Aula „Fericitul Anton Durcovici”, va avea loc a treia Întâlnire comunitară lunară din seria dedicată rolului şi importanţei Sfintei Scripturi în viaţa noastră. Ca şi precedentele, întâlnirea va fi coordonată de Pr. Prof. Iosif Antili şi va avea ca temă: „SĂ CITIM SFÂNTA SCRIPTURĂ, DAR CU CARE CARTE SĂ ÎNCEPEM? Un ghid de orientare pentru cei care își doresc să citească Sfânta Scriptură, dar nu știu de unde să pornească”. Vă reamintim că sunteţi invitaţi şi puteţi participa cu toţii: adolescenţi, tineri şi persoane mai în vârstă.

2. Joi, 8 decembrie, este Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Fiind sărbătoare de poruncă, Sfintele Liturghii vor fi celebrate ca în zilele de duminică. În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11:00, vor fi hirotoniţi ca diaconi 10 seminarişti, pe care, mai ales în aceste zile, e bine să-i însoţim cu rugăciunile noastre.

3. Sâmbăta viitoare, 10 decembrie, în ziua comemorării Fericitului Anton Durcovici, aici, la catedrală, va avea loc un simpozion cu titlul: „Anton Durcovici – Márton Áron: fraţi în episcopat, mărturisitori ai lui Cristos pe drumul crucii„. Programul va începe la ora 10.00 şi se va încheia cu o Sfântă Liturghie, la ora 12.00.

4. Duminica viitoare, la ora 19:00, va avea loc Concertul Tradiţional de Crăciun, susţinut de corul tinerilor noştri, concert la care vă invităm pe toţi. Anul acesta concertul are o rezonanţă aparte, deoarece se împlinesc 20 de ani de când acest cor al tinerilor are un nume, „Juvenes Ecclesiae” şi un renume, dobândit mai ales prin Concertele de Crăciun din fiecare an, dar şi prin cântările deosebite de la toate celebrările la care corul a participat.

5. Datorită concertului tinerilor de duminica viitoare şi concertului seminariştilor de peste două săptămâni, vă anunţăm că, în următoarele două duminici, pe 11 şi pe 18 decembrie, liturghia de seară, care se celebrează, de obicei la ora 18.00, se va celebra cu o oră mai devreme, deci la ora 17.00. În rest, programul rămâne neschimbat.

6. Vă mai aducem la cunoştinţă că biroul parohial a fost mutat înapoi în clădirea de vis-a-vis, unde a fost până în primăvara trecută.

7. A apărut revista „Lumina creştinului” pe luna decembrie.

8. Colecta de astăzi este pentru Caritas.

9. La ieşirea din Catedrală, câteva tinere de la Centrul de Plasament al Caritasului vor să vândă unele obiecte religioase şi felicitări de Crăciun confecţionate de ele.

Vă dorim tuturor o duminică frumoasă

şi o săptămână binecuvântată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.