12373194_932874600128859_7084175239071391453_n1. Iubiţi credincioşi, mâine, 4 aprilie, este Sărbătoarea „Buna-Vestire”. Nefiind sărbătoare de poruncă, Sfintele Liturghii vor fi celebrate la aceleaşi ore ca în zilele de lucru.

2. Tot mâine, 4 aprilie, după Liturghia de seară, va avea loc întâlnirea comunitară lunară. Este a doua întâlnire dintre cele patru, programate cu pr. Daniel Iacobuţ. Credem că tema este extrem de importantă: De ce mergem la Sfânta Liturghie? Desigur, are legătură cu motivaţia noastră de a participa la Liturghie şi modul în care această participare poate aduce roade cât mai multe. Sunt invitaţi şi aşteptaţi toţi cei care doresc (de la adolescenţi şi tineri, până la persoane mai în vârstă).

3. De asemenea, suntem anunţaţi de pr. paroh de la „Sf. Tereza” că mâine, la ora 18:00, va avea loc o Sf. Liturghie la capela cimitirului  „Buna-Vestire”, Liturghie precedată de sfinţiri de morminte.

4. În perioada 11 – 23 iulie, Pr. Iosif DORCU organizează un pelerinaj la importante sanctuare din nordul Italiei pe traseul: Udine, Trento, Bergamo, Milano, Como Torino. Sunt incluse sanctuare ale Maicii Domnului şi ale multor sfinți. Informații la Dl. Emil Bejan și la Pr. Iosif DORCU.

5. A apărut revista „Lumina creştinului” şi revista „Isus, Prietenul copiilor”, pe luna aprilie.

6. Cei care mai aveţi acasă Cutia speranţei pentru misiuni sunteţi rugaţi să o aduceţi până duminica viitoare.

Vă dorim tuturor ca, în acest Timp Pascal, să trăiţi bucuria întâlnirii cu Isus cel Înviat şi să experimentaţi din plin milostivirea divină!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.