Omul, ființă socială
Viața socială ține de însăși natura omului. Oamenii nu pot realiza binele comun decât printr-un efort comun, iar acest efort comun îi face dependenți unii de alții, complementari și solidari între ei.
„Oamenii, familiile și diferitele grupuri, toți cei care constituie comunitatea civilă sunt conștienți că nu sunt în stare să realizeze singuri o viață pe deplin umană și își dau seama de necesitatea unei comunități mai mari în care toți își unesc zilnic puterile în vederea înfăptuirii tot mai desăvârșite a binelui comun. De aceea ei formează tipuri diferite de comunitate politică. Aceasta există așadar în vederea binelui comun și în el își găsește justificarea și semnificația deplină și tot din el își dobândește principiile juridice primordiale. Binele comun cuprinde totalitatea condițiilor de viață sociala prin care oamenii, familiile și asociațiile se pot realiza mai bine și mai ușor.” (Gaudium et spes, 74)
Statul este o organizație politică formată din reprezentanți ai populației de pe un anumit teritoriu, care sunt investiți cu atribuții de putere, care constau în posibilitatea de a putea lua decizii obligatorii, în numele întregii populații și pentru binele populatiei.
Statul, o autoritate ce implică supunere
Isus a refuzat de nenumărate ori puterea politică [refuză să intervină în cearta celor doi frați pentru moștenire: „Omule, cine m-a pus judecător sau împărțitor peste voi?” (Lc 12,13); când după înmulțirea pâinilor, mulțimea îl caută să-l facă rege, se ascunde (cf. In 6,1-15)] nu a condamnat în schimb puterea politică în sine. Ea rămâne necesară în organizarea societății. Răspunsul dat farizeilor în această privință este clar: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Mc 12,17). Autoritatea vine de la Dumnezeu chiar și atunci când este administrată de un om nevrednic precum Pilat: „Tu nu ai avea nici o putere asupra mea dacă nu ți s-ar fi dat de sus” (In 19, 11).
Același lucru îl confirmă apostolul Paul: „Tot omul să fie supus stăpânirilor mai înalte, căci nu este putere care să nu vină de la Dumnezeu” (Rom 13,1; cf. Ef 1,9; Col 3,20-22; Tit 2,9). Sf Petru amintește la rândul său: „Dați cinste împăratului…, fiți supuși stăpânilor voștri cu toată frica, nu numai celor care sunt buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit” (1Pt 2,17-18).
Puterea politica are obligația să respecte drepturile fundamentale al persoanei umane și să le promoveze. E datoria puterii politice să ocrotească familia și viața, să promoveze educația și învățământul la toate nivelele, să aperedreptul legitim la proprietate și la protecție a cetățenilor, să promoveze gândirea cultura, artele, știința, să favorizeze religia fără a o aservi, să facă să domnească moralitatea, pacea, ordinea, dreptatea. Cine exercită o autoritate trebuie să o exercite ca pe o slujires, spune Cristos: „Cel care vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru” ( Mt 20,26). Din cîte vedem, de cele mai multe ori puterea politică nu se comortă așa.
Creștinul și politica
Sf. apostol Paul ne îndeamnă să ne rugăm pentru regi și pentru toți cei care exercită puterea, „ca să petrecem o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și demnitate” (1Tim 2,2), dar și să ne implicăm în mod activ pentru bunul mers al societății în care trăim. De aceea Biserica, în învăţătura sa, a transmis mereu datoria de a acţiona pentru binele comun, al cărui factor fundamental este binele omului (cf. Ioan Paul al II-lea, Redemptor hominis, 17).
„Chemarea specifică tuturor creștinilor este să caute împărăţia lui Dumnezeu ocupându-se de cele vremelnice şi orânduindu-le după voinţa lui Dumnezeu… ei sunt aceia care au în mod deosebit datoria să lumineze şi să orânduiască toate realităţile vremelnice, în care sunt puternic implicaţi, în aşa fel încât ele să fie necontenit realizate în spiritul lui Cristos, să crească şi să fie spre lauda Creatorului şi Răscumpărătorului” (Catehismul Bisericii Catolice, 898). „Însărcinaţi de Dumnezeu cu apostolatul, în virtutea botezului şi a mirului, creștinii au obligaţia şi se bucură de dreptul de a lucra, individual sau grupaţi în asociaţii, pentru ca mesajul divin al mântuirii să fie cunoscut şi primit de toţi oamenii şi pe tot pământul” (Catehismul Bisericii Catolice, 900). „Ei trebuie să-şi unească eforturile pentru a însănătoşi instituţiile şi condiţiile de viaţă din lume dacă acestea conţin elemente ce i-ar îndemna la păcat; astfel, toate acestea vor ajunge conforme cu normele dreptăţii şi, în loc să stânjenească, vor favoriza practicarea virtuţilor” (Catehismul Bisericii Catolice, 909).
În acest spirit, întrucât se apropie alegerile prezidențiale, iar acţiunea creștinului nu se reflectă doar asupra binelui propriu, ci al binelui comun al tuturor, episcopii din România au dat o declaraţie comună cu privire la acest eveniment: „Creştinul trebuie să participe în mod activ la protejarea şi împărtăşirea valorilor creştine. Aceste valori fundamentale se regăsesc în Sfânta Scriptură şi în doctrina Bisericii. Pentru ca învăţătura creştină să se fructifice în viaţa cotidiană trebuie să votăm acea persoană care protejează demnitatea şi libertatea omului, sprijină comunitatea familială, ocroteşte viaţa şi decursul normal al acesteia de la naştere până la moarte, se bazează pe normele morale creştine, iar prin programul său nu impune urmarea unei forme de viaţă care poate să conducă la o destrămare morală”. Totodată, episcopii îndeamnă ca, în exercitarea dreptului de vot, „nimeni să nu se lase influenţat de promisiuni, bani sau alte avantaje materiale.” (Conferinţei Episcopilor din România, 2-4 septembrie 2014)
„Un credincios nu este un creștin de categoria a doua, întrucât este părtaș la slujirea sacerdotală a lui Cristos; el este atent ca persoanele din ambientul său(în școală, educație, familie și profesie) să cunoască Evanghelia și să învețe să-l iubească pe Cristos. Cu credința sa el are o amprentă în societate, în economie și în politică” (Youcat, 139).
Așadar, creștini fiind, avem obligația de a opta (vota) pentru Dumnezeu și pentru valorile sale!
