Duminica Paștelui, 20 aprilie 2014

Cuvântul Domnului

…ascultat

In 20,1-9
„În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a mers dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric. Ea a văzut că piatra fusese înlăturată de pe mormânt. Atunci a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care îl iubea Isus şi le-a zis: “L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu şti
m unde l-au pus”. Petru şi celălalt ucenic au plecat şi s-au dus la mormânt. Alergau amândoi, dar celălalt ucenic, alergând mai repede decât Petru, a ajuns cel dintâi la mormânt. Aplecându-se, a văzut fâşiile de pânză pe jos, dar nu a intrat. A ajuns şi Simon Petru care venea după el. A intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză pe jos, ca şi ştergarul care îi acoperise capul; acesta din urmă nu era împreună cu fâşiile de pânză, ci era înfăşurat şi pus undeva deoparte. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt. El a văzut şi a crezut. Căci ei încă nu ştiau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi.”

… meditat

Cristos a înviat și viața noastră s-a umplut de lumină. Întâlnirea cu Domnul înviat aduce în viața noastră entuziasmul apostolilor și al femeilor sfinte care l-au văzut pe Cristos. Însă, în toiul acestei euforii, trebuie să găsim prilejul potrivit de a ne opri pentru o clipă și de a privi în jur: cei de lângă noi sunt la fel de entuziasmați de învierea lui Cristos? Cel cu care împărțim casa sau locul de muncă sau grija zilei, simte la fel de mult bucuria întâlnirii cu biruitorul păcatului și al morții? Nu cumva suntem tentați să trăim singuri, într-un mod egoist bucuria învierii? Nu cumva și astăzi se strecoară în noi gândul atât de răspândit: „Ce-mi pasă mie de celălalt?! Fiecare face ce vrea!”

Bucuria învierii, ca să fie trăită la cote maxime, trebuie împărtășită, trebuie răspândită. Nu trebuie să lăsăm ca în jurul nostru să bântuie vreun fel de tristețe sau să existe vreun iz de descurajare. Nu avem voie să fim indiferenți față de păcatul care domnește încă în cel de lângă noi. Cristos a înviat pentru toți și trebuie să contribuim ca acest adevăr să ajungă în inimile tuturor. Tocmai aici este una dintre provocările pe care le aduce învierea lui Cristos și creștinismul: predicarea mântuirii universale înfăptuită prin misterul pascal. Iar această mărturie nu este doar obligația preoților, ci a tuturor celor care au primit botezul. Toți trebuie să spunem asemenea lui Petru și Ioan: „Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit” (Fap 4,20).

Nu ne putem imagina istoria Bisericii dacă apostolii și femeile sfinte ar fi tăcut și ar fi fost indiferenți față de cei din jurul lor. Lecturile de astăzi ne arată că învierea devine un foc mistuitor care nu poate fi ținut în secret, ci trebuie exteriorizat și răspândit. Învierea ne schimbă viața, ne face să „năzuim spre cele de sus”, dar totodată ne invită să vorbim, „să predicăm poporului și să dăm mărturie”. Astăzi noi suntem cei întrebați: „Spune-ne ce ai văzut?”. Suntem noi pregătiți să răspundem asemenea Mariei Magdalena: „Am văzut mormântul lui Cristos care trăiește, am văzut mărirea celui înviat… Cristos, speranța mea, a înviat!” Trebuie să spunem celor din jurul nostru: „Cristos a înviat. Ridică-te, Domnul îți redă viața. Bucură-te, Domnul te eliberează de tot ce te înspăimântă. Cristos înviat din morți nu mai moare. Moartea, răul și păcatul nu mai au nicio putere asupra celor care trăiesc împreună cu Domnul vieții”.

Moartea ta, Doamne, o vestim și învierea ta o mărturisim până când vei veni în slavă.