Vineri, 18 aprilie 2014

Cuvântul Domnului

…ascultat

In 18,16-31
„ Atunci l-a dat pe mâna lor, ca să fie răstignit, iar ei l-au luat. L-au răstignit, şi împreună cu el alţi doi. Isus ducându-şi crucea, a ieşit spre locul numit Căpăţână, pe evreieşte Golgota, unde l-au răstignit; împreună cu el pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc Isus. Pilat a poruncit să fie pusă o inscripţie pe cruce. Era scris: „Isus nazarineanul, regele iudeilor!” Întrucât locul unde a fost răstignit era aproape de oraş, mulţi iudei au citit această inscripţie redactată în evreieşte, latineşte şi greceşte. Atunci preoţii iudeilor i-au zis lui Pilat:  „Nu trebuia scris regele iudeilor, ci trebuia scris: acest om a zis, sunt regele iudeilor”. Pilat a răspuns: „Ceea ce am scris, am scris”.

Au împărţit între ei hainele mele. După ce l-au răstignit pe Isus, soldaţii au luat hainele şi le-au împărţit în patru, fiecărui ostaş câte o parte. Rămânea cămaşa; era o cămaşă fără cusătură, ţesută dintr-o bucată de sus până jos. Au zis deci între ei: „Să n-o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie”; Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Au împărţit hainele mele între ei şi pentru cămaşa mea au tras sorţi”. Tocmai aceasta au făcut soldaţii. Iată-l pe fiul tău! Iat-o pe mama ta! Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui, sora mamei lui, Maria, soţia lui Cleofa, şi Maria Magdalena. Isus, văzând-o pe mama sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, i-a zis mamei sale:  „Femeie, iată-l pe fiul tău”.  Apoi i-a spus ucenicului:  „Iat-o pe mama ta”. Din ceasul acela ucenicul a luat-o la el. Totul s-a împlinit! După aceea, ştiind Isus că toate s-au săvârşit, pentru ca Scriptura să se împlinească până la sfârşit, a spus: „Mi-e sete”. Era acolo un vas plin cu oţet; soldaţii, au pus în isop un burete muiat în oţet, i l-au apropiat de gură. După ce a luat oţetul, Isus a spus: „Totul s-a împlinit”. Apoi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.”

…meditat

Se spune că într-o biserică, în timp ce se citea Patima Domnului în Vinerea Mare, un copil i-a spus mamei sale: „Mamă, de ce ne povestesc toate astea? Îmi vine să plâng când aud ce i-au făcut lui Isus. Tu de ce nu plângi? Trebuie să plângi și tu!” Într-adevăr este greu să privim chipul celui „zdrobit prin suferință” și să nu izbucnim în plâns. Crucea și răstignitul te smulg din orice stare de liniște, mai ales atunci când conștientizezi adevărul proclamat de profetul Isaia: „El purta durerile noastre și era împovărat cu suferințele noastre. Noi îl socoteam pedepsit, bătut și înjosit de Dumnezeu. Dar el era străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care a căzut asupra lui ne-a adus nouă pacea și rănile lui ne-au adus vindecarea”. El, Cristos, a suferit ca noi să trăim în pace, ca noi să primim vindecarea. Și totuși, unii trăiesc această zi în indiferență, fără recunoștință, fără să izbucnească în plâns, în acel plâns vindecător, în acel plâns pornit dintr-o inimă de copil care ascultă și privește Patima Domnului cu toată sinceritatea. „Tu de ce nu plângi? Trebuie să plângi și tu!”. Plânsul care trebuie să ne încerce nu este unul spre disperare, spre deznădejde, ci este unul asociat cu Evanghelia fericirilor: „Fericiți cei care plâng pentru că ei vor fi mângâiați” (Mt 5,4).

Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, în cartea sa Isus din Nazaret, spune că există două tipuri de plâns: unul care a pierdut speranța, care nu se mai încrede în iubire și în adevăr, deci îl urmărește și îl distruge pe om din interior; dar există și plânsul care derivă din zdruncinul provocat de adevăr și-l duce pe om la convertire, la rezistență în fața răului. Acest plâns însănătoșește pentru că-l învață pe om să spere, să creadă în prezența lui Cristos și în iertarea sa, îl învață pe om să iubească din nou. Un exemplu al primului tip de plâns este Iuda, care lovit de spaimă din cauza căderii sale, nu mai îndrăznește să spere și se spânzură, lăsându-se pradă disperării. La al doilea tip aparține plânsul lui Petru, care, lovit de privirea Domnului, izbucnește în lacrimi vindecătoare. Îndrăznește, începe de la capăt și devine un om nou.

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul pentru ca inima noastră să plângă spre vindecare și să devenim „omul cel nou”. Să ne ridicăm ochii spre cel răstignit, spre Dumnezeu care prin moartea sa pe cruce ne-a adus mântuirea.