Cuvântul Domnului
…ascultat
Mt 21,1-11
„Câteva zile înainte de sărbătoarea Paştelui, Isus şi ucenicii săi, îndreptându-se spre Ierusalim, au ajuns la Betfaghe, lângă Muntele Măslinilor. Isus a trimis doi ucenici, zicându-le: “Mergeţi în satul din faţa voastră şi veţi vedea îndată o măgăriţă legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la mine. Şi dacă cineva vă va spune ceva, veţi zice că-i trebuie Domnului, dar că o va înapoia curând”. Aceasta s-a petrecut, ca să se împlinească cuvântul profetului: “Spuneţi fiicei Sionului: Iată, regele tău vine la tine blând, şezând călare pe o măgăriţă şi pe mânz, puiul animalului de povară”.
Ucenicii au mers şi au făcut ceea ce le-a poruncit Isus, au adus măgăriţa şi mânzul, au pus pe ei veşmintele, iar Isus s-a aşezat deasupra. Cei mai mulţi din popor îşi aşterneau hainele pe drum, alţii tăiau ramuri din copaci şi le aruncau în calea lui. Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care veneau după el strigau: “Osana! Fiului lui David! Binecuvântat să fie cel care vine în numele Domnului! Osana întru cei de sus!” Când a intrat Isus în Ierusalim, tot oraşul a început să se frământe, întrebându-se: “Cine este acesta?” Iar mulţimile răspundeau: “Acesta este Isus, profetul din Nazaretul Galileii”.
… meditat
Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, la 22 aprilie 1984, a încredințat crucea tinerilor cu aceste cuvinte: „Duceți-o în lume ca semn al iubirii lui Isus față de omenire și vestiți tuturor că numai în Cristos mort și înviat este mântuire și răscumpărare”. În duminica floriilor suntem chemați să punem împreună aceste două valori: tinerețea și crucea. Nimeni nu poate scoate crucea din viața sa, nimeni nu poate fugi de cruce fără ca să fie zdrobit de ea. Însă, în același timp, numai cel cu inima tânără, numai cel cu o forță interioară care vorbește despre tinerețea sufletului său poate purta crucea cu demnitate. Crucea are nevoie de inimi tinere care să o poarte și să o vestească. Crucea își caută astăzi locul în viața și în inimile noastre. Cum privesc crucea? Ce înseamnă ea pentru mine?
Isus ne învață atitudinea față de cruce. În timp ce mulțimile strigă pline de ură ca să fie răstignit, Domnul, cel care „s-a făcut ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce”, se îndreaptă spre cruce și o îmbrățișează. Meditând patima Domnului îl vedem pe Domnul cum se apleacă și sărută crucea, cum o cuprinde în cea mai gingașă îmbrățișare. Domnul și crucea, semnul mântuirii noastre, stau îmbrățișați. Această imagine trebuie să ne umple de acele emoții de care suntem încercați atunci când privim o mamă care își îmbrățișează copilul sau un mire care își îmbrățișează cu tandrețe mireasa. Să privim la ei: Isus și crucea. Apoi să privim la noi: eu și crucea. Există vreo asemănare între aceste două cadre? Nu cumva noi vrem să fugim de cruce? Nu cumva am devenit prea gingași pentru a ne lăsa „spatele lovit” sau „obrajii pălmuiți”?
La începutul sfintei Liturghii spunem împreună cu psalmistul: „Ridicați-vă, porților, pragurile voastre de sus, deschideți-vă, voi, porți veșnice, ca să intre regele măririi!”. Acesta este imnul pe care trebuie să-l intonăm în această săptămână sfântă: să-l lăsăm pe Cristos să intre în viața noastră, fără a uita însă că el vine mereu împreună cu instrumentul prin care ne-a adus mântuirea: crucea. Să ne deschidem porțile inimii și să nu ne temem să purtăm crucea împreună cu Cristos. Să învățăm să nu mai fugim de cruce și nici să nu mai râvnim crucea aparent mai ușoară a celorlalți. Să învățăm să prețuim crucea, atenți mereu la strigătul apostolului Paul: nu zădărniciți crucea lui Cristos! (cf. 1Cor 1,17).
