Cuvântul Domnului
…ascultat
Ioan 4,5-15.19b-26.39-42
„În acel timp, Isus s-a apropiat de un oraş din Samaria, numit Sihar, aproape de terenul pe care Iacob îl dăduse fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacob. Isus, obosit de drum, s-a aşezat pe marginea fântânii. Era în jurul amiezii. O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis: „Dă-mi să beau!” 8 În acest timp ucenicii lui erau plecaţi în oraş, ca să cumpere mâncare. Femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, iudeu, ceri de băut de la mine, o femeie samariteană?” Căci iudeii n-au legături cu samaritenii. Isus i-a răspuns: „Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu şi ai şti cine este cel care îţi zice: «Dă-mi să beau!», tu poate ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. „Doamne, i-a zis femeia, tu n-ai cu ce să scoţi apă şi fântâna este adâncă; de unde, aşadar, ai apă vie? Eşti tu oare mai mare decât părintele nostru, Iacob, care ne-a dat fântâna aceasta şi din care a băut el, şi fiii lui, şi vitele lui?” Isus i-a răspuns: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată; ba încă, apa pe care i-o voi da eu se va preface în el într-un izvor de apă dătătoare de viaţă veşnică”.
„Doamne, i-a zis femeia, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot”. Văd că eşti profet. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta, şi voi ziceţi că Ierusalimul este locul unde trebuie să ne închinăm”. „Femeie, i-a zis Isus, crede-mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm aceluia pe care îl cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, ba a şi venit, în care adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; fiindcă astfel de închinători îşi doreşte Tatăl. Dumnezeu este duh şi cei care i se închină trebuie să i se închine în duh şi adevăr”. I-a spus femeia: „Ştiu că vine Mesia, care se numeşte Cristos; când va veni, el ne va spune toate”. I-a zis Isus: „Eu sunt, cel care vorbeşte cu tine!” Mulţi samariteni, din oraşul acela, au crezut în Isus, pentru cuvântul femeii care a dat această mărturie: „Mi-a spus tot ce am făcut!” Când au sosit, samaritenii l-au rugat pe Isus să rămână la ei. Şi el a rămas acolo două zile. Astfel mult mai mulţi au fost cei care au crezut în el pentru cuvintele lui. Şi-i spuneau femeii: „Acum nu mai credem pentru spusele tale, dar pentru că noi înşine l-am auzit şi ştim că acesta este într-adevăr mântuitorul lumii.”
… meditate
Cine nu este familiarizat cu setea fizică? Și ne-o astâmpărăm des, chiar cu diverse lichide: mai insipide, inodore, incolore – mă refer aici la apa pură; sau chiar cu lichide care mai decare mai colorate: mă gândesc aici în zi de vară toridă ce bine prinde o bere sau un pepsi rece. De ce? Pentru că trupul nostru are nevoie de lichide, potrivit cu unele estimări, trupul nostru este lichid 80%. Avem nevoie să menținem acest echilibru de lichide în organismul nostru. Chiar auzim la radio sau TV: „Pentru o viață sănătoasă consumați zilnic 2 litri de lichide”. În afară de creier, oase și câteva organe, noi plimbăm baloane de apă. Ia să nu mai bem și să vedem ce se întâmplă: dispar gândurile coerente, pielea devine lipicioasă, iar organele vitale se zbârcesc. Dumnezeu ne-a înzestrat cu sete – „un indicator de lichid scăzut”. Lasă ca nivelul de lichid să scadă și privește cu ard semnalele: gura uscată, limba îngroșată, durede de cap, genunchi slăbiți. Privează-ți trupul de lichid necesar și trupul ți-o va spune.
Lipseșteți sufletul de apa spirituală și sufletul ți-o va spune. Inimile deshidratate trimit mesaje disperate: stări proaste, valuri de îngrijorare, ziduri amenințătoare de vinovăție și teamă. Semne ale unei uscăciuni interioare adânci. Tratează-ți sufletul la fel cum îți tratezi setea. Ia o sorbitură, inundă-ți inima cu o înghițătură bună din tot ce e divin. Unde găsești apă pentru suflet? La Isus. De fapt el însuși este apa vie. Cristos are apa vie și de această apă are nevoie sufletul tău, al meu.
Este o vorbă: „Iarba cea mai frumoasă nu e cea a vecinului ci acea care este cât mai bine udată.” Să nu privim cu invidie sau ură la alții, să nu ne lăsam captivați de drumul lor greșiror și păcătos ci să ne îngrijim cu mai multă sârguință de viața noastră și să ne irigăm existența cu harul dumnezeiesc pentru a fi rodnici în toate.
Dumnezeule atotputernic, tu stăpâneşti peste toate făpturile şi te îngrijeşti ca un tată de viaţa lor; dăruieşte-ne harul să ne bucurăm de sănătate şi de pace şi să ne punem toate puterile în slujba împărăţiei tale.
