Vineri, 21 martie 2014

Cuvântul Domnului

…ascultat

Matei 21,33-43.45-46

„În acel timp, Isus a spus mai-marilor preoţilor şi fariseilor: „Ascultaţi această parabolă: Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat în ea un teasc şi a ridicat un turn de pază, apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. Când a sosit timpul culesului, şi-a trimis slujitorii la viticultori, ca să-şi ridice roadele. Dar viticultorii au pus mâna pe slujitori şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au ucis, după un al treilea au aruncat cu pietre. Atunci a trimis alţi slujitori, mai mulţi decât prima dată, dar şi cu aceştia s-au purtat la fel. În cele din urmă l-a trimis pe fiul său, zicându-şi: «Pe fiul meu îl vor respecta». Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiul stăpânului, au spus între ei: «Acesta este moştenitorul; haideţi să-l ucidem şi să luăm noi în stăpânire moştenirea lui». Au pus deci mâna pe el, l-au îmbrâncit afară din vie şi l-au ucis. Ei bine, când va veni stăpânul viei, ce le va face acestor viticultori?” Ei îi răspund: „Ca pe nişte răi ce sunt îi va ucide fără milă, iar via o va arenda altor viticultori, care îi vor da recolta la timpul cuvenit”. Isus le zice: „Nu aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri?» De aceea vă spun: împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui popor, care o va face să aducă roade”. Arhiereii şi fariseii, auzind aceste parabole, au înţeles că despre ei este vorba. Ar fi voit deci să pună mâna pe el, dar se temeau de popor, care îl ţinea de profet.”

… meditat

Anumite mici deziluzii în viaţă sunt inevitabile. Dar pot fi depăşite. Însă sunt altele care lasă semne, care umplu inima de amărăciune, care ne lasă foarte deprimaţi şi descurajaţi, cum ar fi de exemplu cazul unei nedreptăţi de neînţeles. Şi mă gândesc la experienţa dureroasă a anumitor părinţi, uluiţi şi descumpăniţi de comportamentul copiilor: “Totuşi le-am dat tot ceea ce am putut… După toate câte-am făcut pentru el…”. Şi aşa mai departe.

Ceva asemănător – spune profetul Isaia – a încercat şi Dumnezeu faţă de poporul său: “Ce trebuia oare să mai fi făcut viei mele şi nu am făcut?…

Parabola lui Isus ne învaţă mult despre Dumnezeu şi despre cum interacţionează El cu noi. Vedem mai întâi PROVIDENŢA lui Dumnezeu. “Era odată un proprietar care a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn” (v 33a). Înainte ca Dumnezeu să îţi încredinţeze o responsabilitate, El se asigură că ai la îndemână tot ceea ce ai nevoie pentru îndeplinirea acesteia. “Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat în călătorie” (v 33b). Aceasta arată ÎNCREDEREA lui Dumnezeu în noi. Dumnezeu nu stă să se uite peste umerii noştri, supraveghindu-ne pentru a se asigura că facem lucrurile cum trebuie. Dumnezeu ne încredinţează o sarcină şi merge în “vacanţă” într-o ţară îndepărtată. Dumnezeu are încredere în noi că vom face lucrurile aşa cum trebuie. Din păcate mulţi dintre noi nu facem aşa. Astfel, parabola evidenţiază RĂBDAREA lui Dumnezeu cu noi. Dumnezeu trimite mesageri după mesageri la administratorii rebeli care nu vor să îi dea ce i se cuvine. Cu fiecare mesager, Dumnezeu oferă o altă şansă pentru încetarea rebeliunii şi pentru intrarea pe calea cea dreaptă. Se ajunge într-un final la ultima ocazie oferită. Dumnezeu îşi joacă ultima Sa carte, trimiţându-şi propriul Fiu. Dacă ratăm şi această ultimă şansă, atunci am dat-o în bară rău de tot. Ajungem să vedem JUDECATA lui Dumnezeu, cu rebelii ucişi, cu privilegiile ce le aveau date acum altora care sunt mai promiţători. Avem aici imaginea unui Dumnezeu grijuliu, încrezător, răbdător, dar şi drept.

Din toate acestea putem învăţa multe despre noi şi despre cum ne situăm relativ la Dumnezeu. Mai întâi vedem PRIVILEGIUL. Asemeni viticultorilor, tot ceea ce avem reprezintă un privilegiu, nu un merit! Când spunem că totul este darul lui Dumnezeu, aceasta o mărturisim. Darul este un favor nemeritat. Este doar un alt cuvânt pentru privilegiu. Viaţa însăşi este un privilegiu care ne poate fi luat în orice moment. Privilegiul vine însă împreună cu RESPONSABILITATEA. Suntem responsabili şi trebuie să dăm socoteală în faţa lui Dumnezeu de modul în care am folosit sau am abuzat de privilegiile primite de la Dumnezeu. Căci El s-a îngrijit să avem tot ce ne trebuie pentru ca să ne folosim bine de privilegii – şi totuşi noi abuzăm de ele. Este vorba aici de LIBERTATE. Parabola viticultorilor mai este cunoscută şi ca parabola folosirii eronate a libertăţii umane. Să ne rugăm astăzi pentru înţelepciunea şi curajul de a nu abuza niciodată de privilegiile primite de la Dumnezeu, ci dimpotrivă, să folosim cu cap tot ceea ce El ne oferă.

Doamne trezește-ne responsabilitatea ca să ne trăim bine viața.