Săptămâna a IV-a din Advent

Duminică 22 decembrie 2013

Cuvântul Domnului

…ascultat

Mt 1,18-24

Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o denunţe, s-a hotărât să o lase în ascuns. După ce cugetase el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice: Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu-cu-noi. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui şi nu a cunoscut-o înainte ca ea să fi născut un fiu. Şi i-a pus numele Isus.

…meditat

Din evanghelia lui Matei, iese în evidenţă figura lui Iosif ca “drept” autentic, adevărat slujitor a lui Dumnezeu, umil, ascultător şi disponibil total la întunecatele, dar mereu frumoasele planuri ale lui Dumnezeu.
El este omul drept şi pentru că crede în promisiunile lui Dumnezeu chiar şi în momentele când ele par stranii, improbabile şi incomode. Pe de altă parte, Iosif este omul ascultător, obedient, dispus mai întâi să renunţe la Maria, apoi să o ia în casa lui dacă aşa vrea Domnul. Maria, logodnica lui, într-un anumit sens îi este “luată”, apoi “redată” într-un mod mult mai înalt, iar el o primeşte ca şi dar al lui Dumnezeu.
Atitudinea lui Iosif este exemplară pentru noi, deoarece el este un adevărat fiu al lui Abraham, părintele credinţei. Tâmplarul din Nazaret este mare, deoarece credinţa sa este mare. Este umil, disponibil şi fidel, deoarece îl lasă pe Dumnezeu să lucreze în viaţa sa. A crede înseamnă “a te dărui lui Dumnezeu total şi liber” (Dei verbum), fără condiţii şi fără rezerve, fără întârzieri şi păreri de rău, fără suspiciuni şi şantaje.
Un al doilea mesaj al soţului Mariei priveşte concepţia vieţii ca şi mister, ca şi vocaţie: viaţa este o “misiune specială”. Această concepţie pleacă de la întrebarea fundamentală, care nu este: “de ce Doamne nu faci ceea ce vreau eu?”, dar din contră: “Doamne ce vrei ca eu să fac?”. Este întrebarea lui Saul din Tars, a lui Augustin din Hippona, a lui Francisc de Assisi, al Terezei din Calcutta.
Răspunsul la această întrebare se obţine numai dacă ne “dezarmăm” în faţa lui Dumnezeu şi renunţăm la voinţa de a realiza propriile vise de autoafirmare, dacă renunţăm la satisfacerea propriilor nevoi şi căutăm în mod sincer să discernem planul lui Dumnezeu în propria viaţă. Viaţa – ne aminteşte Iosif – este chemare, este vocaţie, nu autovocaţie; este misiune, nu autodestin.
A treia învăţătură a lui Iosif priveşte condiţia sa proprie de viaţă: nu este un doctor în legea Domnului sau un scrib, nici un preot al templului cum era Zaharia; este un muncitor, mai precis un tâmplar modest. Chemarea Domnului îi schimbă viaţa, nu munca. Iosif va munci în continuare pentru ca Isus şi Maria să poată trăi. „Îl va învăţa pe Fiul lui Dumnezeu primii paşi de copil şi îl va proteja de mâna nimicitoare a lui Irod, îl va îmbrăţişa cu mainile sale bătătorite, călite de atâta muncă” (Fer. Ioan Paul al II-lea). Acum înţelegem de ce în această ultimă parte a drumului ce conduce la Betlehem, Biserica ne încredinţează conducerii discrete, fidele şi cordiale a lui Iosif din Nazaret. Ca şi el, noi suntem chemaţi să intrăm în misterul lui Dumnezeu, punându-ne în mod total la dispoziţia planului Său. Iosif ne învaţă că Dumnezeu este cu noi.
Dar pentru a-L primi cu adevărat, trebuie să ne rupem de planurile noastre şi să credem că şi în existenţa noastră, în momentele întunecate şi dificile, în momentele de insucces, de durere şi îndoială, soseşte şi un mesaj de încredere şi speranţă. Dumnezeu ne iubeşte şi nu poate uita de noi.

Tată, Tu eşti mereu fidel promisiunilor tale: harul Tău să dispună inimile noastre pentru a Te primi şi a-ţi rămâne fideli. Amin.