Cuvântul Domnului
…ascultat
Mt 15,29-37
„Isus a plecat de acolo şi a trecut de-a lungul Mării Galileii. Apoi a urcat pe un munte şi s-a aşezat acolo. Veneau la el mari mulţimi având cu ele şhiopi, orbi, invalizi, surdomuţi şi mulţi alţii pe care îi puneau la picioarele lui, iar el i-a vindecat, aşa încât uimea mulţimea care vedea muţii vorbind, invalizii sănătoşi, şchiopii mergând şi orbii văzând. Şi îl preamăreau pe Dumnezeul lui Israel. Chemându-i pe discipolii săi, Isus le-a zis: „Mi-e milă de mulţime, pentru că stau cu mine deja de trei zile şi nu au ce să mănânce. Şi nu vreau să-i trimit flămânzi ca nu cumva să leşine pe drum”. Discipolii i-au spus: „De unde să luăm în pustiu atâtea pâini încât să se hrănească atâta mulţime?” Dar Isus le-a zis: „Câte pâini aveţi”? Ei au răspuns:„şapte şi câţiva peştişori”. Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. A luat cele şapte pâini şi peştii şi, după ce a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor, iar discipolii mulţimilor. Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar din bucăţile rămase au strâns şapte coşuri pline.”
…meditat
La o primă privire, descrierea din Evanghelie ni se pare o acţiune imposibilă: a sătura cu şapte pâini şi câţiva peştişori o mulţime care nu mâncase de câteva zile. Chiar şi apostolii recunosc că nu pot să o facă! Dar Isus simte compasiune pentru această mulţime.
Tabloul în care este introdusă această a doua înmulţire a pâinilor, ni-l prezintă pe Isus care are grijă de mulţimea alcătuită din şchiopi, orbi, invalizi, surdomuţi şi tot felul de bolnavi. Dar El nu acţionează fără a le împărtăşi înainte apostolilor compasiunea lui, neînţeleasă însă de ei.
Isus săvârşeşte anticiparea a ceea ce comunitatea sa va face în viitor. Comunitatea care frânge pâinea (Euharistia) continuă opera lui. Nu este doar un ritual, ci o trăire zilnică a acestei celebrări. Deseori însă, cu toate că repetăm Euharistia, ne este greu să intrăm în compasiunea lui Isus. De aceea, după cum ar spune Sf. Paul, mulţi dintre noi sunt bolnavi şi infirmi şi un număr mare chiar morţi: pentru că mâncăm această pâine fără a recunoaşte Trupul Domnului (1Cor 11,29).
Suntem invitaţi să contemplăm imaginea Oaspetelui care pregăteşte ospăţul pentru toate neamurile şi care ne iubeşte pe fiecare cu o iubire personală până la a şterge lacrimile de pe fiecare chip!
Şi nu în ultimul rând, Isus, prin gestul său, propune un laborator de încredere, un drum de împartăşire prin aceste elemente atât de necesare pentru a sătura mulţimea zilelor noastre, nu doar prin pâinea materială, ci şi prin compasiune, interes sincer, încredere, recunoştinţă, împărtăşire, solidarietate.
De multe ori suntem afectaţi de mania de a multiplica tot ce este material: banii, sănătatea, prieteniile, succesele, iar atunci când nu suntem capabili să le multiplicăm, îl chemăm pe Dumnezeu să o facă în locul nostru.
Pâinea “noastră” trebuie să fie împărtăşită, adică eliberată de aviditatea posesiunii, a însuşirii egoiste, pentru a deveni semn, sacrament al fraternităţii. Problema foamei materiale poate şi trebuie să fie rezolvată. Plânsul şi toate formele de moarte trebuie să fie învinse, dar asta se va învântul lui Cristos şi împărtăşind pâinea euharistică, se vor simţi fraţi şi vor pune darurile imense primite de la Dumnezeu în slujba celor aflaţi în nevoie.
Doamne, dăruieşte-mi forţa de a începe şi de a continua ceea ce mă poate ajuta să fiu mai bun. De multe ori oboseala şi descurajarea mă poticnesc. Dăruieşte-mi Doamne Duhul tău, pentru a putea să reiau mereu drumul şi să devin martor al iubirii tale. Învaţă-mă să împart zilnic cu ceilalţi toate darurile primite prin bunătatea ta. Amin.
