Am început timpul sfânt al Postului Mare. Este un timp, prin excelenţă, de pocăinţă, de convertire, care ne conduce spre glorioasa sărbătoare a Paştelui. În această perioadă suntem chemaţi să abandonăm vacarmul care ne înconjoară pentru a privi ceva mai mult în interiorul nostru şi a privi mai mult spre Dumnezeu. Suntem chemaţi să ne repunem în sintonie cu Dumnezeu pentru a descoperi ceea ce contează cu adevărat în viaţa noastră, ceea ce valorează cu adevărat, ceea ce dă sens şi ne face pe deplin fericiţi.

 

Penitenţa, care însoţeşte acest timp, reprezintă o fericită ocazie de a ne elibera de tot ce ne condiţionează, de sclavia păcatului, de pseudo-fericirea pe care am căutat-o, pentru a redeveni autonomi, liberi în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui.

Încă din prima zi a Postului Mare, Biserica ne „imploră”, prin glasul sfântului apostol Paul: „Vă implorăm, în numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2Cor 5,20). Nu vă poruncim, nu vă îndemnăm, nu vă sfătuim, ci „vă implorăm”. Apelul la inimă este argumentul iubirii, cel mai puternic, cel mai nobil.  Dar concret, ce trebuie să facem în timpul Postului Mare pentru a realiza în viaţa noastră această împăcare? Tradiţional, există trei practici pe care ni le propune Biserica în acest timp, care reprezintă un adevărat program al creştinului care doreşte să trăiască cu adevărat acest timp de har: post, rugăciune şi pomană. Aceste trei lucruri care ni se cer vizează restabilirea unor raporturi corecte, mai întâi cu noi înşine, prin post, apoi cu Dumnezeu, prin rugăciune, şi cu aproapele, prin pomană.

Postul – Biserica recomandă insistent credincioşilor să adopte, în această perioadă, un spirit de sacrificiu, de mortificare. Este adevărat, postul, renunţarea, este haina cea mai nedorită, însă numai cine o va îmbrăca, va reuşi să se elibereze de condiţionările care planează asupra sa şi va obţine controlul asupra tuturor înclinaţiilor sale păcătoase.

Rugăciunea – Suntem îndemnaţi să fortificăm și relaţia noastră cu Dumnezeu prin rugăciune. Avem ocazia să facem acest lucru, în special, printr-o participare mai frecventă şi mai conştientă la Sfânta Liturghie, prin citirea şi meditarea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin parcurgerea Căii sfintei Cruci, devoţiunea specifică acestui timp.

Pomana – În sfârşit, pomana constituie cea de-a treia armă cu care trebuie să ne echipăm la începutul Postului Mare. Pomana este o practică prezentă în Biserică încă de la începutul ei. Sugestivă în această privinţă este mărturia pe care o găsim în Faptele Apostolilor, unde se spune că cei botezaţi puneau totul în comun şi lua fiecare după trebuinţa sa (cf. Fap 4,32-35). Bineînţeles, este destul de greu ca, în contextul actual, să realizăm acest ideal de comuniune. Important este să ştim că există în jurul nostru oameni săraci, mai săraci decât noi, care au nevoie de ajutorul nostru. Dacă nu avem posibilitatea să acordăm un ajutor material, putem oferi un ajutor de ordin spiritual. Din păcate, sărăcia spirituală este astăzi mai mare decât cea materială. A vorbi cuiva de Dumnezeu, de valorile autentice, a încerca să conduci pe cineva la adevăr printr-un dialog plin de răbdare, sincer şi nepolemic, însemnă mai mult decât a da un leu sau cinci lei unui bătrân pe stradă.

Iată, trei practici care ni se cer la începutul acestui timp sfânt al Postului Mare. Doar încercând să slăbim puterea pornirilor noastre păcătoase, doar regândind raportul nostru cu Dumnezeu şi arătându-ne preocuparea faţă de aproapele, vom putea realiza o sinceră şi adevărată convertire a inimii. Numai aşa vom reuşi să nimicim omul cel vechi din noi şi să construim un om nou, profund transformat de harul lui Dumnezeu.

Vă dorim tuturor un Post rodnic şi binecuvântat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.