Un diacon nou din parohia noastră

În ziua de 4 octombrie 2012, dată la care Biserica celebrează sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, odată cu sărbătorirea fondatorului Ordinului Franciscan şi hramul institutului, a avut loc sfinţirea a 20 de diaconi: 16 pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali – Provincia „Sf. Iosif” din România, 3 pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini – Custodia „Fericitul Ieremia” din România şi 1 pentru Congregaţia „Fii Iubirii Milostive”. Printre cei 16 candidați Ordinul Fraţilor Minori Conventuali – Provincia „Sf. Iosif” din România face parte și Ioan Iojă, un tânăr din parohia noastră.

S-a născut la 14 februarie 1984 la Iași. A absolvit, în anul 1999, ciclul şcolar de opt clase la Şcoala Nr. 4, Ionel Teodoreanu din cartierul Tătăraşi.

În 1999 este admis în Seminarul Liceal Franciscan din Roman. După absolvirea liceului, în 2003, intră în Postulandatul OFMConv. din Huși, jud. Vaslui. În luna septembrie a anului 2004 îmbracă haina franciscană și începe Noviciatul OFMConv. din Prăjești, jud Bacău, pe care îl încheie cu profesiunea temporară, la data de 11 septembrie 2005.

În anii care au urmat, între 2005-2011, şi-a continuat formarea filosofică şi teologică la Institutul Teologic Franciscan din Roman, pe care i-a încheiat cu lucrarea de licență.

La 11 septembrie 2010 face profesiunea solemnă, intrând definitiv în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali.

Pe 1 septembrie 2011 merge în Slovenia unde continuă formarea spirituală și umană în mijlocul comunității parohiale și de seminariști, din Ljubljana, unde urmează cursursuri de limbă slovenă.

Bunul Dumnezeu să-l ajute în această misune ca să aducă cât mai multe roade în Biserica lui Cristos! Îi dorim succes!

SCURTĂ MĂRTURIE

„Regula şi viaţa fraţilor minori aceasta este, adică a păstra sfânta Evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos trăind în ascultare, fără nimic propriu și în castitate”.

Această formă de viaţă nu începe cu mine, ea mă precede  şi în acelaşi timp mă însoţeşte dându-mi sensul de apartenenţă la această familie. Chiar dacă modul în care trăiau fraţii la începutul secolului trecut nu coincide întocmai cu cel pe care îl trăim noi astăzi, totuşi existenţa codului genetic, ce permite identificarea continuităţii, este vizibilă. Mă regăsesc în acel mod al lor, chiar dacă  mă simt atras de acesta de astăzi. Am intrat în această familie pentru că vreau să trăiesc această formă de viaţă.

Aşadar, rolul fraţilor, în intenţia lui Francisc, este acela de a fi păstrătorii sfintei  Evanghelii întrupând-o în fiinţa lor. Francisc e conştient de valoarea  şi importanţa cuvântului lui Dumnezeu şi e absolut convins că viaţa sălăşluieşte numai în acest cuvânt. Aşadar, Regula nu este viaţa, căci numai cuvântul lui Dumnezeu e viaţă, dar ea e una dintre formele prin care se exprimă viaţa. Francisc obişnuia să spună adesea că  „Regula e esenţa Evangheliei”.  Aşa cum scopul oricărui cuvânt ce iese din gura Domnului este acela de a da viaţă şi de a produce roade,  Regula are menirea de a păstra, de a avea grijă de această viaţă. Întrucât noi suntem atât de fragili,  Regulile din întreaga tradiţie a vieţii religioase au acest rol: de a păstra viaţa, de a stabili limite clare între care viaţa să poată înflori şi să se poată dezvolta.

Semnul cel mai evident îl vom avea odată cu experimentarea realizării promisiunilor lui Cristos: „Acestea vi le-am spus pentru ca bucuria mea să fie în voi, iar bucuria voastră  să fie deplină” (In 15,11). E imposibil să nu se observe că mă simt bine în convent, că îmi place să-i întâlnesc pe fraţi şi să comunic cu ei. „Cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul timpurilor” vrea să însemne că, în contextul în care mă  găsesc şi cu fraţii cu care trăiesc, pot simţi prezenţa lui Cristos. Şi dacă percep prezenţa lui Cristos acolo unde sunt şi cu cei care sunt, atunci forma vieţii mele e protejată  căci, precum spune Francisc, „ceea ce fraţii trebuie să dorească mai presus de orice e să aibă Duhul Domnului şi lucrarea sa sfântă”.

Regula nu urmăreşte altceva decât să ofere Duhului Sfânt spaţiu în noi şi să ne facă  să acţionăm conform voinţei lui Dumnezeu, care corespunde celor mai profunde aspiraţii ale inimii noastre. De fapt, când Francisc îi îndeamnă pe fraţi „să fie veseli în Domnul….” dă tonul modului în care ei trebuie să trăiască.

***

https://picasaweb.google.com/101385356671132479477/20121004_roman_diaconi