Începând cu ajunul Crăciunului, grupuri de colindători se pornesc pe drumuri pentru a duce vestea cea bună, că Pruncul divin se va naşte pentru mântuirea lumii! Asemenea lor, ne-am pornit şi noi, tinerii din Acţiunea Catolică, să ducem această veste minunată la bunicii noştri, bătrânii de la azilul ,,Sf. Iosif’’ din Iaşi, precum şi altor bătrâni care ne aşteptau cu mult drag pentru a primi bucuria Crăciunului vestită prin cântec. Colindele noastre au povestit cum an de an, după datini străbune, colindătorii se aduna şi pornesc prin „fuioare de ninsoare” să aducă-n casele creştine bucuria venirii lui Isus, a aceluia care vine pe lume pentru a ne mântui şi pentru a găsi inimi curate în care să locuiască, inimi disponibile să înveţe ce e iubirea şi să o practice în viaţa de zi cu zi.
Entuziasmul nostru tineresc, alături de acordurile de chitară, au făcut ca momentele noastre de cânt să fie cu adevărat magice! Magice pentru că au reuşit să aducă în sufletul unor oameni greu încercaţi speranţa şi liniştea atât de necesare fiecărui om! Toţi bunicii pe care i-am colindat au fost foarte bucuroşi de venirea noastră, si ne-au primit cu multă căldură şi cu inimile deschise, unii aşezaţi în jurul bradului, alţii cu prăjituri şi mandarine pe masă, alţii doar cu un simplu şi sincer zâmbet prin care parcă ne mulţumeau, încă de când le-am apărut în prag, că nu i-am uitat…
Cu speranţa că a noastră colindă a adus în inimile celor care ne-au ascultat un strop din bucuria sărbătorii sfinte care se apropie, vă urăm tuturor ca Pruncuşorul Isus să aducă în familiile şi în casele voastre căldură şi pace. Pregătiţi-i un loc special unui micuţ copilaş special! Sărbători binecuvântate!
Nu poate fi descris în cuvinte câtă fericire poate aduce în sufletul cuiva un gest mărunt, si câtă mulţumire se poate simţi făcând un bine cuiva! Într-adevăr „Bucuria adevărată vine din lucruri mărunte!” Bunicii ne-au ajutat să realizăm că adevărata valoare a Crăciunului nu stă în nenumăratele cadouri primite de la cei dragi, în feluritele bucate de pe masă, cât mai ales în bucuria de a duce vestea cea buna a naşterii Mântuitorului nostru lumii întregi! (Alexandra Luca)
Mai multe fotografii de la eveniment găsiți aici