Coroana de Advent – istorie şi semnificatie

În timpul Adventului, în marea majoritate a bisericilor creștine, există frumosul obicei de a se face o coroană (de cele mai multe ori din crenguţe de brad) pe care sunt aşezate patru lumânări, fiecare dintre ele fiind aprinsă în ajunul fiecărei duminici din acest timp. Această coroană este un semn, un ajutor pentru creştini de a se pregăti mai bine pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. De aceea este bine ca să cunoaştem cu toţii istoria şi semnificaţia ei pentru a nu ne lăsa furaţi de mirajul unui obicei frumos şi fascinant dar care să nu aibă nici o relevanţă pentru sufletul nostru.

Istoria coroanei de Advent

Coroana de Advent este o tradiţie născută în secolul al XIX-lea în Hamburg. În acest oraş erau mulţi copii orfani care nu aveau o casă, trăiau cerşind şi dormind pe străzi. Unii deveneau mici delincvenţi şi ajungeau în închisoare. Un tânăr pastor evanghelic Johann Heinrich Wichern (1808-1881) a cumpărat o casă mare în Hamburg, a restructurat-o şi a început să adune copiii de pe stradă, să le dea un acoperiş şi ceva de mâncare. Anul 1883 poate fi considerat anul întemeierii casei numite „Rauhe Haus”. El i-a învăţat pe acei copii o meserie: unii au devenit cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori… şi în felul acesta au încetat de a mai cerşi, învăţând sa-şi câştige singuri pâinea şi să-şi construiască fiecare un trai decent.

În fiecare an, în timpul Adventului, tânărul pastor Wichern organiza un moment de rugăciune. În Adventul anului 1838 vrând să facă mai frumos acest timp pentru oaspeţii săi, s-a gândit ca fiecare copil să aprindă, începând cu 1 decembrie, în timpul momentelor de rugăciune, câte o lumânare colorată. Din 1840 în fiecare an avea loc în această casă o scurtă ceremonie religioasă: pastorul şi copiii se adunau în dormitor, Wichern povestea ceva despre Advent şi Crăciun şi se cântau multe cântece. Deoarece în fiecare zi se aprindea câte o lumânare, acel moment s-a numit Kerzendacht (celebrarea lumânărilor). Un prieten de-al pastorului a pregătit un cerc de lemn pe care s-au aşezat lumânările, aşa încât să pară o mare „coroană de lumină”, Lichterkranz. Se ajungea la Crăciun cu toate cele 24 de lumânări aprinse.

Deoarece le plăcea foarte mult, începând cu 1851 chiar copiii au început să ornamenteze cercul de lemn cu ramuri de brad, ca semn al vieţii, realizându-se astfel coroana aşa cum o întâlnim şi astăzi.

Multe persoane au găsit coroana de advent atât de frumoasă, încât au vrut să aibă chiar în casa lor ceea ce se numea Coroana de lumină. În felul acesta uzanţa aceasta a ieşit din acel ambient şi s-a răspândit mai ales în familii.

Dar cine avea în casă un loc atât de mare ca să atârne o coroană de Advent pe care să stea 24 de lumânări? Astfel, încetul cu încetul, numărul lumânărilor s-a micşorat ajungându-se doar la patru, după cele patru duminici ale Adventului: trei de culoare violet şi una de culoare roşie.

Acest obicei s-a răspândit repede în familiile evanghelice din întreaga Germanie, dar în scurt timp s-a răspândit în toată lumea anglo-saxonă şi apoi în Franţa. Fiind considerată la origine o tradiţie protestantă, la început a fost privită cu suspiciune în lumea catolică.

După primul război mondial, tradiţia coroanei de Advent a primit un nou impuls şi a intrat şi în casele creştinilor catolici. În 1925 coroana de advent, în forma sa actuală, şi-a făcut apariţia într-o biserică catolică din Koln, iar în 1930 la Munchen. Prin 1935, în Austria, a început să se binecuvânteze coroanele de advent pentru casele particulare.

Astăzi, acest obicei are o foarte mare răspândire în principal datoriei frumoasei sale semnificaţii dar şi din cauza magazinelor care nu au ezitat să se folosească de el pentru a câştiga mai mult în perioada de iarnă.

Semnificaţia coroanei de Advent

Coroana de Advent are o funcţie religioasă: ea vesteşte apropierea Crăciunului, ne pregăteşte pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, trezeşte rugăciunea comună, arată că Isus este adevărata lumină care învinge întunericul şi răul.

Coroana de Advent este un imn adus naturii care revine la viaţă, atunci când totul pare a se sfârşi, un imn adus luminii care învinge întunericul, un imn adus lui Cristos, adevărata lumină, care vine să învingă întunericul răului şi al morţii.

Coroana de Advent are o formă circulară. Cercul este încă din antichitate un semn al veşniciei şi al unităţii; aici indică şi soarele şi ciclul său anual, modul său continuu de a se reproduce, fără a se consuma vreodată; exprimă foarte bine misterul lui Cristos care este propus mereu.

La fel ca şi inelul, care este un tot continuu, coroana este şi semn de fidelitate, fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunile sale.

Dată fiind această semnificaţie, coroana de Advent trebuie să-şi menţină forma sa circulară şi nu trebuie să devină o compoziţie florală cu patru lumânări.

Coroana este şi semn al regalităţii şi al victoriei. În vechea Romă erau încoronaţi învingătorii jocurilor sau ai unui război. Şi astăzi primesc coroniţă cei care iau premiul întâi. Coroana de Advent anunţă că acest copil care este aşteptat este regele care învinge întunericul cu lumina sa.

Ramurile mereu verzi de brad sau de pin care ornează coroana sunt semnele speranţei şi ale vieţii fără de sfârşit, ale vieţii veşnice. De aceea, coroana adevărată nu trebuie să fie din teracotă, din ceramică etc.

Aceste ramuri amintesc de intrarea lui Isus în Ierusalim, primit cu ramuri şi salutat ca rege şi Mesia.

Pentru ornamentarea coroanei se folosesc benzi de hârtie roşie sau violet: roşu sau roz, simbolul iubirii lui Isus care devine om; violet, semn al pocăinţei şi al convertirii pentru a ne pregăti pentru venirea sa.

Semnificaţia lumânărilor

Cele patru lumânări arată cele patru săptămâni ale timpului Adventului.

Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea progresivă a Naşterii lui Isus, progresiva victorie a luminii asupra întunericului. De aceea e bine ca aprinderea lor să aibă loc seara, pe întuneric.

La început lumânările erau trei de culoare violet şi una de culoare roşie: violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus (cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete – bucuraţi-vă). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite.

Fiecare lumânare îşi are semnificaţia sa religioasă. Conform tradiţiei, ele sunt denumite astfel:

– prima, este lumânarea profetului; ea ne invită la speranţă. Cu mulţi ani înainte de naşterea lui Isus, profeţii au vorbit poporului invitându-1 să aştepte venirea Domnului şi să nu-şi piardă speranţa;

– a doua, este lumânarea Betleemului, cetatea în care s-a născut Mesia, Isus Cristos, Mântuitorul tuturor oamenilor;

– a treia, este lumânarea păstorilor, cei care au primit cei dintâi vestea Naşterii Domnului, o veste care le-a umplut inimile de bucurie. La această bucurie suntem invitaţi să ne facem părtaşi cu toţii;

– a patra este lumânarea îngerilor; ei au adus vestea că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii şi datorită acestei iubiri el a decis să se nască între noi.

Mai sunt şi alte tradiţii, de exemplu: prima este lumânarea iertării acordate lui Adam şi Evei, prin care din muritori au devenit vii în Dumnezeu; a doua este cea a credinţei patriarhilor care cred în darul ţării promise; a treia este cea a bucuriei lui David pentru descendenţa sa; a patra este cea a învăţăturii profeţilor care vestesc dreptatea şi pacea.

Diferitele lumânări primesc din când în când şi numele unui personaj biblic, expresie a unei atitudini sau virtuţi care predispun pentru Crăciun.

Indiferent de ce tradiţie se ia în considerare, ideea principală este aceeaşi: aceste lumânări sunt simboluri care îl ajută pe creştin să se pregătească mai bine pentru sărbătorirea Naşterii Mântuitorului. Ele evocă anumite momente ale istoriei mântuirii care au pregătit venirea Mesiei sau anumite persoane care au vorbit despre venirea lui. Toate aceste momente sau persoane la care fac referire lumânările coroanei Adventului nu fac altceva decât să întărească în inimile oamenilor credinţa că Mântuitorul, prevestit de veacuri, s-a întrupat cu adevărat şi că sărbătoarea Crăciunului comemorează un eveniment real prin care mântuirea s-a înfăptuit cu adevărat.