Filmul The Body lansat în anul 2000 (difuzat în ţara noastră cu numele de Misiune în Ţara Sfântă) aduce în scenă zbuciumul interior al celui care crede şi introduce o întrebare provocatoare: ce ar fi lumea fără învierea lui Cristos?
La începutul celui de-al doilea mileniu creştin, la Ierusalim are loc o descoperire arheologică importantă: în spatele unui magazin este descoperit un schelet antic în mormântul unui om bogat. Semnele vizibile de la încheieturile mâinilor şi picioarelor indicau drept cauză a morţii metoda romană de execuţie: crucificarea. În mormânt a fost găsită şi o monedă din aur care purta efigia guvernatorului roman Ponţiu Pilat. De asemenea, s-a descoperit că era bărbat, că oasele nu i-au fost zdrobite, iar pielea capului i-a fost străpunsă de nişte obiecte ascuţite, dar nu metalice (probabil spini). Până în acest moment, aproape toate cercetările conduceau la identificarea lui cu Isus, fiul lui Iosif.
„Nu înţeleg, de ce e catastrofal pentru Biserică dacă acestea ar putea fi oasele lui Isus? Nu e de ajuns că a fost un om de excepţie care ne-a învăţat iubirea şi bunătatea?” întreabă o cercetătoare pe un preot. „Învierea este foarte importantă!” răspunde părintele care nu poate accepta un astfel de deznodământ.
La puţin timp, un creştin, îngrozit de gândul că ar putea fi Isus, se aruncă într-o prăpastie.
Într-un final, se descoperă o placă în mormânt, iar pe placă se descifrează aceste cuvinte: „Doamne, te rog, ia-l pe fiul meu, David, aşa cum l-ai luat pe Fiul tău, Isus”.
E clar acum pentru toţi: mormântul nu era al lui Cristos, ci al unui creştin din vechime. Filmul se încheie cu cuvintele Mântuitorului adresate apostolului Toma: „Fericiţi cei ce cred fără să fi văzut”.
Când am văzut prima oară acest film, eram împreună cu un grup de tineri. Am rămas impresionat! Chiar dacă este doar o ficţiune şi un simplu act cinematografic, am putut observa atunci ce putere are filmul, dar mai ales tema lui, de a-l ţine pe spectator cu sufletul la gură. M-am convins atunci, o dată în plus, cât de importantă este învierea lui Isus pentru noi toţi.
Într-adevăr, nu este suficient să crezi că Isus a fost un mare maestru, cea mai importantă personalitate a istoriei, care ne-a dat cele mai frumoase învăţături. Nu este suficient să crezi că el este Fiul lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria, şi că a murit pentru păcatele noastre spre a ne împăca cu Dumnezeu. Decisiv este să crezi că Isus a înviat din morţi. Învierea lui Isus este fundamentul credinţei, evenimentul istoric cel mai încărcat de semnificaţii. Învierea lui Isus reprezintă un act de dreptate realizat de Tatăl în favoarea Fiului şi un act de iubire în favoarea oamenilor, deoarece a anticipat învierea noastră viitoare. Învierea este motivul bucuriei şi al speranţei noastre.
Ce ar fi lumea fără învierea lui Cristos? Ar fi o enormă vale de lacrimi… Tristeţea şi deznădejdea ar fi hrana noastră cea de toate zilele. Viaţa însăşi ar fi fără sens. Dacă ni se ia învierea, ni se ia totul, căci spune sfântul apostol Paul: „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este credinţa noastră, zadarnică este şi predica noastră” (cf. 1Cor 15,13-14).
Dar Cristos a înviat! El a ieşit învingător din întunericul mormântului şi al morţii… Odată cu el am ieşit şi noi la lumină, la lumina harului şi a vieţii; suntem iertaţi, suntem liberi şi putem privi cu mult curaj spre viitor. Moartea nu ne mai sperie atât de mult, pentru că noi credem în înviere!
(Articol publicat în revista Lumina Creştinului, luna aprilie)
