Din păcate vedem că în ultima perioadă religia, în general, şi Biserica, în particular, încep încet-încet să fie izolate într-o sferă privată a omului care vrea să creadă. Astfel, Dumnezeu mai poate avea un cuvânt doar în intimul fiecărei persoane, fiind scos afară din spaţiul public. De altfel, nu întâmplător s-au scos toate semnele religioase din şcoli şi din celălalte instituţii publice. Trăim acum, fără nici o exagerare, într-o societate care a renunţat în cea mai mare parte la sfera transcendentă, preocupându-se excesiv de lucrurile imanente, lumeşti. Este tot mai greu să vorbim de principii morale, de norme sănătoase de comportament, atâta timp cât alţii calcă în picioare cele mai preţioase valori şi drepturi ale persoanei umane.
Este şi mai trist dacă ne gândim că însuşi Statul, care ar trebui să apere şi să promoveze drepturile cetăţenilor, de fapt, le ignoră, iar valorile umane şi creştine le aruncă la coşul de gunoi. Nu voi înţelege niciodată cum a fost posibil ca prima lege emisă în România după Îngrămădeala din 1989 să fie legea avortului, legea care-i permitea mamei să-şi omoare copilul. S-a spus: „Noi respectăm dreptul femeii de a alege dacă vrea să păstreze sau nu sarcina”. Dar mă întreb, care drept trebuie respectat: dreptul mamei de a dispune cum vrea de viaţa copilului său, sau dreptul copilului la viaţă? Din câte ştiu, dreptul la viaţă este primul drept din orice constituţie. Şi când te gândeşti că cifra oficială a avorturilor făcute din 1989 până astăzi se ridică la peste 18 milioane…
În ultima perioadă au fost puse în discuţie alte două legi care lovesc puternic în inima valorilor creştine: legiferarea prostituţiei şi a consumului de droguri. Două legi care atentează grav şi la demnitatea persoanei umane. Femeia redusă la un obiect care să satisfacă plăcerea dezordonată a bărbaţilor. Instituţia familiei, numită de Papa Ioan Paul al II-lea celula Bisericii şi a societăţii, primeşte încă o lovitură puternică, iar moralitatea publică decade dramatic.
Legi împotriva moralităţii creştine s-au tot emis în ultima perioadă. E regretabil că Biserica a rămas cam singura instituţie care mai ia atitudine, singura care mai luptă pentru apărarea celor mai profunde valori umane. Este, cred, responsabilitatea noastră, a tuturor creştinilor, să ne autosesizăm şi să facem ce putem pentru a nu permite ca omul, capodopera creaţiei lui Dumnezeu, să decadă atât de mult. Să nu permitem ca societatea să meargă înainte fără Dumnezeu! Să-l purtăm pe Dumnezeu cu noi, oriunde vom merge! Să nu renunţăm la principiile şi valorile noastre creştine, pentru că ele reprezintă o VALOARE şi ne vor aduce adevărata fericire.
