Bucuria – mijloc de mărturie

0
814

Se întâmpla anul trecut. Era anul pastoral dedicat Sfintei Preoţii. La un moment dat, m-am decis să fac o cateheză cu tinerii despre preoţie. Printre altele, i-am întrebat: cum vedeţi voi un preot ideal astăzi? Mi-au răspuns: trebuie să fie mereu vesel, entuziast, plin de viaţă, pentru că numai aşa poate să atragă… Am mers mai departe şi le-am adresat o altă întrebare: ce v-ar scandaliza cel mai mult la un preot astăzi? Ei au insistat: tristeţea. Un preot trist ar scandaliza cel mai mult…

Într-o primă fază am refuzat să-i cred. Eram pregătit să aud alte lucruri de la ei. Ştiam şi eu că e important ca un preot să fie plin de viaţă, dar totuşi consideram că sunt alte lucruri mai importante care ar trebui să-l caracterizeze. Am stat mult şi m-am gândit la aceste răspunsuri ale lor şi am ajuns la concluzia că aveau dreptate – acesta este aspectul cel mai important care trebuie să-l caracterizeze pe preot: BUCURIA, pofta de viaţă. De ce? Pentru că asta denotă multe: că e mulţumit de alegerea sa, de viaţa sa, de ceea ce face, că nu e plictisit, nu e descurajat… Mai ales în această lume în care există din ce în ce mai multă tristeţe, preotul, prin bucuria lui, poate arăta omului de astăzi o cale, un mijloc pentru a-şi regăsi zâmbetul, seninătatea, liniştea, stabilitatea.

Bucuria este molipsitoare pentru că orice om o doreşte şi o caută. Probabil, nimic nu reuşeşte să influenţeze mai mult pe cei din jur decât atitudinea ta de bucurie şi de seninătate. Mă gândesc că, în momentul în care mergi la serviciu dimineaţa, primul contact cu şeful îţi poate influenţa toată ziua. La fel şi în ceea ce priveşte colegii de muncă, de şcoală etc.

Cu atât mai mult bucuria unui creştin îi poate influenţa pe ceilalţi, devenind astfel mijloc de mărturie. Bucuria este, cu adevărat, un mijloc pe care suntem chemaţi să-l folosim pentru a le vorbi oamenilor despre Dumnezeu, despre crezul nostru. Dacă nu avem bucurie, viaţa noastră reprezintă o contra-mărturie creştină; pur şi simplu nu vom fi credibili. Dacă tu eşti trist(ă) poţi să-mi vorbeşti zile întregi verzi şi uscate, nu mă convingi!

Un preot italian, Alesandro Pronzzato, spunea că a primit într-o zi vizita unui amic ateu. Acesta i-a făcut următoarea destăinuire: „Simt mereu nevoia de a vă vedea pe voi creştinii trişti. Atunci mă conving odată în plus că Dumnezeu nu există. Singurele momente care mă deranjează şi mă determină să-mi pun anumite întrebări dacă nu cumva greşesc, sunt acelea când vă văd bucuroşi, veseli, plini de viaţă”. Iar un alt autor spunea aceste cuvinte: „Opusul unui popor creştin nu e un popor ateu, ci un popor ctrist; opusul unui creştin nu este un ateu, ci un om trist”.

Bucuria este efectul pe care îl produce credinţa în viaţa noastră. Dar ea este şi termometrul care verifică intensitatea credinţei şi a relaţiei noastre personale cu Dumnezeu şi, în acelaşi timp, mijlocul cel mai eficient pe care îl avem la dispoziţie pentru a le vorbi celorlalţi despre crezul nostru.

Cum o putem obţine? O poveste spune că, înainte ca Dumnezeu să-l creeze pe om, s-au adunat mai mulţi spiriduşi, dornici să facă o poznă. Unul dintre ei a spus: „Trebuie neapărat să le luăm oamenilor ceva, dar nu ştiu ce anume le-am putea lua”. După ce s-au gândit bine, unul dintre ei a spus: „Ştiu. Le vom lua fericirea; dar problema este unde o vom pune ca să nu o găsească?” Primul a propus: „Haideţi să o ascundem în vârful celui mai înalt munte din lume”. Dar un altul a replicat: „Nu, aminteşte-ţi că oamenii vor fi puternici; odată şi odată unul dintre ei va reuşi să escaladeze acel munte şi o va găsi”. Atunci un altul a propus: „Mai bine să o ascundem pe fundul mării”. Altul a replicat: „Oamenii vor fi curajoşi; unul dintre ei va face odată un aparat şi va coborî în apă şi o va găsi”. Încă unul a spus: „Să o ascundem pe o planetă îndepărtată”. Dar i-au răspuns ceilalţi: „Aminteşte-ţi, oamenii vor fi cele mai inteligente fiinţe vii de pe pământ; vor construi odată o navă şi vor ajunge şi acolo, iar dacă o va găsi unul, toţi o vor avea”.

Ultimul dintre ei era un spiriduş care tăcuse până atunci şi ascultase atent toate propunerile de până atunci. Le-a analizat pe toate şi a spus: „Cred că ştiu unde trebuie ascunsă fericirea”. „Unde?”, au întrebat toţi în cor. Spiriduşul a răspuns: „O vom ascunde înăuntrul lor, pentru că vor fi atât de preocupaţi să o caute în afară, încât niciodată nu o vor găsi”. Toţi au fost de acord şi de atunci aşa a fost: omul îşi petrece toată viaţa căutând fericirea, fără să ştie că o are în el.

Aşa cum sugerează şi povestea, omul nu descoperă bucuria de a trăi pentru că nu ştie unde să o caute. Se înşeală de cele mai multe ori pe sine: caută satisfacţia în putere, în bani, în plăcere; dar imediat ce le-a obţinut pe acestea îşi dă seama că s-a înşelat în mod dramatic.

Aşadar, izvorul primar şi cel mai important al bucuriei este Dumnezeu însuşi. Am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, avem întipărită în sufletul nostru această orientare spre Dumnezeu, orientare care singură dă un sens vieţii noastre, care singură ne dăruieşte bucuria. Calea pentru a ajunge la bucurie, la seninătate, la fericire, este aceea de a trăi împreună cu Dumnezeu, de a-l descoperi prezent în viaţa noastră, în inima noastră. Iată ce scrie în acest sens Sf. Augustin: „La început Doamne, când eram departe de tine, viaţa mea era trăită la periferia adevărului; dar acum, când m-am aşezat în centrul mântuirii, inima mea vibrează de cea mai profundă şi mai luminoasă bucurie interioară… Viaţa fericită tocmai în asta constă: a te bucura tinzând spre tine; a te bucura de tine, a te bucura pentru că tu eşti cauza bucuriei, Doamne; atât şi nimic altceva. Iar eu prefer să pierd totul şi să te găsesc pe tine, decât să câştig totul şi să nu te găsesc pe tine, bucuria deplină a sufletului meu”.

Însă, această bucurie pe care o obţinem descoperindu-l pe Dumnezeu, trebuie alimentată pentru a se menţine constată de o viaţă trăită în iubire, slujire şi rugăciune. Egoismul ucide bucuria, iubirea o construieşte; păcatul micşorează bucuria, slujirea o susţine; indiferenţa banalizează bucuria, rugăciunea îi dă sens şi semnificaţie…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.