O povestioară evreiască spune că fiecare om este legat de Dumnezeu printr-un fir; atunci când omul păcătuieşte acest fir se rupe; când omul îşi dă seama de greşeală şi se căieşte, firul se înnoadă iar acesta se scurtează aducându-l pe om mai aproape de Dumnezeu. Când am auzit această istorisire m-am gândit că la mine firul e format mai mult din noduri… Dar oare cât de aproape sunt de Isus? Şi nu înţelegeam de ce rămân nodurile dacă păcatele au fost iertate prin sacramentul spovezii?
După un timp am primit şi răspunsul: pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu trebuie să ajung la conştiinţa că sunt fiică a Tatălui, iar pentru aceasta trebuie să recunosc că sunt păcătoasă. Numai fiul se poate simţi păcătos. Numai păcătosul se poate simţi fiu. Nodurile rămân deoarece din fiecare învăţăm câte ceva care ne va ajuta în drumul nostru şi ne va duce mai aproape de Dumnezeu.
Dar acest drum de multe ori este atât de anevoios, iar crucea pare atât de zdrobitoare! Am căzut de atâtea ori, m-am amăgit cu diferite iluzii, dintre care cea mai frecventă era iluzia sentimentală: credeam că pentru a fi un bun creştin trebuie să fiu perfectă! Să simt că plutesc de atâta credinţă şi iubire…
Câtă naivitate! Acum îmi dau seama cu umilinţă cât de mică sunt şi cât de mult mai am până să ajung la Tine… Acum îmi dau seama că până la Tine e nevoie de multă suferinţă, de încercări, de luptă interioară… Deşi de multe ori mi se pare că merg în întuneric fără să înţeleg încotro, ştiu că Tu îmi oferi curajul de a merge în noapte … Deşi nu văd nimic, acum înţeleg mult mai bine acea afirmaţie: Fericiţi cei ce cred fără să fi văzut. Iar convertirea nu înseamnă doar să înşiri nişte păcate în sacramentul spovezii, ci convertire înseamnă să îl laşi pe Isus să te ducă unde doreşte El şi să-l laşi să facă ceea ce el voieşte, să te abandonezi în braţele lui Dumnezeu tot timpul, chiar când nu vezi, nu ştii, nu simţi nimic; convertire înseamnă ca, în toate hotărârile luate, Dumnezeu să fie pus în centru, înseamnă să te decizi permanent pentru Dumnezeu şi toate deciziile tale bune le duci până la capăt indiferent de preţ.
Experienţele cele mai profunde sunt văzute de ochii înlăcrimaţi. Nu-l putem vedea pe Dumnezeu dacă nu avem ochii spălaţi de lacrimi( Victor Hugo), iar fiecare lacrimă a noastră se varsă în inima lui Dumnezeu (Papa Ioan al XXIII-lea). E singura cale prin care ne putem dezlipi sufletul de ce este material, de ceea ce ne dăunează … Isus ne ajută să ne eliberăm de falsele idei, gânduri, de idoli, de orice lucru lumesc care ne desparte de El. Ne încearcă pentru a ne încrede cu totul în el… Ne cere să jertfim toate pentru a învăţa să-l iubim mai mult, mai profund. Pentru a putea merge după Isus e nevoie de suferinţă… numai aşa putem ajunge la o credinţă matură, la a iubi dezinteresat fără a aştepta ceva în schimb
Isus ne cere să jertfim toate, aşa cum a făcut el, pentru că ne iubeşte! Din iubire a venit în lume pentru a ne reface prietenia noastră cu Dumnezeu, pentru a aduce pacea! Din iubire a suportat toate suferinţele, toate aceste momente tragice şi şi-a deschis braţele pe cruce din iubire pentru semenii lui. Suferinţa din iubire naşte fericirea veşnică, acea fericire care aduce pace sufletului şi tărie în încercările vieţii…
Isuse drag, ajută-ne să mergem pe urmele tale, să ne iubim crucea, să o strângem cu ardoare în braţe şi să ne lăsăm pătrunşi de iubirea ta, să ne lăsăm seduşi de frumuseţea divinităţii tale! Ajută-ne să fim fiecare un Simon din Cirene pentru cei care se simt pierduţi şi uitaţi în suferinţă… să fim noi darul tău pentru cei căzuţi în disperare… prin noi să se reflecte iubirea chipului tău, speranţa şi credinţa în valoarea suferinţei… Chipurile noastre senine şi tinereşti să exprime dragostea de viaţă şi bucuria suferinţei care să aducă speranţă în inimile mâhnite, dezamăgite… Ne încredinţăm în mâinile Tale asemenea creioanele în mâinile poetului pentru ca tu să ne foloseşti şi să scrii scrisorile de iubire adresate lumii întregi.
