Anul 2005 va rămâne scris cu litere de aur în istoria catolicilor din Iaşi: este anul în care au primit de la Dumnezeu, în dar, minunata catedrală din Iaşi „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, care a fost consacrată la 1 noiembrie. Într-o zi de toamnă blândă, zi de sărbătoare, preasfinţitul Petru Gherghel, înconjurat de 22 de episcopi, de mulţi prelaţi străini şi de sute de preoţi, a invocat puterea Duhului Sfânt asupra acestei minuni, care a prins viaţă în decurs de zece ani, noua catedrală.
Copleșit de măreția unui eveniment în premieră, dar şi vizibil bucuros de împlinirea unui vis, PS. Petru Gherghel spunea: „Bucuria noastră a fost mare întrucât astăzi s-a împlinit un testament lăsat de înaintaşii noştri de a avea în Iaşi o catedrală vrednică de această cetate şi de această inimă a diecezei. S-a împlinit un vis conceput în ziua consacrării mele ca episcop, acum 15 ani.”
În cuvântul său PS Reinhard Lettmann,atunci episcop de Münster spunea: „Noi am sfinţit această catedrală în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. Noi celebrăm la acest sfânt altar taina Euharistiei, cum Isus însuşi ne-a îndemnat: „Faceţi aceasta în amintirea mea!”. Noi am sfinţit această catedrală în sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Prin Litania Tuturor Sfinţilor noi am cerut ajutorul Domnului şi ne simţim în această catedrală în comuniunea sfinţilor.”
După cinci ani putem să vedem că noul edificiu îşi găseşte din plin locul şi rolul în viaţa catolicilor din Iaşi şi nu numai: duminică de duminică e loc de rugăciune şi de comuniune, nenumărate sunt momentele de rugăciune pentru pelerinii care poposesc la Iaşi, mii de vizitatori i-au trecut pragul, multe concerte au fost prezentate de corurile noastre, zeci de concerte de orgă au atras nu numai pe catolici dar pe toţi melomanii Iaşului, şi am putea continua. Îmi amintesc de un diplomat spaniol care a afirmat: „Aveţi o adevărată minune aici la Iaşi. Nu credeam că voi avea surpriza să găsesc o asemenea catedrală aici.”
După consacrarea din 2005 noua catedrală a continuată să fie împodobită: lampadarele din exterior, marile mozaicuri cu cei patru evanghelişti, grota Maicii Domnului din faţa bisericii, parcuri şi altele.
Dar, poate, cel mai frumos elogiu îl face catedralei scriitorul Grigore Ilisei: „Un spaţiu al rugii, care te duce cu gândul la începuturile lumii, unde, în peșterile scobite în măruntaiele pământului, primii creştini se smereau în rugăciune. Mozaicurile din piatră albă, cu incizările Căii Crucii, învelindu-i ca o năframă tâmplele, îmi aduc aminte de ţinuturile italice de după romani ori de picturile rupestre. Poţi lesne să crezi că te afli sub faldurile de mătase ale unui fabulos cort de la începuturile lumii, în strânsura mulţimilor închinătoare de nomazi… Laşi liberă imaginaţia şi sui în univers cosmogonic. Bolta cerească înfloreşte deasupra-ţi. Gândurile zboară în stol, se întorc şi coboară, şi te coboară pe pământ, în lumea reală, dar încărcată de misterul divin al unei bazilici contemporane, pline de simboluri şi metafore, sublimate în forme şi culori. O bazilică ce reînvie spaţii sacre ale vechimii, impregnându-le cu duhul prezentului… Preasfinţitul Petru Gherghel, iniţiatorul şi catalizatorul energiilor româneşti şi universale pentru ridicarea aşezământului, o aseamănă cu a lui Isus coroană şi înscrie pe frontispiciul intrării zicerea Mântuitorului: Ca toţi să fie una!, sugerând puterea magnetică a acestui topos sfânt de a aduna lumea sub semnul dumnezeirii. Înălţarea şi consacrarea catedralei este un sfârşit de ciclu. Altul se va deschide, de bună seamă. Catedrala cea nouă tâlcuieşte o victorie a credinţei.”.
