Istoricul Bisericii Adormirea Maicii Domnului

0
1387

Istoricul Bisericii Adormirea Maicii Domnului

Scurt istoric

Potrivit tradiţiei, catolicii din Iaşi au construit o biserică în intervalul 1540 – 1594. Edificiul catolic este menţionat, în anul 1586, de iezuitul Giulio Mancinelli, şi în anul 1620, de misionarul  Bogoslavič. Episcopii Petru-Bogdan Bakšić, vizitator apostolic în Moldova, în anul 1641, şi Marco Bandini, care a vizitat oraşul Iaşi în anul 1645, sugerează ideea că biserica închinată Adormirii Maicii Domnului ar fi fost construită de Boierul Ioanachi, „grec de neam şi de religiun, postelnicu lui Vasile Vodă”.

Această biserică de lemn a suferit foarte mult în decursul timpului datorită, în special, deselor năvăliri ale cazacilor şi ale tătarilor. Astfel, biserica a ars în mai multe rânduri: în anul 1660 şi în anul 1766. Unii domni ai Moldovei au acordat acestui aşezământ numeroase privilegii. Printre aceştia îi putem aminti pe Dimitrie Cantemir (în anul 1711) şi pe Ioan Mavrocordat (în anul 1746). În anul 1752 sultanul poruncea lui Constantin Racoviţă, domnul de atunci al Moldovei, să nu împiedice ci, dimpotrivă, să ajute la ridicarea bisericii catolice din Iaşi.

După incendiul din octombrie 1766, care a distrus biserica de lemn, Grigore Ghica, domnul Moldovei, a aprobat ridicarea unei biserici latine din piatră. În martie 1782, domnul Constantin Moruzi aproba, la rândul său, catolicilor „să vă faceţi biserică de piatră după cum viţi ave, şi nu veţi fi supărat”. În acelaşi an, aprobarea era confirmată de noul domn, Alexandru Mavrocordat. Lucrările la noul edificiu, în stil baroc, după o influenţă italiană, începute în anul 1782 de preotul Anton Mauro, au fost finalizate în anul 1789 de preotul Fidelis Rochi, iar biserica a fost sfinţită la 15 august, în acelaşi an. Din punct de vedere arhitectural, biserica reprezintă un exemplu unic de artă barocă în Moldova, deşi elemente baroce se întâlnesc şi la câteva  biserici ortodoxe din Iaşi, în special la biserica Mănăstirii Golia.

Edificiul a suferit mult, de-a lungul anilor, din cauza cutremurelor din anii 1802, 1940 şi 1977, precum şi în urma incendiului din anul 1827. După cutremurul din 14 octombrie 1802, preotul Dominic Brocani a coordonat lucrările de reparare a bolţii şi a turnului clopotniţei de la intrare.

După incendiul din 19 – 20 iulie 1827 (focul cel mare), lăcaşul a fost din nou renovat sub conducerea preotului Inocenţiu Pamfili. Interiorul a căpătat forma actuală în 1869, ca urmare a amplelor lucrări de restaurare iniţiate de episcopul Iosif Salandari. Restaurarea bisericii a fost efectuată de Matia Nitschmann, începând cu anul 1864, în baza unor planuri ale arhitectului Gruber. Ceremonia de binecuvântare a lucrărilor de restaurare s-a desfăşurat în anul 1864, cu toate solemnităţile: fanfara militară, prezenţa principalelor autorităţi ale oraşului, a corpului preoţesc, a lucrătorilor, a episcopului Iosif Salandari.

Arhitectul Nitschmann a modificat total, într-un timp foarte scurt (între 1864 – 1866) absida şi interiorul bisericii. Episcopul Salandari a fost atât de mulțumit de lucrare încât, la 9 septembrie 1866, a propus Sfântului Scaun să-i ofere arhitectului Nitschmann o medalie.

În anul 1866 a fost amenajată pardoseala bisericii, formată din plăci de marmură albă, pătrate cu latura de 0,82 m. În anul 1906 au fost instalate actualele ferestre de fier, care se deschid cu ajutorul unor pârghii. Acestea au fost realizate de meşterul ieşean I. Marek.

În perioada 1864-1874 au fost efectuate, în paralel, şi alte lucrări importante de restaurare şi amenajare a bisericii. Astfel, în 1869, s-a finalizat zugrăvirea bisericii. În martie 1871 a fost amenajată cupola tabernacolului, iar în aprilie 1872 a fost amenajat tronul şi au fost achiziţionate noile geamuri pentru ferestre. Marea ramă aurită a tabloului de deasupra altarului central a fost adusă de la Viena. Crucea mare a bisericii, precum şi crucile mici de la altarul central şi de la altarele laterale, au fost achiziţionate în 1864.

După cutremurul din 4 martie 1977, biserica a fost grav afectată. De aceea, în anul 1982, preotul Iosif Doboş, parohul de atunci al catedralei, a restaurat zugrăveala bisericii (nu şi picturile) şi a schimbat vechile dale de piatră ale pavimentului cu plăci de marmură. A fost transformat şi prezbiterul. Pe culoarul central al bisericii s-a realizat un covor de marmură în combinaţie de trei culori (alb, crem şi roșu), după un proiect al arhitectului Gheorghe Hereş. Tot atunci a fost construit şi altarul cu faţa la popor. Pe faţada acestui altar au fost montate vechile coloane de marmură roşie, care înainte fuseseră parte a băncii de împărtăşanie.

Altarele

Cele trei altare ale bisericii au fost executate la Padova, din marmură adusă de la Veneţia. Altarele au fost comandate special de către episcopul Iosif Salandari, iar aducerea lor în ţară, pe Dunăre, pe la Galaţi, s-a făcut în primăvara anului 1874. Sosirea la Iaşi a altarului mare a oferit o mare surpriză neplăcută, deoarece masa acestuia era ruptă în două, ruptură care se poate vedea şi azi. Marmura, de diverse culori, este dispusă în forme geometrice. Altarul principal are la bază trei medalioane mari. În cele două laterale sunt basoreliefuri ce reprezintă doi îngeri în rugăciune, iar în medalionul central este aplicată o cruce metalică poleită, înconjurată de multe raze.

Odată cu instalarea altarelor laterale, au fost amenajate şi ramele tablourilor de deasupra acestora. La masa de la altarul central a fost instalată o ramă aurită, cumpărată de la firma Maugsch, iar în faţa celor trei altare au fost aşezate covoare de Smirna.

Altarul central este dedicat Adormirii Maicii Domnului, cel din dreapta, sfinților Bonaventura, Iosif de Copertino şi Anton de Padova, iar cel din stânga, Sfântului Francisc de Assisi. În altarul central se află un tabernacol de marmură. Pe altare au fost amplasate, începând din anul 1875, mai multe sfeşnice, aurite sau de argint, comandate la Padova de episcopul Iosif Salandari.

Pictura

Pictura bisericii a fost realizată în anul 1869 de călugărul franciscan Giuseppe Carta din Palermo. „Acest pictor italian – scria I. Smolinski în anul 1913 – a dat viaţă pereţilor şi bolţilor catedralei, turnând în culori acele chipuri pline de farmec, caracteristice picturii apusene, care răpesc şi desfată ochiul privitorului.”

Iniţial, episcopul Salandari l-ar fi preferat pe pictorul Fontana, pe care îl cunoscuse la Roma, însă Propaganda Fide şi Curia Generală a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali l-au trimis la Iaşi pe Giuseppe Carta, cel care pictase şi biserica din Pera (Constantinopol). Ideea s-a dovedit extrem de inspirată, iar, la sfârşitul lucrărilor, toată lumea, în frunte cu episcopul Salandari, a fost mulțumită de calitatea picturilor executate de Carta.

Tabloul de deasupra altarului central reprezintă înălţarea Maicii Domnului şi constituie elementul central al compoziţiei picturale. Sursele de inspiraţie pentru această pictură rămân ipotetice. Carta s-a inspirat, probabil, după opera lui Tiziano Vecellio, Assunta, aflată în biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari din Veneţia. Lucrarea, concepută ca tablou de altar, se apropie de monumentalitate. Ca şi Tiziano, Carta a prevăzut că tabloul va fi privit de jos şi de la o anumită distanţă. Datorită scrutării perspectivei, îl integrează pe spectator în vecinătatea evenimentelor.  Braţele apostolilor şi ale Fecioarei Maria, întinse spre cer, exprimă extazul şi nerăbdarea de a se întâlni cu Dumnezeu. Întregul tablou, datorită mişcării din planul superior, pare să vibreze, iluzie obţinută prin compoziţia ce pune în centrul atenţiei personajul Fecioarei, splendid realizat. Apostolii ţin de realitatea terestră. Nefiind înzestraţi cu atributele sacralităţii, sunt asemenea oamenilor obişnuiţi, exprimându-şi surprinderea cu ajutorul gesturilor. Deasupra lor se întinde cerul natural. În schimb, Fecioara Maria se înalţă într-un spaţiu mistic, sacru, impregnat de lumina tainică, al cărei izvor este însuşi Dumnezeu, înconjurată şi de o mulțime de îngeri, fiinţe cereşti.

Pictura de deasupra prezbiterului  are ca temă încoronarea Preasfintei Fecioare Maria, iar în spaţiul din colţuri, rămas liber, sunt reprezentaţi cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

Cele două tablouri de la altarele laterale au ca temă diferite episoade din viaţa unor sfinţi. Astfel, tabloul din partea de sud este dedicat sfinţilor Bonaventura, Iosif de Copertino şi Anton de Padova. Sfântul Iosif de Copertino, care a avut darul levitaţiei, se ridică de la pământ pentru a se închina Fecioarei, sfântul Anton de Padova este cu crinul în mână, iar sfântul Bonaventura ţine o carte în mână, în timp ce un înger îi întinde pălăria roşie de cardinal.

Tabloul din partea de nord este dedicat sfântului Francisc de Assisi: înconjurat de o mulţime de îngeri, în palme i se pot vedea stigmatele.

În nava bisericii, pe plafon, se află o pictură de  mari dimensiuni şi de formă rotundă, copie după lucrarea marelui pictor renascentist Rafael Sanzio, intitulată Logodna. Pictura Logodna reprezintă ceremonia de logodnă a Fecioarei Maria cu Iosif, aşa cum este redată de Protoevanghelia apocrifă a sfântului Iacob: „Maria avea mulţi pretendenţi. Preotul Zaharia, din porunca arhanghelului, i-a chemat pe toţi la templu, spunându-le să aducă cu ei câte un băţ, pentru că Dumnezeu le va da un semn. Iosif a sosit, cu multă umilinţă, ultimul dintre ei, dar imediat un porumbel i s-a aşezat pe cap şi din băţ a înflorit un crin. Era semnul divin.” Figurile principale sunt sfântul Iosif şi Fecioara Maria. Maria întinde degetul ca să primească inelul de la Iosif. Ochii lor sunt aplecaţi şi nu văd ce se întâmplă în jurul lor, sufletele lor fiind stăpânite de mister şi emoţie. Figura centrală este aceea a preotului, care învinge ezitarea soţilor sfinţi, apropiind mâna lui Iosif. În partea stângă se află grupul femeilor, cu figuri sugerând zădărnicia acestei reuniuni, a cărei semnificaţie trece mai departe de scena la care iau parte. În partea dreaptă este reprezentat tânărul dezamăgit, care, printr-un gest de violenţă, se apleacă şi rupe băţul care nu a înflorit. El este reprezentat într-o atitudine tinerească impulsivă, părăsind cu câţiva paşi locul rezervat bărbaţilor. Ceilalţi trei bărbaţi, care aspiraseră la mâna Mariei, sunt, la rândul lor, dezamăgiţi, cu expresii care denotă amărăciunea pentru o iluzie care se destramă. În partea superioară, Carta a reprezentat un templu poligonal, înălţat pe un rând de trepte, situat într-un peisaj cu arbori şi alte plante. Unitatea tabloului este conferită de impresia de spaţiu creată de culorile tari ca lumină. Din această lumină izvorăşte strălucirea la orizont, iar aceasta se reflectă pe chipurile personajelor.

În cruciera bisericii se află o pictură mare, reprezentând Bunavestire. Pictura ne introduce într-o atmosferă cerească: Fecioara Maria, în poziţie de rugăciune, primeşte crinul de la arhanghelul Gabriel. Arhanghelul o invită să privească spre cer, printr-o fereastră creată printre nori, de unde coboară Duhul Sfânt, iar un grup de îngeri admiră marele eveniment.

Arcadele, care susţin bolta principală, sunt acoperite cu medalioane  reprezentând sfinţi încadraţi în ornamentaţii de culori diferite, predominând albastrul. Jumătate dintre portretele prezentate sunt sfinţi bărbaţi, iar cealaltă jumătate sunt femei sfinte.

În colţurile din conformaţia bolţii, rămase libere, Giuseppe Carta i-a reprezentat pe profeţii Ieremia, Isaia, Daniel şi pe regele David.

Pe stâlpii de susţinere, în spaţiile rămase libere pe pereţii bisericii şi între ferestre, sunt prezentate diferite frize decorative verticale, cu motive florale sau antropomorfe. Uneori, în centrul lor, se află un mic tablou bicolor (alb-roşu), încadrat într-un cerc.

Candelabrul Geriani şi alte policandre

Cu ocazia introducerii, pentru prima dată, a electricităţii în biserică, în iunie 1904, parohul Iulius Weber a instalat un frumos candelabru din bronz poleit, care producea un efect surprinzător asupra celor care îl vedeau pentru prima oară iluminând. Candelabrul a fost executat la firma de ornamente bisericeşti „Besnard et Comp.” din Paris.

De asemenea, merită atenţie alte trei candelabre mai mici, care se află în navatele  laterale şi în prezbiter, şi două candele aurite din stânga şi din dreapta prezbiterului.

Orga, amvonul şi calea crucii

De-a lungul timpului, biserica a avut în dotare trei orgi. Nu dispunem de informaţii privitoare la prima orgă.

În anul 1862, parohul Eugen Zapolski s-a deplasat la Lemberg, în Polonia, pentru a comanda o orgă nouă. Aceasta a ajuns la Iaşi abia în mai 1873, după un lung periplu, cu trei căruțe, pe ruta Lemberg – Mihăileni – Iaşi. Amenajarea s-a făcut după un plan mai vechi al arhitectului Hoffmann, ce data din anul 1862.

La 11 mai 1904 parohul Iulius Weber scria superiorilor săi că era nevoie de o nouă orgă, deoarece cea veche „era într-o stare că nu se mai putea repara”. Comanda pentru noua orgă de la Jägerndorf, Austria, aparţinea aceluiași preot şi data din 8 decembrie 1903. Orga a fost adusă în ţară la 12 aprilie 1904, când a şi fost instalată. Inaugurarea a avut loc în 1913. Martor la eveniment , I. Smolinski scria cu privire la noua orgă că era „măreaţă şi sonoră”, acompaniind armonic şi impresionant corul catedralei.

Amvonul, realizat din metal, cu basoreliefuri aurite, a fost instalat la 13 iunie 1868. Pe partea inferioară a baldachinului se poate vedea un porumbel înconjurat de multe raze aurite.

În anul 1874 au fost montate icoanele de la Calea Crucii, comandate  în anul 1873, la Viena, de episcopul Salandari. Merită atenţie ramele acestor icoane: sunt aurite, iar în partea superioară au un splendid ornament baroc.

Plăci funerare

Pe cei patru stâlpi, care susţin cruciera, se află patru pietre funerare, ce amintesc de patru dintre episcopii care au activat în catedrala din Iaşi. Pe partea de nord (spre altar) este placa de marmură ce aminteşte de episcopul Iosif Salandari († 29.12.1873) În partea de sud, lângă altar, este mormântul şi piatra funerară a primului episcop titular de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli († 30.12.1915). Pe stâlpul dinspre intrare (spre nord) se află piatra funerară ce aminteşte de Episcopul Mihai Robu, decedat la Beiuş († 27.09.1944). Osemintele sale au transferate de la Beiuş la Iaşi în anul 1964 şi au fost aşezate în acest stâlp al bisericii. În partea opusă (la sud) se află o placă de marmură ce aminteşte de episcopul Anton Durcovici, decedat în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, la 10.12.1951. Din păcate, nu se cunoaşte locul sau cimitirul unde a fost înhumat. Episcopul Petru Gherghel, în luna mai a anului 2008, a adus o urnă cu pământ din mai multe cimitire din Sighetu Marmaţiei, urnă pe care, la 10 mai 2008, a introdus-o în zid, sub placa de marmură.

Clopotele

În turnul bisericii au fost aşezate, de-a lungul timpului, mai multe clopote. Conform unei relatări, în timpul ocupaţiei ruseşti, dintre anii 1769 şi 1774, s-a ordonat ca aceste clopote să fie transformate în tunuri pentru armata rusească. Ele au fost salvate prin intervenţia miraculoasă a unui colonel, al cărui nume a rămas necunoscut. Cele două clopote, care se află şi azi, au fost instalate după anul 1777.

Primul clopot are o inscripţie în limba latină: „Acest clopot s-a ridicat, în anul 1829, în cinstea sfintei şi neprihănitei Fecioare Maria înălțate la cer, prin grija şi râvna prefectului I.M. Pamfil”.

Pe al doilea clopot este gravată o mână şi un basorelief al Mântuitorului răstignit. Mai este şi o inscripție în limba germană:”Acest clopot, Anna, este dedicat bisericii catolice Adormirea Maicii Domnului din Iaşi, Moldova, spre amintirea veşnică a Annei şi Ginghstadt, născută Conti, săvârşită din viaţă la 27 septembrie 1840”.

Statui

În anul 1899 a fost adusă la Iaşi statuia Preasfintei Inimi a lui Isus (sculptată în lemn), iar în anul 1905 a fost aranjată definitiv deasupra altarului mic, din stânga. La 7 mai 1918 a fost adusă statuia sfântului Anton de Padova. Statuia sfântului Iosif, realizată din lemn la firma Ferdinando Stuflesser din Italia, a fost instalată în anul 1929. O altă statuie de valoare este aceea a sfintei Maria de la Fatima, adusă la Iaşi după anul 1989.

Alte obiecte de artă

În catedrala din Iaşi există două ostensoare de valoare, care sunt adevărate opere de artă. Primul, care are o greutate de cinci kilograme, este în stil baroc. Pe razele suprapuse sunt trei îngeri în poziţie de adoratori. Pe cruce şi pe raze sunt aplicate 26 de pietre preţioase. Al doilea ostensor este mult mai înalt. La bază sunt trei îngeri şi fiecare are în mână câte un obiect: o cruce, o coroană de spini şi năframa ca chipul lui Isus. Un alt înger ţine pe cap întregul ostensor. Pe razele ostensorului se pot vedea opt basoreliefuri cu îngeraşi şi 17 pietre preţioase. Se pare că acest ostensor a fost donat bisericii din Iaşi de către un episcop din Roma. La bază este inscripţionat următorul text: „Cardinale Aloisi Masella, dono nel 1887”. La altarul mare pot fi văzute şase sfeşnice, care la bază au diferite ornamente de mare frumuseţe.

La intrarea în biserică, în stânga şi în dreapta, există două agheasmatare sculptate în marmură.

Pe perete exterior sudic, lângă uşa de la intrare, se află un ceasornic solar cu inscripţia Anno 1813.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.