Domnul Învăţător SUFERINȚĂ

0
411

Noi oamenii greu putem înţelege valoarea suferinţei, a durerii. Refuzăm categoric suferinţa, asceza, renunţarea. Majoritatea rugăciunilor noastre se referă la îndepărtarea oricărei suferinţe. În aceste zile sfinte avem mai des în faţa sufletului nostru pe Isus care suferă, care este răstignit pe o cruce. El însuşi a ales să ne mântuiască prin suferinţă… Fiul cel mic, din parabola fiului risipitor, abia atunci revine la realitate, îşi dă seama de situaţia sa, când ajunge la ananghie, când este flămând, când suferă şi nu mai poate.

În viaţa creştină. asceza, lipsurile, postul, abstinenţa, chiar dacă la prima vedere sunt suferinţe şi lumea nu le prea iubeşte, au rolul de a ne deschide ochii la realitate, de a ne maturiza, de a înţelege mai bine realităţile din jurul nostru.

Un copil care e singur la părinţi şi nu suferit nici măcar o singura dată de foame, nu va înţelege niciodată ce înseamnă un sărac flămând.

 

Un copil care nu a fost nevoit să împartă mărul său sau ciocolata sa cu alţi patru sau cinci fraţi, greu va împărţi mai târziu cu un sărac bucăţica sa de pâine. De aceea eu cred în valoarea de mare pedagog a suferinţei.

Sigur că nu e de dorit suferinţa sau nu trebuie să provocăm noi altora suferinţă. Dar cred în valoarea salvatoare a suferinţei. Oare când ne mântuieşte Cristos? Când predică admirabil, sau când face minuni? Nu. Ne mântuieşte pe Calvar, prin suferinţă, prin vărsarea sângelui.

Însăşi dragostea şi prietenia se verifică în suferinţă. Doi prieteni nu vor fi niciodată adevăraţi prieteni daca nu vor şti să sufere în anumite momente unul pentru celălalt. Tot Isus spune: „Nimeni nu are mai mare dragoste decât cel care îşi dă viaţa pentru prietenii săi…” Prietenia adevărată cere sacrificii. Ca şi familia, de altfel. O familie formată din doi soţi care nu au ştiut ce înseamnă lipsurile, greutăţile, la cel mai mic hop se vor poticni. Aceşti doi soţi nu au fost căliţi la şcoala suferinţei şi nu vor avea capacitatea de a oferi unul celuilalt ceva din ei.

Toţi vrem să fugim de suferinţă, şi e normal aşa. Şi totuşi nimeni nu poate scăpa de ea, orice nume ar purta ea: boală, sărăcie, singurătate, despărţire, umilire, faptul de a fi neînţeles, neacceptare, handicap, nerecunoştinţă, lipsuri, absenţa unui prieten, moarte, război, catastrofe, duşmănii. Nici Cristos nu a scăpat de toate acestea. Nici noi nu vom fi scutiţi. Important e să profităm de ceea ce ne învaţă în aceste momente domnul Învăţător Suferinţa: în boală să ne dăm seama ce mare dar e sănătatea; în lipsuri materiale să vedem cu câte daruri am fost înzestraţi; în singurătate să vedem ce mare valoare are un prieten; când alţii sunt nerecunoscători cu noi să vedem ce frumoasă e recunoştinţa.

„Doamne, nu-ţi cer suferinţă, dar când ea va veni, fă să fiu un elev silitor la şcoala domnului Învăţător Suferinţa!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.