Mai nu demult, copii fiind alergam în lumea noastră de basm, ne credeam prinţi şi prinţese, dădeam viaţa personajelor imaginare din mintea noastră, totul era o fantezie minunată în care ne învârteam, alergam liberi, nu ne păsa ce spuneau cei din jur, nu ne păsa dacă stăteam într-o ploaie caldă de vară şi ne udam, ne plăcea să stăm să mirosim o floare, eram pasionaţi de tot ceea ce ne înconjura, captivaţi de încântătoarea lumea pe care Dumnezeu a creat-o. Alergam fericiţi de dimineaţă până seara, jucându-ne şi râzând plini de bucurie. Simţeam viaţa ca fiind ceva extraordinar de frumos. Când cineva ne întrista, eram atât de plini de iertare, încât orice conflict se rezolva în câteva minute.
Ce anume ne-a făcut să nu mai trăim aşa? Cine oare a pus toate aceste ziduri în faţa vieţii noastre. Acum suntem oameni maturi, veți spune! Maturi să facem ce anume? Să umblăm tot timpul posomorâţi, să nu vedem în fiecare zi decât asfaltul de jos, pentru că de atât de mult timp, nu am mai ridicat privirile spre cerul albastru. Maturi să purtăm neiertare în noi ani întregi, pentru că cineva ne-a spus o vorbă care nu ne-a plăcut? Maturi să urâm? Să fim egoişti şi avari după a avea mai mult? Să devenim oameni cu inimi de gheaţă? O astfel de maturitatea ar vrea Tata să avem?
De când nu te-ai mai bucurat cu bucuria unui copil? De când nu ai mai privit la Dumnezeu aşa cum un copil priveşte spre Tatăl său? Care a fost momentul când ţi-ai pierdut viaţa din tine? Unde ai renunţat să te mai bucuri de micile lucruri ale vieţii?
Dumnezeu ne-a creat atât de speciali, a pus în noi din caracterul Lui, a pus atâta dragoste pentru El, oameni, natură…însă cel rău te-a minţit că eşti om mare, raţional, nu mai eşti acelaşi om. Adevărul este că eşti acelaşi om special care ai fost, însă poate ai pierdut adevăratele comori undeva pe drum. Împreună facem parte din împărăția aceluiași rege, Cristos. Ba mai mult, lucrurile la care visam atunci când eram copii sunt defapt realități, suntem prinți și prințese în împărăția Tatălui nostru ceresc.
Atunci când cauți adevărul din toată inima, când umbli însetat după sensul vieții, când te străduiești să promovezi pacea, de fapt tu promovezi împărăția lui Dumnezeu și împărăția ta de altfel, din care faci și tu parte. Mai ales atunci El răsare în tine ca și soarele dimineața, crește ca și sămânța în pustiu, este lângă tine ca o persoană care te iubește. El este aproape chiar dacă tu nu-L vezi, Te ascultă chiar dacă tu nu-L auzi, se gandește la tine chiar dacă tu Îl uiți; pentru că a trăi înseamnă să-L respiri pe Dumnezeu.
Lasă-L să te mângâie cu dragostea Lui în fiecare zi, lasă-L să îți facă viața și mai prețioasă.
