Suferinţa în Cristos

0
305

Iată că ne aflăm din nou în pragul unor zile cu mare însemnătate religioasă, şi nu numai… Postul Mare! Totul pare vechi, nimic nou. Acelaşi drum ce duce la biserică pentru Sfântă Liturghie (poate ceva mai des), uneori participarea la Calea Sfintei Cruci, ne întâlnim cu feţe posomorâte de cele mai multe ori şi rămânem captaţi în munca cotidiană.

Însă nu ar trebui ca aceste zile să le trăim într-un mod mai profund? Nu ar trebui să încercăm să trăim alături de Cristos ultimele lui momente ale vieţii? Sau asemenea apostolilor “obosiţi”, şi noi ne lăsăm pierduţi în “toropeala” zilnică şi îl ignorăm total pe cel care moare pentru noi?! Ce lucru nou ar trebui să aducă aceste zile de har în viaţa noastră? Ce vom schimba în viaţa noastră? Sau cum ne vom implica în suferinţa lui Isus şi, implicit, în a celor de lângă noi?

Cu siguranţă sunt mulţi aceia care îşi pun asemenea întrebări… Unii îşi acordă timp şi, meditând, căută răspunsuri, căută căi de schimbare. Mulţi sunt, însă, cuprinşi de o suferinţă fizică, personală sau a celor apropiaţi, lucru ce îi determină uneori să fie doar egoişti. Unii suportă şi suferinţe sufleteşti, cele mai grele de fapt, cele care ne macină inima şi gândurile. Căutăm diverse motive ale acestor griji, ale acestor suferinţe, vrem să aflăm cauza existenţei lor şi uneori, se întâmpla să pierdem esenţa.

 

În lucrurile cotidiene şi, mai ales,în  suferinţă nu îl implicăm de cele mai multe ori pe Dumnezeu, decât, eventual, pentru a-i cere cont de tot ce ni se întâmplă rău în viaţă. Uităm că, de fapt, şi Isus a suferit în viaţa lui pământească, a plâns alături de cei dragi (şi sigur o face des încă observând indiferenţa noastră). În comparaţie cu ceea ce trăim noi, suferinţa lui Isus de pe Cruce a fost de o imensitate neimaginabilă, o durere pe care noi nu cred că am fi capabili să o acceptăm şi să o trăim. Însă cea mai “dură palmă” pe care Dumnezeu a primit-o şi  pe care continuă să o primească este indiferenţa omului, ceea ce îi provoacă cea mai mare suferinţă.

Personal, consider că în acest an perioada Postului Mare este o nouă provocare a vieţii, o nouă posibilitate de a arăta că avem încă în noi o fărâmă de credinţă şi un dram de divinitate. Dacă Dumnezeu ne-a acordat din nou harul de a trăi prezenţa lui cu mai multă iubire , atunci cred că putem încerca să oferim mici zâmbete celorlalţi, o îmbrăţişare caldă, o rugăciune, un gând frumos, chiar şi o simplă prezenţă. Avem posibilitatea de a ne accepta aşa cum suntem, putem chiar să ne schimbăm în bine şi să nu uităm niciodată de cei din jur, să fim un adevărat exemplu, o lumina divină. Cu Dumnezeu alături, VIAŢA ESTE FRUMOASĂ…!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.