Copiii sunt marea minune a lumii! Ei sunt viitorul omenirii, sunt semne de speranță pentru mâine, sunt frumusețea întruchipată, sunt nevinovații omenirii, sunt donatori de zâmbete neprefăcute, sunt imaginea glasurilor îngerești de pe pământ, sunt modele de rugăciune și încredere necondiționată, sunt cei care dau totul, ei sunt magistralii făuritori de bucurie pentru cei din jur!
Aceasta este și deviza Corului de copii al Catedralei Romano – Catolice din Iași „Îngerașii”, care a luat ființă la 1 noiembrie 2005, dată la care a susținut primul său concert cu ocazia sfințirii noii catedrale. De atunci și până astăzi au concertat în fiecare an de Crăciun atât în Catedrala „Sf. Maria Regină” din Iași, cât și în diferite parohii ale Diecezei de Iași: Butea, Barați, Bacău, Buhonca, Săbăoani și Tămășeni.
Corul de copii „Îngerașii” a lansat primul său CD „Îngerașii cântă de Crăciun” în decembrie 2006, după care a urmat un al doilea intitulat „Cei șapte magnifici”, lansat în iunie 2010, un CD cu caracter educațional pentru grădinițe și școli primare.
Actualmente corul „Îngerașii” este alcătuit din 30 de copii, iar promotorul și dirijorul acestui cor este Dl. Maximilian Husaru, dascăl al Catedralei Romano-Catolice din Iași. „Îngerașii” se întâlnesc în fiecare sâmbătă la ora 16,00 pentru repetiția necesară pregătirii și animării Sf Liturghii de Duminică de la ora 9,15.
Există o mulțime de factori care contribuie la dezvoltare armonioasă a copiilor. Printre acestea un loc deosebit de important îl ocupă: educația muzicală. Mai multe studii de specialitate au asociat-o cu rezultate şcolare mai bune, cu un procentaj ridicat al tinerilor care intră la facultatea de medicină, cu un procentaj foarte mic al tinerilor care fumează sau consumă alcool sau droguri şi cu un procentaj la fel de mic al celor cu probleme de comportament. În afara acestor beneficii, potrivit specialiștilor, muzica le stimulează copiilor creativitatea şi coordonarea şi îi ajută să socializeze mai uşor. Dacă muzica face parte din viaţa de zi cu zi a copilului, îi sunt stimulate atât gândirea, cât şi dezvoltarea fizică.
Ţinând cont de toate aceste Corului de copii al Catedralei Romano – Catolice din Iaşi „Îngeraşii”, coordonat de Dl. Maximilian Husaru, dascăl al Catedralei Romano-Catolice din Iaşi, îşi propune să promoveze toate aceste valori educaţionale şi totodată să le pună în slujba slujirii lui Dumnezeu.
Dacă aveţi un copil cu vârsta cuprinsă între 9-14 ani vă aşteptăm să îl înscrieţi la corul nostru!
Descărcaţi fișa de înscriere de mai jos (word sau pdf).
Pr. Păuleţ Gabriel-Cătălin (0769/143971) & Dl. Maximilian Husaru