- Astăzi este Ziua Mondială a Săracilor. În mesajul său, Sfântul Părinte papa Leon ne îndeamnă să fim semne vii ale iubirii lui Dumnezeu care este refugiul celor săraci. Centrul Caritas vă invită să vă opriți la standul cu obiecte tradiționale, realizate manual de voluntarii și lucrătorii Caritas. Toate fondurile strânse vor fi folosite pentru a susține copiii din medii defavorizate, familiile în dificultate și persoanele în vârstă îngrijite de Caritas. De asemenea toți suntem așteptați în seara aceasta la ora 19:00 în curtea catedralei la evenimentul „Un milion de stele”.
- Vineri, 20 noiembrie, la ora 19:00 vă invităm la lansarea cărții „Râsul și bucurie. O teologie a surprizei divine”. La eveniment va fi prezent autorul cărții, Liviu Mihoc, și vor lua cuvântul părintele Iosif Antili și profesorul Bogdan Mărtinaș. Vă așteptăm așadar să descoperim împreună bucuria ca limbaj al credinței la întâlnirea care va avea loc la subsolul catedralei.
- Sâmbătă, 21 noiembrie, în ajunul sărbătorii sfintei Cecilia, ocrotitoarea muzicii bisericești, va avea loc în Catedrala Romano-Catolică din Iași întâlnirea tuturor animatorilor muzicali ai diecezei: coriști, dascăli, dirijori și organiști. Preasfințitul Iosif Păuleț va celebra Sfânta Liturghie la care sunt așteptați să participe animatorii muzicali din întreaga dieceză în catedrala Sfânta Fecioara Maria Regină la ora 11.00.
- Duminica viitoare, 22 noiembrie, celebrăm Solemnitatea Cristos, Regele Universului. Este ultima duminică din acest an liturgic și dorim să îi mulțumim Mântuitorului pentru toate darurile și binefacerile primite. Vom organiza adorația euharistică în felul următor:
10:15-10:45 – copiii și părinții;
12:00-13:00 – credincioşii care rămân după Sfânta Liturghie;
13:00-14:00 – persoanele consacrate;
14:00-15:00 – seminariştii;
15:00-16:00 – adolescenții și tinerii.
- În solemnitatea lui Cristos Rege sărbătorim și Ziua Mondială a Tineretului. Pe lângă momentul de adorație, tinerii sunt așteptați și la sfânta Liturghie de la ora 16:00, care va fi celebrată de către Preasfințitul Petru Sescu.