- Vineri, 1 februarie, este vinerea I din lună. Vom începe devoțiunea celor nouă vineri I la Preasfânta Inimă a lui Isus cu bolnavii din parohia noastră, vizitându-i pentru spovadă și împărtășanie;
- Sâmbătă, 2 februarie, avem sărbătoarea Întâmpinării Domnului și totodată a 23-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate. La ora 11:00 se va celebra o Sfântă Liturghie pontificală cu participarea persoanelor consacrate din zona Iași. La această liturghie vor fi binecuvântate lumânările. Programul celorlalte liturghii rămâne același: 6:30, 7:30 și 18:00;
- Duminica viitoare, la sfârșitul sfintelor liturghii se va împărți binecuvântarea specială prin mijlocirea Sfântului episcop Blaziu pentru a fi ocrotiți de bolile de gât și de orice rău;
- Întrucât și săptămâna aceasta mai avem de vizitat câteva familii pentru binecuvântarea anuală, abia duminica viitoare vă vom putea oferi datele statistice și concluziile vizitei de anul acesta;
- Deoarece în perioada 2-10 februarie elevii se vor afla în vacanța intersemestrială, activitățile catehetice de sâmbăta vor fi reluate pe data de 16 februarie. Chiar dacă este vacanță, sufletul nu intră niciodată în vacanță, ba chiar în perioada vacanțelor are nevoie de o îngrijire mai atentă, astfel încât vă îndemnăm dragi părinți să aveți grijă de viața sufletească a copiilor dumneavoastră măcar la fel de mult cum vă îngrijiți de cea trupească;
- Celor care încă nu s-au decis încotro să dirijeze cele două procente din impozitul pe salariu sau pensie le sugerăm parohia noastră. Formularele de completat se găsesc la biroul parohial. Vă mulțumim tuturor pentru sprijinul pe care l-ați dat sau îl veți da în acest sens.
Vă dorim o săptămână binecuvântată!